Fiul lui Bercea Mondial urmează să depună un denunţ împotriva lui Mircea Băsescu

Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial a anunţat, prin intermediul avocatului său, că în cursul zilei de luni va depune un denunţ împotriva lui Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu.
Iulian Tudor
02 iun. 2014, 06:00
Fiul lui Bercea Mondial urmează să depună un denunţ împotriva lui Mircea Băsescu

Anghel susţine că se află în posesia unor înregistrări audio şi video cu Mircea Băsescu, prin care poate proba faptul că acesta ar fi încasat sume de bani pentru a-l scăpa de puşcărie pe Bercea Mondial.

Scandalul a izbucnit vineri când ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că l-ar fi şantajat pe Mircea Băsescu, căruia i-ar fi cerut 280.000 de euro ameninţându-l că va face publice informaţii compromiţătoare privind implicarea sa în fapte de corupţie.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Universitatea Craiova are valoare de primăvară europeană! Andrei Vochin a calculat câte puncte trebuie să facă oltenii în grupa de Conference League
Capital.ro
Alertă meteo pentru 15 octombrie! Unde se depune zăpada și cât de mult scad temperaturile
Playtech.ro
Condiția pentru ca românii să-și recupereze banii plătiți în plus prin ROBOR. Pașii pentru obținerea compensației de la bancă
Adevarul
Au îngropat „securea războiului”: Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
O echipă importantă din SuperLiga ar lua în calcul să își demită antrenorul: ”Adi Mutu e în pole-position să o preia!”
MediaFlux
Pensiile cresc oficial în 2027. Anunțul ministrului propus la Muncă despre alocații și vouchere
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT