Florian Bodog anunţă o colaborare cu Institutul Pasteur din Franţa pentru relansarea Institutului Cantacuzino

Reprezentanții Institutului Cantacuzino și cei ai Institutului Pasteur au discutat despre posibilitatea aplicării unui proiect comun pe fonduri europene în vederea creșterii și relansării activității Institutului Cantacuzino, a declarat marți într-o conferință de presă ministrul Sănătății, Florian Bodog.
Alina Costache
11 apr. 2017, 14:28
Florian Bodog anunţă o colaborare cu Institutul Pasteur din Franţa pentru relansarea Institutului Cantacuzino

Potrivit ministrului, peste aproximativ două sau trei săptămâni Institutul Cantacuzino va intra oficial în organigrama Ministerului Sănătății.

Ministrul Sănătății a mai spus că în cursul zilei de marți a avut o întâlnire cu ambasadorul Franței care a reiterat interesul acestei țări de a participa cu experiența și bunele practici în ceea ce privește construcția de spitale regionale, dar și reformarea sistemului de sănătate românesc.

„În același timp am convenit să continuăm programul de formare de specialiști pentru centrele de arși. (…) În prima etapă vor pleca la formare medici de la Centrul de chirurgie plastică din Timișoara. În același timp vom avea un program de formare specialiști pentru centrele de radioterapie. După cum știți, Ministerul Sănătății, prin Banca Mondială, a demarat procedura de achiziție pentru cinci echipamente de radioterapie, urmează încă minim șapte și am avut discuții preliminare pentru a forma managerii de spitale tot printr-un program comun cu Franța”, a mai susținut Florian Bodog.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Cum a trăit Laurențiu Reghecampf revenirea pe banca FCSB! A băut patru sticle de apă într-o repriză și a rezistat doar 40 de secunde pe bancă
Capital.ro
CASS la pensie, între lege și contestarea în instanță. Ce opțiuni au pensionarii pentru a recupera banii
Playtech.ro
Cinci lucruri pe care să nu le faci niciodată în aeroport. Obiceiurile pasagerilor care îi enervează pe piloți și însoțitorii de bord
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie mondială
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Karina, o cântăreață și fostă concurentă la o emisiune TV, s-a stins din viață în urma unei boli necruțătoare: „Era un suflet frumos, talentat și cu adevărat minunat”
iamsport.ro
Giani Kiriță l-a surprins pe Gică Hagi: ”N-am crezut că poți face asta!”
MediaFlux
Bani în plus pentru pensionari. Ajutorul va fi dat în luna decembrie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte