Florin Condurățeanu a murit la 71 de ani. Trupul neînsuflețit al regretatului jurnalist, depus la Casa Presei Libere

Florin Condurăţeanu a murit luni, în urma unui stop cardio-respirator, la vârsta de 71 de ani, chiar de Ziua Ziaristului Român. Trupul neînsuflețit al jurnalistului a fost depus la Casa Presei Libere. Înmormântarea regretatului jurnalist va avea loc joi , la Cimitirul Bellu.
Claudia Simion
29 iun. 2021, 10:47
Florin Condurățeanu a murit la 71 de ani. Trupul neînsuflețit al regretatului jurnalist, depus la Casa Presei Libere
Florin Condurăţeanu a murit
Florin Condurăţeanu a murit

 

Jurnalistul Florin Condurăţeanu a murit luni, 28 iunie, în urma unui stop cardio-respirator. El devenise celebru şi pentru expresia „Vă pup pe suflet!”. Condurăţeanu avea 71 de ani și a murit chiar de Ziua Ziaristului Român. Ajuns acasă, a căzut în braţele fiului său, Răzvan, şi s-a stins rapid.

Florin Condurăţeanu a murit. Victor Ciutacu s-a declarat şocat de decesul jurnalistului Florin Condurățeanu. Într-un mesaj postat pe Facebook, jurnalistul România TV a trecut în revistă gesturile frumoase pe care le făcea Florin Condurățeanu pentru cei apropiați.

„Nu există om care să fi ajutat mai multă lume pe planetă decât Florin Condurăţeanu. A salvat, la propriu, sute de vieţi. Şi am ajuns, tocmai eu, să fac breaking news pe moartea lui fulgerătoare. Iartă-mă, Ţuţule, numai noi doi şti(a)m pentru ce”, a punctat Victor Ciutacu, pe pagina sa de Facebook.

Marius Tucă a spus că a lucrat împreună cu regretatul jurnalist timp de 20 de ani. ”Înseamnă o viață de om pe care am trăit-o alături de Țuțu”, a spus Marius Tucă.

”Era refugiul nostru, al ziariștilor mai tineri, atunci când nu mai aveam nicio soluție, când nu mai aveam nicio cale, când nu mai aveam niciun răspuns. Atunci exista Țuțu.

Gândindu-mă acum la ce s-a întâmplat, îmi dau seama că l-am pus nemuritor și îmi pare rău că nu am apucat să scriu o scrisoare, pe care am vrut să o fac publică din totdeauna. Au fost foarte multe momente în care am simțit să scriu scrisoarea asta, să îi mulțumesc mai ales pentru momentele alea în care nu aveai nicio soluție și el venea cu una foarte simplă și cu o explicație din viață care te liniștea și te salva cumva.

Pe de altă parte, și gazetărește, că am trăit gazetărește unul lângă celălalt și prietenește atâta timp. M-am uitat la determinarea lui de fiecare dată în a-i învăța pe ceilalți, în a le spune cât de frumoasă este meseria asta. Și când vezi un ziarist mai mare, mai experimentat că vine și îți spune în fiecare zi, dar în fiecare zi, cât de frumoasă e meseria asta, nu mai ai nevoie de nimic.

Am atâtea amintiri legate de el. Aș mai spune că la un moment dat a fost dat la o parte, că părea bătrân. Nu-i adevărat. A suferit mult din cauza asta. Cred că și noi la un moment dat am încercat să îi ținem niște lecții că s-a schimbat lumea și că ar trebui să fim altfel, ceea ce era o prostie dacă stau să mă gândesc acum. Tot el avea dreptate și în cazul ăsta.

Îmi aduc aminte că am plecat în ’91 cu Dan Diaconescu să facem un ziar, un trust în care suntem și a fost și el atâta timp, și el a fost primul care a venit cu noi. Fără să întrebe prea multe, a ales ideea asta și un drum care putea să nu ducă nicăieri.

Îmi rămân mesajele lui de la sfârșit de an, neschimbate, la fel de frumoase, și bucuria asta de a fi lucrat împreună atât de mult timp și de a fi trăit împreună momente absolut incredibile pentru presa din România.

Nu cred că mai există un gazetar așa ca el, un ziarist de modă veche, dar în sensul cel mai bun al cuvântului, un ziarist care nu se mai fabrică, un ziarist care stă la mașina de scris și scrie, și scrie, și scrie… și în fiecare zi o ia de la capăt, ca și când ar scrie pentru nimeni și pentru toată lumea. Cam asta a însemnat și înseamnă în amintirea noastră Florin Condurățeanu”, a spus cu lacrimi în ochi Marius Tucă la Antena 3.

 

 

 

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Verdictul lui Cristi Balaj: a fost penalty la Tavi Popescu în FCSB – FC Argeș 2-0? Comparația cu faza identică a lui Teles din U Craiova – Vitebsk
Capital.ro
Noua lege a salarizării stârnește nemulțumiri în sănătate. Sindicaliștii avertizează că unii angajați ar putea pierde bani
Playtech.ro
Cât costă acum să chemi un electrician acasă. Doar deplasarea poate ajunge la 100 de lei. Lista actualizată cu noile tarife în 2026
Adevarul
Cât ar putea scumpi noua taxă UE carburanții. Calculul pentru un șofer cu Dacia Logan
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
Legendarul sportiv român este împotriva ”Anului Ilie Năstase”: ”Tăiam de la bolnavii de cancer, dar avem bani pentru show”
MediaFlux
Nativii care ar putea obține o sumă mare de bani. Horoscopul weekendului
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România