FIFA şi IAAF, anchetate pentru spălare de bani şi evaziune fiscală

Departamentul de Justiţie al Statelor Unite pregăteşte un amplu asalt împotriva corupţiei, care s-a extins la un nivel alarmant în lumea sportului, informează The New York Times.
Filip Stan
03 feb. 2018, 19:18
FIFA şi IAAF, anchetate pentru spălare de bani şi evaziune fiscală

Organizaţii de top, printre care FIFA, Comitetul Olimpic Internaţional sau Asociaţia Internaţională a Federaţiilor de Atletism (IAAF) vor fi anchetate pentru spălare de bani şi evaziune fiscală, conform The New York Times. Mai mult decât atât, procurorii nord-americani vor cerceta şi modul prin care s-a decis ca în 2022, Campionatul Mondial să fie găzduit de Qatar. Mai multe voci din lumea fotbalului au susţinut în trecut că Sepp Blatter, ex-preşedinte al FIFA, a acordat Qatarului dreptul de a organiza turneul final, ca urmare a mai multor presiuni venite din exterior. Nici Campionatul Mondial de Atletism din 2021 n-a scăpat de anchetă.

Un alt eveniment major din lumea sportului intrat în vizorul autorităţilor nord-americani este Campionatul Mondial de Atletism din 2021. Competiţia care în trecut s-a desfăşurat în metropole precum Tokyo, Paris, Berlin sau Londra, se va desfăşura peste trei ani în Statele Unite ale Americii, în oraşul Eugene. Eugene se află în statul Oregon şi la ultimul recensământ a adunat puţin peste 150.000 de locuitori.

Chiar dacă arena din Eugene este una istorică, „Hayward Field”, fiind inaugurată în 1919, oraşul a fost ales fără ca Asociaţia Internaţională a Federaţiilor de Atletism (IAAF) să organizeze un concurs. Cum sediul IAAF este în Monaco, autorităţile franceze au început să ancheteze acest caz, considerând că a fost vorba de ceva necurat la mijloc. După de ani la rând competiţia a fost găzduită de cele mai importante oraşe ale lumii, e cam revoltător să desemnezi oraşul Eugene din Oregon să organizeze un asemenea eveniment. Pe masa procurorilor a fost deschis şi un dosar separat ce vizează Campionatul Mondial de Atletism din 2019, care se va desfăşura în Qatar.

Autorităţie franceze se pot lăuda deja cu o „captură” impresionantă. Preşedintele IAAF timp de 16 ani, Lamine Diack, a fost arestat în urmă cu trei ani în „Hexagon”, după ce s-a descoperit că a primit mită pentru a muşamaliza scandalul sportivilor ruşi acuzaţi că s-ar fi dopat în 2014, la Jocurile Olimpice de iarnă de la Sochi. Ulterior, s-a descoperit că Diack şi fiul său aveau conexiuni cu Carlos Arthur Nuzman, ex-preşedinte al Comitetului Olimpic Brazilian. Nuzman a fost arestat în urmă cu un an, fiind suspectat că a cumpărat voturi pentru ca oraşul Rio de Janeiro să fie desemnat gazda Jocurilor Olimpice de vară din 2016.

Povestea corupţiei care se învârte în jurul Campionatului Mondial din 2022 a devenit arhicunoscută. De la presiunile făcute de Nicolas Sarkozy asupra lui Michel Platini, la mita primită de Blatter şi membrii ai Comitetului Executiv de la FIFA, lucrurile au ieşit la suprafaţă, prin intermediul presei.

Chiar şi aşa, Comisia de Etică a FIFA a decis în 2014 că eventualele încălcări ale regulamentului intern au avut un domeniu de aplicare foarte limitat. Cu această motivare, s-a închis orice anchetă privind organizarea Campionatului Mondial din Qatar. Într-un interviu acordat în 2015, Blatter a dezvăluit că Rusia a fost aleasă gazdă a Mondialului înaintea procesului de votare. De asemenea, el a mai spus că Statele Unite fuseseră desemnate drept ţară gazdă pentru 2022, în acelaşi mod, dar intervenţia preşedintelui de atunci al Franţei, Nicolas Sarkozy, şi influenţa asupra lui Platini au mutat voturile şi decizia spre Qatar.

Qatarul a rămas gazda turneului final din 2022, în ciuda scandalului apărut. Chiar dacă au urmat arestări, demiteri şi noi anchete, Mondialul acordat pe sub mână de Blatter n-a putut fi întors din drum.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Povestea militarului care a stat în comă 10 zile după ce a fost lovit în plin de un șofer cu permisul suspendat și cu alte 5 dosare penale pe rol. ”Mi s-a prăbușit toată lumea”
Capital.ro
Decizie pentru Călin Georgescu. Anunțul AUR după ce acesta a scăpat de controlul judiciar: Nu ne oprim aici!
Playtech.ro
Programul mall-urilor de Paște 2026. Unde poți face cumpărături chiar pe 12 aprilie
Adevarul
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
wowbiz.ro
Mircea Lucescu a făcut infarct! Familia ar fi cerut transferul la Viena: „Pacientul este…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără însărcinată și-a pierdut viața în Câmpina, după ce a intrat cu mașina într-un copac. Avea doar 28 de ani
iamsport.ro
Banciu cere desființarea unei echipe din SuperLiga: ”O chestiune de prioritate națională, ai dovada clară!”
MediaFlux
Fără amenzi pentru șoferi. Permisul auto și talonul ar putea să nu mai fie prezentate fizic
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj