Florin Andone, mărturisire cutremurătoare despre TRAGEDIA care i-a marcat VIAŢA. „Nu am vrut să joc. Mă deprimau fotbalul şi viaţa”

Florin Andone, 25 de ani, a acorda un interviu pentru The Telegraph, în care a vorbit despre drama prin care a trecut la începuturile carierei de fotbalist.
Filip Stan
11 ian. 2019, 14:39
Florin Andone, mărturisire cutremurătoare despre TRAGEDIA care i-a marcat VIAŢA.

Florin Andone a ajuns la Brighton după ce a impresionat la Cordoba şi Deportivo La Coruna, dar până să devină celebru a avut o viaţă foarte grea. În copilărie şi-a pierdut tatăl, iar tragedia l-a urmărit mult timp.

„Nu am vrut să mai joc treio ani pentru că eram deprimat. Mă deprimau fotbalul, viaţa, totul. Schimbarea a fost mare când am ajuns în Spania. Apoi, am început să joc cu fratele meu şi am progresat rapid. Am fost aproape să vin la Brighton în 2017. Am acceptat oferta, contractul era ok, la fel testele medicale. Dar în ultima zi Deportivo a zis să nu mai plec. Nu am înţeles cum s-a putut întâmpla asta. Brighton a fost mereu prima mea opţiune. Am avut oferte mai multe, chiar din Anglia de la încă 3-4 cluburi, dar am vrut aici”, a spus Florin Andone.

„Pentru atacanţi e mai greu în Premier League, pentru că aici fundaşii sunt rapizi şi puternici. Uneori, în faţa echipelor mici, jucăm fotbal fizic, iar eu nu sunt foarte înalt. E foarte greu, dar e fotbal şi ai nevoie să profiţi de fiecare şansă. Trebuie să fii mai rapid şi mai inteligent. Când joci un fotbal direct, cel mai important lucru e să alergi, să lupţi şi să nu renunţi. În final, poţi reuşi să câştigi, iar mie îmi place acest gen de fotbal. Ăsta e Florin Andone: luptă, aleargă, nu renunţă!”, a mai spus Florin Andone.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Am fost un idiot!”. Cea mai mare greșeală din cariera lui Marius Șumudică
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT