Florin Călinescu, despre culisele aducerii lui Potra în ţară: „Îl cunosc! Vor să-l facă să zică ceva pe gura lui ca să-i îngreuneze lui Georgescu situaţia”

Florin Călinescu se raliază teoriei conform căreia Horaţiu Potra a fost adus în ţară pentru a-l înfunda pe Călin Georgescu.
Viorel Dobran
03 dec. 2025, 09:14
Florin Călinescu, despre culisele aducerii lui Potra în ţară:

Florin Călinescu susţine că Horaţiu Potra a fost extrădat în România pentru a da declaraţii împotriva lui Călin Georgescu.

Mercenarul, arestat preventiv, alături de fiul şi nepotul său, pentru tentativă de acţiuni împotriva ordinii constituţionale, a fost adus, luni, la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a fi audiat de către procurori într-un alt dosar în care este acuzat de evaziune fiscală şi spălarea banilor, după ce nu ar fi plătit taxe pentru banii obţinuţi în timpul unor misiuni în Congo. Horaţiu Potra, prins în Dubai în luna septembrie, a fost de acord să fie adus în ţară, motiv pentru care procedurile s-au derulat repede. În iulie, procurorii au pus sechestru pe conturile şi bunurile lui Potra.

EXCLUSIV Ministrul Justiției clarifică misterul revenirii lui Horațiu Potra în țară. Radu Marinescu demontează versiunea mercenarului: „Au venit sub escortă polițienească, au fost încarcerați, pentru că există acest mandat de arestare”

„Problema lui Potra este că ei încearcă să-l facă să spună ceva care să-i îngreuneze situaţia lui Călin Georgescu.

„Ai văzut ce s-a găsit la el? Puțină răbdare, ți-am spus că știu bine din media și… Pe el l-au luat acolo… Așa, din media știu și eu multe. Ca să spună cu gura lui, să-i îngreuneze lui Georgescu situația. Asta e singurul scop. Nu, dar s-a găsit discuția cu Georgescu, nu i-a îngreunat nimic. Și dacă îngropa pe unul, de exemplu, acolo, ai fi spus la fel, mortul trebuie îngropat. Da. Păi dar cum adică?

Păi l-a prins cu armele. Armele într-o casă se țin… Da mă, dar câte arme? 25.000 de arme. Păi dacă… Păi câte ții? Dacă el le-a înregistrat pe toate… Nu scrie. Nu le-a înregistrat. Tati, stai liniștit. Tati, dar de ce? Avea înregistrat cu pistol, cu apă…”, spune Florin Călinescu la Podcastul iAM, moderat de Radu Banciu.

 

@iamnews.ro

Florin Călinescu, contre cu Banciu în cazul lui Horațiu Potra „Pe Potra îl cunosc” 🔵Radu Banciu comentează evenimentele zilei la „Prea Mult Banciu”, LIVE, de luni până vineri, de la 20:00. #iAMnews #RaduBanciu #PreaMultBanciu #FlorinCalinescu #HoratiuPotra

♬ sunet original – iAMnews.ro

Florin Călinescu, mesaj pentru Procurorul General: „Să vii să spui că pregătea răsturnarea ordinii de stat în România (…) mi se pare că tu, Florența, mă socotești pe mine un dobitoc! Iar eu nu sunt dobitoc!”

Florin Călinescu a mai vorbit în trecut despre Horaţiu Potra. „Singurul lucru pe care îl pot enunța eu vizavi de Potra este următorul: că toate astea erau cunoscute. Omul se posta pe Facebook-ul lui, pe jeepuri cu cartușe. N-am auzit, se sesizeze, cineva”, a spus actorul Florin Călinescu la podcastul lui Ionuț Cristache de la „Gândul”, „Ai aflat”.

Florin Călinescu: „Atâta vreme cât Justiția română funcționează după sintagma „suspiciuni rezonabile”, asta e un bulșit”
Actorul a mai spus că intențiile de răsturnare a ordinii publice, „lovitura de stat”, nu au fost, de fapt, inițiativa lui Potra: „Lovitura de stat au dat-o ei”.

„Să vii să spui că pregătea răsturnarea ordinii de stat în România cu 30 de gloanțe și 800 de grenade și patru aruncătoare, mi se pare că tu, Florența, mă socotești pe mine dobitoc.

Florin Călinescu dezvăluie motivul anulării alegerilor din decembrie 2025: „De aici înainte anulăm ce vrem noi, când vrem noi, de câte ori vrem”

Iar eu nu sunt dobitoc, domnule Procuror General, ca să știți de la mine”, a mai spus Călinescu, care a adăugat în actul de Justiție necesită o rigurozitate mai mare:

„Atâta vreme cât Justiția română funcționează după sintagma „suspiciuni rezonabile”, asta e un bulșit. Ar trebui înlocuită cu „certitudine”.

În paranteză: dovezi, fapte, metri, secunde, martori, flagrante și așa mai departe. Nu băgăm un om la zdup după termeni relativi”, a spus Călinescu.

Horaţiu Potra riscă ani grei de puşcărie şi are averea confiscată

Mercenarul Horaţiu Potra a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi nerespectarea regimului materiilor explozive, de către magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti. Aceeaşi măsură preventivă a fost luată şi în cazul fiului şi nepotului lui Potra. Decizia instanţei nu este defintivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.

”Confirmă arestarea preventivă dispusă faţă de inculpaţii Potra Horaţiu, Potra Dorian şi Potra Alexandru Cosmin prin Încheierea nr. 90 din data de 28 februarie 2025 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr. 462/1/2025, definitivă prin Încheierea nr. 2/C din data de 13 martie 2025, pronunţată de completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr. 522/1/2025. Dispune executarea mandatelor de arestare preventivă emise faţă de inculpaţii Potra Horaţiu, Potra Dorian şi Potra Alexandru Cosmin pe o perioadă de 30 de zile, care se calculează de la data încarcerării, respectiv 20.11.2025, până la data de 19.12.2025, inclusiv”, se arată în minuta instanţei.

Curtea de Apel Bucureşti a mai decis să respingă ca nefondate cererile celor trei privind înlocuirea măsurii arestării preventive.

Decizia nu este defintivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare. Horaţiu Potra, prins în Dubai în luna septembrie, a fost de acord să fie adus în ţară, motiv pentru care procedurile s-au derulat repede. În caz contrar, acestea ar fi putut dura mai mult, având în vedere că nu există acord de extrădare cu Emiratele Arabe. El a fost adusă în ţară, joi, împreună cu fiul şi nepotul său.

Horaţiu Potra a fost trimis în judecată, alături de fostul candidat la Preşedinţie Călin Georgescu şi alţi 20 de inculpaţi, acuzaţi că ar fi comis infracţiuni grave pentru destabilizarea României.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Lovitură pentru Universitatea Craiova! Jucătorul dorit de Mihai Rotaru a semnat până în 2029 cu altă echipă
Capital.ro
Banii cash se schimbă complet. Se pregătește o revoluție a numerarului. Bancnotele viitorului au fost deja prezentate
Playtech.ro
Hainele din cauza cărora nu ţi se permite accesul în avion. La ce să fii atent vara aceasta când pleci în concediu
Adevarul
Prințul Louis a furat din nou spectacolul la Trooping the Colour. Gesturile sale au devenit virale
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
De ce nu și-ar fi atins legenda Stelei ”cu tehnica extraordinară” potențialul: ”Putea să fie la un nivel foarte ridicat!”
MediaFlux
Se dau 540 lei în plus la pensie. Iată cum se pot obține banii
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți