Florin Cîţu, după ce FMI estimează că România va avea cea mai mare creştere economică din UE. „Cea mai bună perioadă pentru români abia începe”

Premierul Florin Cîţu a anunţat că Fondul Monetar Internaţional "estimează o creştere economică în 2021 de 7% (cu 3 puncte procentuale peste estimările iniţiale) şi un deficit bugetar de 6,8% (vs. 7,2% estimare iniţială)".
Razvan Mihalascu
28 mai 2021, 20:22
Florin Cîţu, după ce FMI estimează că România va avea cea mai mare creştere economică din UE.

Florin Cîţu susţine că România are cea mai mare creştere economică din UE, fapt confirmat de estimările experţilor FMI.

„FMI, estimări WOW pentru România în 2021! Felicitări români! FMI estimează o creștere economică în 2021 de 7% (cu 3 pp peste estimările inițiale) și un deficit bugetar de 6.8% (vs.7.2% estimare inițială).

FMI CONFIRMĂ, România are cea mai mare creștere economică din UE.

Rezultatul reformelor implementate începe să se vadă. Romania merge în direcția bună. Am estimat că măsurile pe care le luăm în aceasta guvernare vor duce la cea mai bună perioadă pentru economia României din ultima sută de ani. Așa o să fie.

Cea mai bună perioadă pentru romani abia începe. Mă voi asigura că urmează cel puțîn 8 ani de guvernare pe principii liberale. Iar de rezultatele acestei guvernări vor beneficia toți românii”, a scris Florin Cîţu, pe pagina sa de Facebook.

Citeşte şi: Scandal între George Simion şi Cristian Ghinea despre PNRR. „Ştiţi că va veni iar FMI-ul. Avem 14 miliarde de euro bani gratis. Nu există FMI la PNRR!”

FMI, despre creşterea economică a României. „Revenirea economică a României pare a fi cea mai rapidă în rândul ţărilor UE”

Experţii FMI estimează, pentru 2021, o redresare economică puternică în România, cu un avans al Produsului intern brut real de 7 procente, precizând, însă, că riscul principal de nerealizare a acestei prognoze este cel al unor schimbări negative neaşteptate în evoluţia pandemiei, se arată în concluziile publicate în urma misiunii de evaluare a economiei româneşti.

„Pentru anul 2021 este preconizată o revenire puternică a PIB-ului real, de 7 procente. Revenirea economică a României pare a fi cea mai rapidă în rândul ţărilor UE începând din trimestrul 4 al anului 2020. Se anticipează că o recoltă agricolă mai bună va susţine producţia ulterior, în cursul acestui an. Riscul principal de nerealizare a acestei prognoze este cel al unor schimbări negative neaşteptate în evoluţia pandemiei, inclusiv din cauza apariţiei unor noi tulpini ale virusului, eficienţei mai reduse în timp a vaccinului sau refuzului de vaccinare din partea populaţiei”, se arată în comunicatul FMI, preluat de Agerpres.

Fondul Monetar International apreciază că că economia românească a făcut faţă relativ bine crizei COVID-19. Contracţia PIB din 2020 indusă de pandemie a fost considerabil mai redusă decât media UE.

„Aceasta a reflectat în parte o incidenţă iniţială mai limitată a focarelor virusului şi valuri ulterioare de infectare de durată scurtă, ce nu au necesitat o a doua închidere la nivel naţional a economiei. Măsurile eficiente din domeniul sanitar şi o demarare timpurie a campaniei de vaccinare au contribuit şi ele la această situaţie. Important, populaţia şi mediul de afaceri au beneficiat de o relaxare coordonată a politicii fiscale şi monetare, fapt ce a contribuit la limitarea recesiunii economice şi a creşterii şomajului. Aceasta a fost o schimbare binevenită faţă de măsurile de înăsprire a politicilor pe care România le-a aplicat în crizele economice anterioare”, explică sursa citată.

Specialiştii FMI mai spun că finanţarea externă a fost favorabilă, susţinută de o relaxare monetară la nivel global şi de măsurile de sprijin de la nivelul UE.

De asemenea,, reprezentanţii organizaţiei financiare internaţionale amintesc că autorităţile au asigurat sprijinul fiscal necesar similar celor oferit de alte ţări UE: în primul rând majorarea cheltuielilor sanitare; în al doilea rând, măsuri de susţinere a veniturilor sub forma subvenţionării temporare a salariilor şi măsuri ţintite de stimulare a angajărilor; şi, în al treilea rând, sprijin acordat companiilor sub formă de împrumuturi nerambursabile şi asigurarea lichidităţii prin amânarea obligaţiilor de plată a impozitelor şi taxelor şi prin garantarea creditelor, mai ales pentru IMM-uri.

Aceste măsuri de sprijin au fost prelungite şi în anul 2021.

Pe de altă parte, arată FMI, acţiunile hotărâte şi luate în timp util de către Banca Naţională a României (BNR) au contribuit la asigurarea funcţionării pieţei financiare şi la susţinerea fluxului de credit pe parcursul pandemiei. Printre aceste acţiuni se numără reduceri ale ratei dobânzii de politică monetară, un program de achiziţionare a titlurilor de stat, precum şi măsuri de asigurare a lichidităţii, de flexibilizare a cadrului de reglementare şi moratorii pentru rambursarea împrumuturilor bancare.

O misiune FMI a efectuat o vizită virtuală la Bucureşti în perioada 10-28 mai pentru a purta discuţii privind consultările în temeiul Articolului IV.

Citeşte şi: Cum au răspuns miniştrii provocării premierului Florin Cîţu. Ce conţine vaccinul anti-COVID pentru ei

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
Vin milioanele de euro! Câți bani garantați primeşte Universitatea Craiova de la UEFA dupǎ calificarea în grupe. Diferență uriaşǎ între Europa League și Conference League
Capital.ro
Surpriza din programul magazinelor de Sfânta Maria. Cum vor funcționa pe 15 august
Playtech.ro
Ce înseamnă de fapt „vedere la mare” când rezervi un hotel. Diferența dintre sea view și side sea view
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari. Ce se întâmplă cu cererile pentru recuperarea CASS
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat