FIFA a decis oficial. Campionatul Mondial de Fotbal va avea 48 de echipe naţionale

Numărul echipelor participante la Cupa Mondială de fotbal va crește de la 32, câte sunt în prezent, la 48, cu începere de la ediția din 2026, a decis Consiliul FIFA, în ședința sa de marți.
Filip Stan
10 ian. 2017, 10:03
FIFA a decis oficial. Campionatul Mondial de Fotbal va avea 48 de echipe naţionale

Cele 48 de echipe naţionale vor fi împărţite în 16 grupe de câte trei, în faza următoare, a eliminărilor directe, urmând să se califice primele două clasate din fiecare grupă. Aceasta este prima extindere a Cupei Mondiale din 1998 încoace. Anterior, numărul de participante la Campionatul Mondial de Fotbal fusese mărit de la 24 la 32, cât este şi în prezent.

Ca urmare a măririi numărului participantelor, va creşte şi numărul meciurilor, de la 64 la 80.

O Cupă Mondială cu 48 de echipe ar face ca veniturile nete să atingă 4,18 miliarde de dolari (3,95 miliarde de euro), față de 3,54 miliarde dolari cât se preconizează pentru Cupa Mondială din 2018, din Rusia, estimează şi un raport intern al FIFA. Veniturile din drepturile de televiziune ar crește și ele cu 505 milioane de dolari, iar cele de marketing cu 370 milioane dolari.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Drăguș – Boutoutaou, decizie tare a lui Reghecampf înainte de FCSB – Corvinul. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 6 noiembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi alerte cu bombă la Aeroportul Otopeni! Mesajul primit de autorități: „Următorul avion va sări în aer”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT