Florian Bodog, ministrul Sănătăţii: Vă asigur că în acest moment aducem numai vaccinuri sigure pentru copii

Florian Bodog, ministrul Sănătății, a declarat vineri, la Craiova, că în acest moment în România sunt aduse numai vaccinuri sigure pentru copii, motiv pentru care în lipsa vaccinului pentru hepatita B copiilor li se administrează vaccin hexavalent, chiar dacă acesta este mai scump.
Filip Stan
26 mai 2017, 12:34
Florian Bodog, ministrul Sănătăţii: Vă asigur că în acest moment aducem numai vaccinuri sigure pentru copii

„În această perioadă cumpărăm vaccin hexavalent mai mult, pentru că nu există până la momentul acesta niciun producător care să livreze vaccin pentru hepatita B și atunci s-a modificat schema de vaccinare și se vaccinează cu vaccin hexavalent. Acesta este motivul pentru care suntem în această situație. Firmele producătoare și-au pierdut GMP-ul, este o condiție pe care trebuie să o îndeplinească, și nimeni nu poate livra în țările europene. Nouă ni s-a oferit să aducem vaccin din India, însă firma nu avea drept de punere pe piață în România și avea acel thiomersal, iar noi nu dorim să aducem vaccinuri care să pună în pericol viața copiilor. Noi dorim să aducem vaccinuri sigure pentru copii, iar acest lucru l-am spus și în programul de guvernare. În acest moment aducem numai vaccinuri sigure pentru copii”, a spus ministrul Sănătății, potrivit Agerpres.

Potrivit lui Florian Bodog, la Agenția Națională a Medicamentului se face teste de calitate pentru un vaccin european de hepatită B. „În acest moment eu sunt într-o situație critică, pentru că administrăm vaccin hexavalent care înseamnă costuri mai mari, dar nu vreau să risc absolut nimic. Deci toate procedurile se desfășoară așa cum scrie la carte, nu în procedură de urgență. Și cei de la compania producătoare au solicitat să participe la procedurile de verificare a calității și nu am avut nimic împotrivă. Vrem să ne asigurăm că aducem vaccinuri calitative pentru copiii din România”, a precizat Bodog.

Acesta a mai declarat că pentru hexavalent „a moștenit o procedură de licitație care nu a primit viză de control financiar preventiv” motiv pentru care a făcut o procedură de urgență, însă achiziția s-a făcut la același preț. „Vreau să precizez faptul că la procedura de urgență prin care s-a achiziționat vaccinul hexavalent am menținut același preț care s-a obținut în licitație. Deci nu s-a modificat cu absolut niciun leu prețul plătit de minister pentru acest vaccin. Deci procedura a fost de achiziție de urgență pentru că toată țara era fără vaccin, dar eu nu sunt vinovat pentru faptul că procedura inițială nu a fost făcută în așa fel încât să primească control financiar preventiv. Eu, ca ministru, puteam să îmi asum responsabilitatea și peste doi ani să dau cu subsemnatul și să explic de ce. Așa am preferat să îi chem la negocieri pe cei de la firma cu care s-a finalizat procedura mare de licitație și să mă asigur că anulând această procedură și făcând o nouă procedură scurtă de 7 zile își vor menține același preț. Într-adevăr, partea română a încercat să modifice prețul, dar în momentul în care am primit semnalul că vor să îl modifice cu câțiva cenți, am sunat din nou pe CEO-ul firmei respective și i-am spus că am avut o înțelegere și și-au menținut prețul”, a mai spus ministrul Sănătății.

Potrivit lui Bodog, urmează ca legea vaccinării să intre în dezbatere în Parlament la comisiile de specialitate. „Nu vă ascund că sunt foarte mulți părinți care își manifestă îngrijorarea cu privire la faptul că în colectivitățile în care merg copiii lor ar putea să apară copii nevaccinați care să pună în pericol viața și sănătatea copiilor lor”, a mai spus ministrul Sănătății.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Ce este "Sindromul Grinch" și cum se manifestă. Cum au ajuns mulți români să urască Crăciunul
Fanatik.ro
Câți bani a obținut statul din amenzi și sancțiuni. Cum a adus ANAF-ul sute de milioane în plus la buget
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Doar cine îi citește cărțile poate înțelege: E comunist, cu un cult creștin rescris de el
Playtech.ro
Ce este divorţul gri: fenomentul, din ce în ce mai întâlnit în România
Adevarul
Va reuși UE să finanțeze Ucraina cu banii Moscovei? Ce spun eurodeputații români
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Trei persoane au ajuns la spital după un incident grav în Capitală! O mașină s-a răsturnat după coliziunea cu un alt autovehicul
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB a câștigat 330.000 de euro la pariuri sportive: ”S-a terminat istoria! De atunci nu am mai jucat”
MediaFlux
Taxă pe electrocasnice în Uniunea Europeană. Pe listă intră frigiderele și mașinile de spălat
stirilekanald.ro
VIDEO Dezastru pe autostradă! 13 persoane au murit și peste 150 au fost rănite
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”