Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) îl dă afară pe fiul lui Tudorel Toader, la recomandarea Comisiei de Etică.
„Comisia de Etică a constatat că lectorul univ. dr. Ionuț-Alexandru Toader, cadru didactic al Facultății de Drept, a săvârșit abaterile de la normele de etică și deontologie universitară prevăzute de Legea nr. 199/2023 și de Codul de etică UAIC din 23.05.2019, și anume folosirea abuzivă a calității de membru al comunității academice, hărțuirea și condiționarea evaluării de favoruri sexuale, inclusiv prin atitudini implicite”, transmite UAIC.
Într0un comunicat transmis presei, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași își exprimă public, astfel, „profunda compasiune și solidaritate față de studentele afectate de faptele de hărțuire sexuală constatate de Comisia de Etică a Universității în cazul Ionuț-Alexandru Toader”.
„UAIC regretă suferința și consecințele pe care aceste experiențe le-au avut asupra vieții personale, emoționale și academice a studentelor. Nicio persoană nu ar trebui să se simtă lipsită de siguranță, respect sau demnitate în mediul universitar. UAIC condamnă ferm hărțuirea sexuală, incompatibilă cu valorile și principiile instituției, și subliniază că siguranța, demnitatea și drepturile membrilor comunității academice reprezintă priorități instituționale.”, se arată într-un comunicat citat de ziaruldeiasi.ro.
Universitatea mai transmite un mesaj studentelor afectate: „nu sunteți singure și puteți conta pe sprijinul Universității. UAIC le pune la dispoziție, în mod gratuit, servicii de sprijin și consiliere psihologică. De asemenea, în situațiile în care studentele au beneficiat sau doresc să beneficieze de consiliere psihologică prin intermediul unor specialiști din afara Universității, UAIC va asigura plata acestor servicii.”
Universitatea a avut un cuvânt special și pentru studentele ce au decis să se retragă de la Facultatea de Drept.
„Sunteți binevenite să reveniți la Universitate, iar UAIC vă asigură reluarea studiilor în aceleași condiții de care beneficiați anterior. Astfel, studentele care au ocupat un loc finanțat de la bugetul de stat își vor putea relua studiile pe un loc finanțat de la bugetul de stat, iar cele care au studiat pe un loc cu taxă își vor putea relua studiile în aceleași condiții. Întreruperea parcursului academic ca urmare a acestei situații nu trebuie să le aducă niciun dezavantaj.”
Universitatea transmite, prin hotărârea comisiei și prin comunicat, că își dorește ca persoanele afectate să poată reveni într-un mediu academic sigur, bazat pe respect, încredere și egalitate de șanse. Nicio persoană afectată de astfel de fapte nu ar trebui să suporte, pe lângă suferința emoțională, și consecințele academice, administrative sau financiare ale experiențelor trăite. Este responsabilitatea Universității să ofere sprijin concret, să creeze condițiile necesare pentru continuarea sau reluarea studiilor și să se asigure că studentele nu sunt dezavantajate pentru situații a căror responsabilitate nu le aparține.