Fiul lui Culiță Sterp, operat de urgență. Care este starea lui Milan: „Nu am putut să mă pun la somn”

Milan, băiețelul lui Culiță Sterp și al Danielei Iliescu, a trecut recent printr-o intervenție chirurgicală. Deși părinții au fost extrem de îngrijorați, procedura medicală s-a încheiat cu succes. Copilul s-a trezit foarte bine din anestezie și se află într-o stare foarte bună de recuperare.
Anca Toma
02 iul. 2026, 19:35
Fiul lui Culiță Sterp, operat de urgență. Care este starea lui Milan:
Fiul lui Culiță Sterp, operat de urgență

Culiță Sterp și Daniela Iliescu au împărtășit această experiență în mediul online. Pe lângă mesajul de recunoștință, artistul a ținut să le mulțumească public medicilor, lăudându-l pe băiețel curajul de care a dat dovadă.

Citește și: Reacția lui Carmen de la Sălciua după ce fanii au comentat apariția ei pe aceeași scenă cu fostul soț: „Clar, Culiță își va lua nevasta cu el”

Culiță Sterp: „Avem cel mai curajos băiat”

Imediat ce Milan s-a trezit binedispus din anestezie, cei doi părinți au împărtășit primele imagini cu fanii. „Astăzi, iubitul nostru a scăpat de polipi. Acum este bine, foarte fresh, nici nu mă așteptam să fie așa de vesel la o oră după ce s-a trezit. Toată lumea l-a lăudat cât este de înțelegător și curajos. Sunt tare mândră de el. Iar de mine ce să spun, doar o mamă știe cum am fost azi. Dar eu sunt cea mai fericită din lume, pentru că totul a trecut cu bine”, a scris Daniela Iliescu.

Culiță Sterp a amânat somnul după terminarea unui eveniment muzical doar pentru a fi alături de copilul său. Pentru el, prioritatea absolută a fost să se asigure personal că Milan se simte bine și este în siguranță după intervenția suferită.

„Avem cel mai curajos băiat. Azi a scăpat de polipi. De acum înainte, nu o să mai sforăim noaptea, nu mai vorbim pe nas și o să putem respira mai bine. Mulțumim lui Dumnezeu că a decurs totul cu bine. Am ajuns de la cântat de dimineață și nu am putut să mă pun la somn până nu am știut că e bine” a scris Culiță Sterp pe Instagram.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
Edu Corlat ar putea fi primul român de la echipa mare a lui Real Madrid după Gică Hagi
Capital.ro
Horoscop 1 octombrie. O zi cu două fețe pentru zodii: inspirație, emoții puternice și reacții greu de controlat
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
A plecat de la CFR Cluj în vară, dar deja nu mai este dorit de noul club: ”Vor să scape de el!”
MediaFlux
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci pe 1 octombrie pentru a nu aduce ghinionul asupra ta
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte