Filmul „Poziția copilului”, premiat la Festivalul Internațional de Film de la Stockholm

"Poziția copilului", în regia lui Călin Peter Netzer, a primit premiul Telia la Festivalul Internațional de Film de la Stockholm, distincţia fiind acordată celui mai bun film din festival care nu beneficiază încă de distribuţie în Suedia, informează Institutul Cultural Român (ICR) Stockholm.
Alina Costache
16 nov. 2013, 15:48
Filmul

Conform sursei citate, Festivalul Internațional de Film de la Stockholm şi-a desemnat câștigătorii în cadrul unei ceremonii organizate vineri seară.

VEZI ŞI Financial Times: Filmul „Poziţia copilului” – drama ca documentare a unei patologii

Printre câştigătorii ediţiei din acest an a festivalului se află și lungmetrajul „Poziția copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, care a fost distins cu premiul Telia, acordat celui mai bun film din festival care nu beneficiază încă de distribuţie în Suedia.

În cadrul Festivalului Internațional de Film de la Stockholm, filmul „Poziția copilului” a fost prezentat în secțiunea „Open Zone”, dedicată celor mai apreciate filme din 2013, aflate în atenția Asociației Internaționale a Criticilor de Film FIPRESCI.

„Poziția copilului”, o producție Parada Film, 2013, este câștigătorul marelui premiu Ursul de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin din acest an și este propunerea României pentru categoria „cel mai bun film străin” la premiile Oscar.

Premiul Telia, acordat în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Stockholm de una dintre cele mai mari companii de telecomunicaţii suedeze, este dedicat sprijinirii distribuției în Suedia a filmelor de artă şi constă în 100.000 sek (aproximativ 11.000 euro), acordați pentru distribuţia locală a filmului câştigător.

În competiția pentru acest premiu sunt înscrise toate filmele prezentate în festival care nu beneficiază încă de distribuție în Suedia. Acordat de un juriu alcătuit anul acesta din producătorul Fredrik Heinig, actrița Linda Zilliacus și regizorul și fotograful Pieter Ten Hoopen, premiul revine celui mai bun film din festival a cărui distribuție în întreg teritoriul Suediei este considerată importantă. Premiul este astfel nu doar o recunoaștere a meritelor extraordinare ale filmului, ci și un sprijin în promovarea locală a acestuia, încât să poată fi văzut de un număr cât mai mare de spectatori, precizează ICR Stockholm.

Festivalul Internaţional de Film de la Stockholm s-a aflat în acest an la cea de-a 24-a ediţie şi a inclus peste 180 de filme din 50 de ţări.

Premiul pentru cel mai bun film al ediţiei din acest an a festivalului a fost acordat peliculei „The Selfish Giant” de Clio Barnard, conform site-ului oficial al evenimentului.

Poziţia copilului„, cu Luminiţa Gheorghiu, Bogdan Dumitrache, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia şi Nataşa Raab, este cel de-al treilea film al lui Călin Peter Netzer după multipremiatele „Maria” (2003) şi „Medalia de onoare” (2010).

Filmul vorbeşte cu dramatism, cu emoţie, dar şi cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora. Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan şi vorbeşte despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi.

Producțiile cinematografice românești au fost distinse cu premii și la edițiile anterioare ale Festivalului Internațional de Film de la Stockholm. Astfel, în 2007, Marele Premiu al Festivalului i-a revenit filmului „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, în regia lui Cristian Mungiu, iar Anamaria Marinca a fost câștigătoarea premiului pentru cea mai bună interpretare feminină pentru rolul principal din acest film.

În 2010, actorul George Piștereanu a primit premiul pentru cea mai bună interpretare masculină a festivalului, pentru rolul din filmul „Eu când vreau să fluier, fluier”, în regia lui Florin Şerban.

DailyBusiness
Sorin Grindeanu: „PNL dă premierul până în 2027. Noi ne ținem de protocol”
Spynews
Gina Chirilă, adevărul dureros despre divorțul de Bogdan Vlădău! Prin ce durere a trecut: "Spartă în bucăți..."
Fanatik.ro
Suma colosală pe care o cere familia tinerei care a decedat în în explozia din Rahova. Ce spun avocații
Capital.ro
Sistemul de pensii din România, sub presiune majoră după 2030. Avertismentul lui Iancu Guda: Aici este provocarea României
Playtech.ro
Câte zile de preaviz trebuie să primești când ești concediat. Ce spune Codul Muncii
Adevarul
„Un idiot”. Nepoata lui Trump își ironizează unchiul, după ce acesta s-a lăudat cu rezultatul unui test cognitiv
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
Ministrul Muncii a anunțat majorarea tichetelor de masă. Guvernul urmează să decidă dacă și salariul minim va crește
iamsport.ro
Surpriză! Bölöni a numit ”cel mai inteligent” atacant din istoria României: ”Un om cu un alt caracter, altă viață, deosebit de valoros!”
MediaFlux
Google va solicita datele din cartea de identitate tuturor persoanelor care au un telefon Android!
stirilekanald.ro
Șocant ce au găsit polițiștii lângă trupul neînsuflețit al doctoriței Ștefania Szabo
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai