Florii 2024. Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

Sărbătoarea intrării Domnului în Ierusalim a fost suprapusă peste cea a zeiţei romane a florilor, Flora, de unde şi denumirea populară pe care a primit-o.
Alina Costache
27 apr. 2024, 19:08
Florii 2024. Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

Florii 2024. Pe lângă sărbătoarea creştină a intrării Mântuitorului în Ierusalim, au apărut şi nenumărate obiceiuri şi tradiţii, atât în mediul rural, cât şi în cel urban, cele mai multe de sorginte păgână.

De exemplu, de Florii se obişnuieşte să se facă „de ursită”, astfel că fetele aflau, prin diverse procedee, dacă se vor căsători sau nu în acel an. Tot de Florii, mărţişorul purtat până în această zi se pune pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceş, iar zestrea se scoate din casă pentru aerisire.

Înaintea sărbătorii, fetele nemăritate din Banat şi Transilvania obişnuiesc să pună o oglindă şi o cămaşă curată sub un păr altoit. După răsăritul soarelui, aceste obiecte sunt folosite în farmece pentru noroc în dragoste şi sănătate.

Moșii de Florii 2024. În această sâmbătă se face dezlegarea sărindarelor de 40 de zile, ce se dă de pomană
De asemenea, la miezul nopţii se fierbe busuioc în apă, iar dimineaţa fetele se spală pe cap cu această fiertură, ca să le crească părul frumos şi strălucitor. Ce rămâne se toarna la rădăcina unui păr, în speranţa că băieţii se vor uita după ele, ca după un copac înflorit.
Superstiţii în Duminica Floriilor
În popor se mai spune că cine îndrăzneşte să se spele pe cap în ziua de Florii fără apă descântată şi sfinţită riscă să albească.

La toate popoarele creştine pot fi întâlnite diferite obiceiuri, unele chiar similare celor de la noi, majoritatea având în prim-plan palmierul sau salcia. Aceste tradiţii nu au nimic în comun cu spiritul creştinesc al praznicului Intrării Mântuitorului în Ierusalim.

Florii 2024. Creştinii prăznuiesc Intrarea Mântuitorului în Ierusalim participând la Sfânta Liturghie, împodobind cu ramuri de salcie sfinţită icoanele, uşile şi ferestrele gospodăriilor lor şi păstrând rânduiala postului. Aceste ramuri sfinţite se păstrează peste an, fiind folosite cu credinţă la tămăduirea diferitelor boli. Oamenii obişnuiesc şi să înfigă aceste ramuri în straturile proaspăt semănate, să le pună în hrana animalelor sau să le aşeze pe morminte. Ramurile verzi simbolizează castitatea, dar şi renaşterea vegetaţiei, amintind totodată de ramurile cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim, în această zi.

Florii 2024. Obiceiuri şi tradiţii în sâmbăta Floriilor

În sâmbăta dinaintea Floriilor, femeile din unele zone ale ţării aduc ofrandă de pomenire a morţilor împărţind plăcinte de post.

Tot în sâmbăta Floriilor se mai făcea un ceremonial complex numit Lazăriţa, după modelul colindelor, la care participau doar fetele. Una dintre fete, numită „Lazăriţa”, se îmbraca în mireasă şi colinda, împreună cu celelalte, în faţa ferestrelor caselor unde erau primite. Lazăriţa se plimba cu paşi domoli, înainte şi înapoi, în cercul format de colindătoarele care povestesc, pe o melodie simplă, drama lui Lazar sau „Lazărica”: plecarea lui Lazăr de acasă cu oile, urcarea în copac pentru a da animalelor frunză, moartea neaşteptată prin căderea din copac, căutarea şi găsirea trupului neînsufleţit de către surioarele lui, aducerea acasă, scăldatul ritual în lapte dulce, îmbrăcarea mortului cu frunze de nuc şi aruncarea scaldei mortului pe sub nuci.

Vremea de Florii, 1 Mai şi Paşte 2024. Meteorologii au anunţat prognoza meteo de sărbători

În trecut, ramura de salcie sfinţită era folosită şi în scopuri terapeutice. Oamenii înghiţeau mâţişori de pe ramura de salcie pentru a fi feriţi de diferite boli, iar bătrânele se încingeau cu salcia ca să nu le mai doară şalele.

De asemenea, exista şi obiceiul ca părinţii îi lovească pe copii cu nuieluşa de salcie când veneau de la biserică, pentru a creşte sănătoşi şi înţelepţi.

De Florii, arabii aprind candele, împodobite cu flori, pe care le pun printre frunze de palmier, iar grecii împletesc cruci din tulpini. La popoarele slave este obiceiul ca cei apropiaţi să îşi dăruiască ramuri de salcie în această zi.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Unde greșește Rapidul în fiecare sezon. Andrei Vochin, sfat pentru Dan Șucu după 14 ani fără cupele europene: „Europa nu se cumpără doar cu bani!”
Playtech.ro
La ce să fii atent când închiriezi o maşină în Grecia, Italia sau Spania pentru a nu avea cheltuieli în plus. Sfaturi esenţiale pentru turişti
Adevarul
România intră sub asediul furtunilor. DSU și ISU mobilizează forțe speciale în județele aflate sub Cod portocaliu
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
Fostul jucător din Ștefan cel Mare a spus că ”adevărata” Dinamo nu e echipa din SuperLiga: ”Când jucam acolo, nici nu îmi venea să cred”
MediaFlux
Alertă în Africa! Un nou focar de Ebola în Congo. 65 de decese și sute de cazuri suspectate până acum
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi