FIFA a desemnat fotbalistul anului 2018. SURPRIZĂ URIAŞĂ!

Luni seară, la Londra, a avut loc Gala Premiilor The Best, organizată de FIFA.
Filip Stan
25 sept. 2018, 04:57
FIFA a desemnat fotbalistul anului 2018. SURPRIZĂ URIAŞĂ!

Luka Modric, câştigător al UEFA Champions League cu Real Madrid şi vicecampion mondial cu naţionala Croaţiei, a fost desemnat cel mai bun fotbalist al anului 2018. Jucătorul în vârstă de 33 ani s-a impus în faţa portughezului Cristiano Ronaldo, transferat în această vară de la Real Madrid la Juventus Torino, şi a egipteanului Mohamed Salah, finalist cu Liverpool în UCL. Croatul, ales şi cel mai bun jucător al CM din Rusia, a primit distincţia de la preşedintele FIFA, Gianni Infantino.

Cristiano Ronaldo câştigase Premiul The Best la primele două ediţii, în 2016 şi 2017.

„Este o mare onoare şi un sentiment minunat să fiu aici, alături de acest trofeu. În primul rând, vreau să le mulţumesc lui Mohamed şi lui Cristiano. Sunt convins că în viitor vor mai avea şansa să lupte pentru acest trofeu”, a declarat Luka Modric.

În cadrul aceluiaşi eveniment, Didier Deschamps, care a condus naţionala Franţei spre al doilea titlu mondial din istorie, a primit premiul pentru cel mai bun antrenor al anului, belgianul Thibaut Courtois a fost desemnat portarul anului, în timp ce Mohamed Salah a câştigat Puskas Award (cel mai frumos gol al anului).

Echipa ideală a anului 2018, anunţată de FIFA: David de Gea (Manchester United) – Dani Alves (Paris Saint-Germain), Raphael Varane (Real Madrid), Sergio Ramos (Real Madrid), Marcelo (Real Madrid) – Luka Modric (Real Madrid), N’Golo Kante (Chelsea), Eden Hazard (Chelsea) – Lionel Messi (Barcelona), Kylian Mbappe (Paris Saint-Germain), Cristiano Ronaldo (Real Madrid/Juventus).

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT