Fiica actriței Tily Niculae, în vârstă de numai 12 ani, a suferit un AVC. Ce a declarat actrița despre momentele prin care a trecut

Fiica lui Tily Niculae a suferit un AVC în toamna anului trecut, însă abia recent vedeta a prins curajul să povestească momentele grele prin care a trecut atunci. Aceasta trăiește o dramă de când fiica sa a suferit un AVC și trebuie să urmeze un tratament permanent.
Alina Costache
17 sept. 2024, 12:38
Fiica actriței Tily Niculae, în vârstă de numai 12 ani, a suferit un AVC. Ce a declarat actrița despre momentele prin care a trecut

Tily Niculae, în vârstă de 38 de ani, cunoscută pentru rolul pe care l-a interpretat când avea numai 16 ani în serialul „La Bloc”, difuzat pe Pro TV, a vorbit despre un moment care a încercat-o greu anul trecut, atunci când fetița sa a suferit un AVC.

Citește și : Ce crede, de fapt, Mihaela Rădulescu despre Iulia Vântur. Comentariul a devenit viral pe internet FOTO

Vedeta a povestit cum fiica sa a început să se simtă rău într-o zi din toamna anului trecut, semnalând dureri de cap, și cum treptat a început să nu-și mai simtă piciorul drept și să nu mai vadă cu ochiul drept, lucru care au alertat-o pe mamă care a cerut ajutorul medicilor.

Ce a declarat Tily Niculae

„În septembrie 2023, Sofia a făcut un accident cerebral. Din fericire, a fost unul tranzitoriu… Pur şi simplu, într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul (…) Şi am zis să meargă să facă o baie şi să se odihnească. Numai că, până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi a venit în avalanşă: când a intrat în cadă nu şi-a mai simţit piciorul drept, după care a vrut să se ridice şi a căzut în cadă, cu piciorul întors ca la copiii care au tetrapareză spastică, apoi i s-a întors mâna.”, a spus Tily Niculae pentru OK! Magazine.

„Nu ştiu cum am reuşit să o scot din cadă singură, ea fiind acum mai înaltă decât mine, are deja 1,70 m, dar când am ajuns cu ea în sufragerie, deja nu mai putea nici să vorbească. M-am prins pe loc că e un fel de AVC – medicii nu i-au pus acest diagnostic, pentru că la RMN creierul a ieşit fără nicio pată, de-aceea l-au numit accident tranzitoriu ischemic. Adică a fost un tromb care a venit, a blocat şi a plecat”, a adăugat aceasta.

Citește și : Lora e mai pregătită ca niciodată de ziua cea mare. Deja a cumpărat verighetele, însă vor fi tradiții care nu se vor respecta.

Fiind de-a dreptul agitată, aceasta a decis să-și ducă fata la Spitalul Obregia din capitală. Un lucru suplimentar care a speriat-o pe mamă este că fata, după ce, treptat, și-a revenit, nu a mai putut să vorbească în română, ci doar puțin, în engleză.

„Când am ajuns la Spitalul Obregia (singurul centru din ţară unde ajung toți copiii cu boli rare, epilepsii grave sau cu atacuri cerebrale!), şi-a revenit. Însă, foarte curios, nu mai putea vorbi în română, ci în engleză, dar şi asta cu greutate. Era ca şi cum informaţiile i s-ar fi amestecat. Medicii m-au întrebat ce substanţe consumă. Iar eu, ca mamă care o duc şi o aduc de la şcoală, care îi cunosc prietenii, ştiu ce mănâncă, deci un părinte implicat, le-am zis că nu consumă nicio substanţă. (…) Analizele au confirmat ce le-am spus, dar era de datoria lor să întrebe, ca să ştie ce protocol să-i aplice – şi chiar le mulţumesc pentru tot ajutorul – , iar în timpul RMN-ului a fost cea mai mare luptă a mea cu mine, pentru că încercam să îi induc o stare de linişte, să nu se mişte. Nu există durere mai mare pentru un părinte decât să fii neputincios pentru copilul tău. Şi când Sofia a început să plângă şi m-a întrebat: „Ție ți se pare normal ca unui copil de 12 ani să i se întâmple așa ceva?”, mi-a fost foarte greu să-i răspund” a adăugat Tily Niculae.

În urma acelui eveniment, Tily Niculae a fost cu fata sa în Turcia pentru a face anumite investigații. Vedeta a spus că ea, precum și fiica sa, au fost afectate de ceea ce a văzut în spitale, ceea ce are un impact foarte profund asupra psihicului lor.

Fiica sa urmează în acest moment un tratament care, din păcate, nu garantează că evenimentul neplăcut nu se va repeta, deoarece trombofilia, adică tendința crescută a sângelui de a forma cheaguri de sânge, este o condiție genetică moștenită.

„Fizic, nu se mai simte copilul care era înainte, chiar dacă nu a fost afectată. Și-a revenit, dar a marcat-o foarte mult ceea ce a văzut în spital, mulţi copii bolnavi, multe mame triste și o atmosferă apăsătoare. (…) Sofia urmează un tratament, dar nimeni nu ne poate garanta că nu se va repeta. Trombofilia este o condiție genetică moștenită, iar tratamentul de fluidizare a sângelui e pe viață”, a mai spus Tily Niculae pentru aceeași sursă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
„Gigi Becali a interzis la Palat un mare om de fotbal”. Gluma zilei, inspirată din cartea lui Marcel Pușcaș
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT