Florin Cîţu va face a treia doză a vaccinului anti-COVID. „Foarte curând, o să vă anunţ”

Premierul Florin Cîţu a anunţat joi, la TVR, că îşi va administra "foarte curând" a treia doză de vaccin anti-COVID-19.
Filip Stan
30 sept. 2021, 23:37
Florin Cîţu va face a treia doză a vaccinului anti-COVID.

Florin Cîţu, noul preşedinte al PNL, nu a precizat, însă, momentul în care va primi doza care, potrivit specialiştilor, va conferi mai multă imunitate.

„Mă vaccinez cu doza a treia, foarte curând, o să vă anunţ”, a declarat Florin Cîţu, joi seară, la TVR 1, întrebat în acest sens.

Imunizarea cu doza a treia de vaccin anti-COVID a început în România pe 28 septembrie.

În schimb, Dan Barna, copreşedintele USR PLUS, a anunțat joi prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare că a făcut a treia doză de vaccin împotriva Covid-19 și îi îndeamnă pe români să se imunizeze.

Politicianul a menționat că sunt membrii ai familiei sale care au murit din cauza virusului ce face ravagii în România și i-a îndemnat pe cetățeni să se vaccineze.

„Am rude care au murit după ce s-au îmbolnăvit de Covid-19 înainte de apariția vaccinului. Am prieteni și colegi care sunt acum în spital luptându-se cu boala pentru că pur și simplu au neglijat să se vaccineze și știu că mulți dintre noi amână o decizie privind vaccinul. Am făcut azi doza trei de vaccin prin care capacitatea organismului de a respinge virusul crește semnificativ. Vaccinați-vă, fraților. E metoda prin care vă apărați și pe voi și pe cei ce vă sunt dragi și apropiați.”, a scris Barna în postare.

Potrivit informațiilor puse la dispoziția Comitetului Național de Coordonare a Activităților, peste 60.000 de persoane s-au vaccinat împotriva Covid-19, în ultimele 24 de ore.

Citeşte şi: CNSU a adoptat hotărârea prin care şcolile vor rămâne deschise, indiferent de rata de infectare cu Covid

36.957 de români s-au vaccinat cu a treia doză a serului anti-Covid-19.

Citeşte şi: Bilanț vaccinare 30 septembrie. Numărul persoanelor vaccinate rămâne scăzut în ziua în care România atinge un nou record la cazuri de infectare

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat că doza trei de vaccin restabileşte eficienţa la peste 95% faţă de infecţie şi la peste 97% faţă de formele grave de boală care necesită spitalizare.

Citeşte şi: Valeriu Gheorghiţă recomandă administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID: restabileşte eficienţa la peste 95% faţă de infecţie şi la 97% faţă de formele grave de boală

DailyBusiness
Cum poți cumpăra vechime pentru pensie în 2025 și cât costă un an de cotizare
Spynews
Ilona Brezoianu și soțul ei sărbătoresc un an de când au devenit soț și soție. Ce a transmis jurata de la Te cunosc de undeva: "Abia aștept..." | FOTO
Bzi.ro
Felix Baumgartner nu va avea o înmormântare grandioasă! Tulburător ce este scris pe sicriul său
Fanatik.ro
Câți bani a adus hotelul din Sinaia familiei Rușanu. Ce profit avea compania în 2002 când a fost cumpărată de liderul PNL
Capital.ro
România e în doliu. Marele jurnalist s-a stins din viață fulgerător: Excepțional om! Îngrozitoare pierdere!
Playtech.ro
Tragedie în familia regală. Verișoara prințului William și a prințului Harry. A fost găsită moartă în casă. Avea doar 20 de ani
DailyBusiness
Piedone, acuzat că a regizat un control „perfect” la hotelul familiei Rușanu. DNA anchetează corupția cu parfum de lux
Adevarul
Austeritatea lovește în „județele bugetarilor”. Locul din România unde mai puțin de un sfert din populație este angajată în mod oficial
wowbiz.ro
FOTO | Moment sfâșietor în primul episod din Insula Iubirii: Teodora Marcu, omagiată după moartea cumplită trăită sub privirile fiicei ei. Avem imaginea | EXCLUSIV
Spynews
A murit „prințul adormit” al Arabiei Saudite! A fost în comă timp de 20 de ani, în urma unui accident de mașină, în Londra
Spynews
Pepe își sărbătorește ziua de naștere! Cum l-au surprins copiii! Artistului nu i-a venit să creadă | VIDEO
Evz.ro
Se amână începutul anului școlar? Cine cere asta și de ce
Ego.ro
Ce au observat experții, la aparițiile fiului cel mic al lui Kate Middleton și al Prințului William
Prosport.ro
Reacția prezentatoarei TV, care are un iubit cu 11 ani mai tânăr, după ce a fost acuzată că e „vulgară”
kanald.ro
Momentul în care o bătrână îl bate și îl mușcă pe administratorul unei plaje din Năvodari. Videoclipul a ajuns viral
Cancan.ro
Vești proaste pentru acești pensionari. Ilie Bolojan vrea să le reducă veniturile
Playsport.ro
Ce au văzut procurorii DNA în curtea lui Piedone. A atras imediat...
Capital.ro
Dezvăluire direct din Rusia. Adevărul despre anularea alegerilor din România: O diversiune...
StirileBZI
Românii, avertizați să se pregătească! Iarna vine cu vești proaste: TVA-ul mai mare poate duce la scumpiri în termoficare
Prosport.ro
„Indecento!”. Imaginile cu Georgina Rodriguez la biserică au declanşat un tsunami de comentarii negative
stirilekanald.ro
VIDEO Tânăr de 23 de ani din Găești, ucis după o răfuială ca-n Vestul Sălbatic: "A tras până a descărcat pistolul"
Mihai Voropchievici, horoscop rune pana pe 30 iulie 2025. Scorpionii lau noroc, Leii primesc daruri, Sagetatorii au parte de schimbari majore
MediaFlux
Cât costă în 2025 să cumperi un an de vechime la pensie. Date oficiale
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cei mai prolifici chiulangii ai neamului, suveraniști de seamă: ia-i de unde nu-s!