Florin Cîţu, despre renunţarea la măsura amânării ratelor la bancă: „Noi am demonstrat că se pot amâna cu 9 luni de zile, nu ştiu ce nu a mers acolo”

Florin Cîţu a vorbit despre decizia coaliţiei de guvernare de a renunţa la măsura amânării ratelor la bancă, în pachetul "Sprijin pentru România". Fostul premier spune că s-ar fi putut găsit soluţii pentru amânarea ratelor, dacă s-ar fi discutat cu reprezentanţii Băncii Centrale sau cu cei care înţeleg cum funcţionează sistemul bancar.
Loredana Brumă
12 apr. 2022, 13:19
Florin Cîţu, despre renunţarea la măsura amânării ratelor la bancă:

Florin Cîţu a făcut primele declaraţii după ce coaliţia de guvernare a decis să renunţe la măsura amânării ratelor la bănci, din pachetul cu măsuri sociale şi economice menit să-i ajute pe români să treacă mai uşor peste valul de scumpiri.

Florin Cîţu, despre renunţarea la măsura amânării ratelor la bancă: „Noi am demonstrat că se pot amâna cu 9 luni de zile, nu ştiu ce nu a mers acolo”

Citeşte şi Profesor de finanţe avertizează: „Nu este recomandată amânarea ratelor, acestea vor creşte cu 10.15%”

Fostul lider PNL spune că prin discuţii cu Banca centrală, cu sistemul bancar, cu cei care înţeleg cum funcţionează sistemul bancar, s-ar fi putut găsi soluţii pentru amânarea ratelor.

”Se poate face lucrurile astea, noi am demonstrat că se pot amâna cu 9 luni de zile, nu ştiu ce nu a mers acolo, dar, prin discuţii cu Banca centrală, cu sistemul bancar, cu cei care înţeleg cum funcţionează sistemul bancar, poţi să găseşti soluţii să amâni. Nu ştiu, poate e amânată doar o săptămână”, a spus fostul premier.

Reamintim că în urmă cu câteva zile, Marcel Ciolacu declara că în coaliţie s-a discutat şi posibilitatea ca românii să îşi poată amâna ratele la bancă, după ce s-a ajuns la un acord cu băncile pe acest subiect. El a menţionat că există o discuţie şi despre continuarea acordării şomajului tehnic care a fost reglementat în timpul stării de alertă.

Ce conţine pachetul de măsuri „Sprijin pentru România”: Guvernul dă 300 mil. euro pentru a compensa creşterea preţurilor. Valoare mai mare pentru tichetele de masă, vouchere de 50 de euro pentru familiile nevoiaşe, amânarea ratelor la credite

Coaliţia de guvernare a convenit, luni, măsurile din pachetul „Sprijin pentru România”.

Măsuri economice

Ajustarea contractelor în derulare care vizează investiţiile publice. Se suplimentează sumele aferente contractelor de investiţii în derulare având în vedere creşterile de preţuri la materialele de construcţii. Sursa de finanţare: bugetul de stat, prin bugetul MLPDA.

Reluarea schemei de ajutor de stat pe HG 807/2014. Începând cu luna mai, se începe sesiunea pe schema de ajutor de stat stabilită prin HG 807/2014, cu o anvelopă estimată de 1 miliard de lei. Sursa de finanţare: buget de stat, prin bugetul Ministerului Finanţelor.

Program de sprijin pentru transportatori şi distribuitori. Schema de ajutor de stat de 300 de milioane de lei (cu posibilitatea suplimentării) pentru decontarea a 0,50 lei/ litru de carburant pentru sprijinirea operatorilor economici care efectuează transport rutier de mărfuri în cont propriu sau pentru alte persoane, precum şi transport de persoane ocazional sau regulat, dar şi pentru companiile implicate în activităţile de distribuţie (doar pentru alimentarea făcută pe teritoriul României) (circa 4.000 de benficiari). Sursa de finanţare: buget de stat, prin Ministerul Transporturilor.

Acordarea unor granturi  de până la 400.000 de euro/companie pentru capital de lucru IMM-urilor al căror lanţ de aprovizionare a fost afectat de conflictul din Ucraina. Măsura este similară Măsurii 2 aplicată în 2020-2021 şi poate fi finanţată exclusiv din fonduri europene prin POCU. Buget alocat măsurii (propunere): minim 300 milioane de euro. Sursa de finanţare: Fonduri Europene, prin POCU.

Aplicarea măsurilor Şomaj tehnic şi Kurzarbeit până la 31.12.2022. Se acordă 75% din salariu pentru angajaţii trimişi în şomaj tehnic, respectiv celor cărora li se reduce programul de lucru (măsură la Ministerul Muncii). Sursa de finanţare: instrumentul SURE.

OUG pentru ajustarea preţurilor contractelor de achiziţie publică/contractelor sectoriale care vizează investiţii publice.

Agricultură

Sprijin pentru procesarea producţiei agricole. Suma estimată: 200 de milioane de euro. Sursa de finanţare: buget de stat prin bugetul MADR
Capitalizarea Casei de Comerţ UNIREA pentru asigurarea necesarului de produse agroalimentare de bază. Suma estimată: 100 milioane de euro. Sursa de finanţare: buget de stat, prin bugetul MADR.

Măsuri sociale

Susţinerea nivelului de trai pentru românii cu venituri mici. Acordarea de vouchere de 50 de euro la fiecare 2 luni (până la sfârşitul anului) pentru cumpărarea a 6 alimente de bază, pentru gospodăriile cu ambii părinţi şi cel puţin 2 copii dependenţi şi gospodării monoparentale cu un venit mediu lunar mai mic de 600 de lei (151.000 de gospodării), persoanele care primesc Venit Minim Garantat (168.000 de persoane), persoane  cu dizabilităţi (864.533 persoane) şi pensionarii cu un venit mai mic de 1500 de lei (3.498.875). Total beneficiari 4.682.408 x 50 de euro x 4 = 936.481.600 milioane de euro până la sfârşitul anului, adică 0,35% din PIB estimat de CNP pentru anul 2022. Sursa de finanţare: Fonduri europene prin POAD (flexibilizare).

Susţinerea elevilor care provin din familii cu venituri mici. Acordarea de vouchere de 30 de euro lunar pentru 7 luni (aprilie- iunie şi septembrie- decembrie 2022) pentru alimente, rechizite şi haine celor 156.000 de elevi care primesc burse sociale. Impact 30 de euro x 156.000 x 7 luni= 32.760.000 euro adică 0.012% din PIB estimat de CNP pentru anul 2022. Sursa de finanţare: fonduri europene, prin Ministerul Educaţiei (flexibilizare).

Susţinerea salariaţilor cu venituri reduse. Creşterea voluntară a salariului minim cu 200 de lei, scutiţi de taxe – de la 1 iunie.

Dublarea normei de hrană pentru pacienţii din spitale de la 11 lei la 22 de lei/ zi. Estimare beneficiari > 3 milioane beneficiari. Sursa de finanţare: buget de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii.

Creşterea valorii tichetelor de masă la 30 de lei de la 1 iunie.

Stabilirea salariului minim în agricultură şi industria alimentară la nivelul de 3.000 de lei brut, similar celui din sectorul construcţii.

Amânarea ratelor la credite persoane fizice şi juridice pe o perioadă de 12 luni. Circa 15 miliarde de lei reprezentând rate de capital şi dobânzi vor fi amânate, estimarea numărului de beneficiari ridicându-se la 50.000 de persoane fizice şi juridice. Fără impact bugetar.

Măsuri pentru tineri

In ceea ce priveşte domeniul tineretului, Guvernul are în vedere  proiecte dedicate Anului 2022- Anul Tineretului în România.

1. Programul Family start

Prin acest program se propune garantarea unui credit în valoare de maxim 75.000 lei, în proporţie de 80% de către stat, exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare, precum şi în suportarea dobânzilor şi a cheltuielilor adiacente creditului pentru acordarea de finanţări pentru acoperirea unor cheltuieli eligibile in program (de exemplu: plata cheltuielilor cu cresa, gradinita, scoala, after school, achiziţia de autoturisme familiale noi cu 7 locuri, taxe de studii, inclusiv licenta, master, doctorat, plata chiriei, avans din achiziţia unei locuinţe). Beneficiari eligibili: Persoane fizice cu vârsta cuprinsă între 18 ani împliniţi şi până la 45 de ani neîmpliniţi care isi intemeiaza o familie si care au venituri nete de pana la maxim 7500 RON pe familie/luna. Număr maxim este de 10.000 beneficiari.

2. Programul naţional Student Invest

Prin acest program se propune garantarea unui credit în valoare de maxim 50.000 lei, în proporţie de 80% de către stat, exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare, precum şi în suportarea dobânzilor şi a cheltuielilor adiacente creditului.

Valoarea maximă a finanţării este de 50.000 lei, cheltuieli eligibile în cadrul programului fiind credite pentru  taxe de studii, inclusiv licenta, master, doctorat, pentru publicarea unor cărţi sau a studiilor de specialitate, plata locurilor de cazare în căminele studentesti, etc. Beneficiari eligibili: Persoane fizice cu vârsta cuprinsă între 18 ani împliniţi şi până la 31 de ani neîmpliniţi care sunt cuprinşi în sistemul de învăţământ superior autorizat de către Ministerul Educaţiei Naţionale. Număr maxim este 10.000 beneficiari.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat săptămâna trecută că măsurile economice şi sociale cuprinse în pachetul „Sprijin pentru România” reprezintă un plan de 4 miliarde de euro, care va atenua efectele crizelor multiple din această perioadă.

„PSD a pregătit un plan de măsuri economice şi sociale pe care îl vom discuta şi adopta foarte repede în coaliţie. Pachetul ‘Sprijin pentru România’ este un plan de 4 miliarde de euro venit în sprijinul oamenilor, comunităţilor şi firmelor româneşti. Este un plan de măsuri îndrăzneţ, care va atenua efectele crizelor multiple pe care le traversăm. Este un plan care va pune România în mişcare şi spun asta pentru că multe dintre măsuri sunt orientate atât către protecţia pensionarilor, familiilor cu copii şi salariaţilor cu venituri mici, cât şi către revitalizarea investiţiilor şi susţinerea economiei”, a explicat liderul PSD.

Citeşte şi Rata inflaţiei a ajuns după 18 ani în România la 10,2%. Cel mai mult s-au scumpit cartofii, uleiul şi carburanţii

 

DailyBusiness
Benzina şi motorina se vor scumpi masiv de la 1 august. Cât va costa un plin după majorarea accizelor
Spynews
Alina Sorescu, profund afectată de o declarație a fostului soț, Alexandru Ciucu. Cât de deranjată a fost cântăreața: „El pleca des”
Bzi.ro
Declarații răscolitoare despre Mihai Leu. Amănunte neștiute au ieșit la iveală
Fanatik.ro
Mărire uriaşă a impozitului pe câştiguri la pariuri! Ministerul Finanţelor a făcut anunţul oficial
Capital.ro
Se reintroduce serviciul militar obligatoriu? Anunț pentru tinerii între 16 și 26 de ani. Votul este clar
Playtech.ro
Ce mâncare se poate congela. Ghid complet în funcție de alimente, câte luni se ține fiecare la rece
DailyBusiness
Știi care este ”vampirul” energetic din casa ta? Te usucă la factura de curent!
Adevarul
Momentul în care o clădire din centrul Teheranului este spulberată de o rachetă lansată de armata israeliană
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Ingredientul de 2 lei pe care trebuie să îl adaugi în cartofii la cuptor pentru a fi crocanți la exterior. Bucătarii profesioniști folosesc acest truc
Spynews
Cod galben de caniculă în România! 15 județe se topesc în orele următoare sub temperaturi extreme | HARTA
Evz.ro
Ciolacu neagă criza. Afirmații uluitoare ale fostului premier
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Imaginile durerii de la Hunedoara! Rămasă fără cuvinte, soția lui Mihai Leu a fost consolată de sute de oameni
kanald.ro
Imagini tulburătoare de la locul accidentului în care a murit Diogo Jota! Cum arată mașina în care se afla
Cancan.ro
Divorț-ȘOC în showbiz! Cei doi și-au spus ADIO, la doar un an de la căsnicie 😲
Playsport.ro
De ce a ajuns România datoare și fără bani? „Totul a început din 2016, când politica fiscală s-a...
Capital.ro
Toată Rusia e în doliu. L-AU UCIS. Ucraina își vede visul împlinit cu armele americanilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
stirilekanald.ro
Imagini TERIFIANTE cu bărbatul omorât de urs pe Transfăgărășan
Irinel Popescu, medicul care l-a tratat pe Mihai Leu, dezvăluiri despre ultimele clipe din viața sportivului: ”În final, a cedat și inima”
MediaFlux
Florin Manole, anunțul momentului privind pensiile! Milioane de pensionari, vizați de măsurile fiscale luate de Guvern
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Pro sau contra consumului de pudră proteică. Specialiștii spun care sunt riscurile consumului acestui produs