Florin Georgescu, nominalizat ca premier: Sunt onorat de propunere. Discuţiile şi decizia, după turul II

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Viceguvernatorul BNR Florin Georgescu, nominalizat de Victor Ponta ca posibil premier, a declarat că discuţiile privind numirea în această funcţie vor avea loc după cel de-al doilea tur al alegerilor.
Ionela Marcu
05 nov. 2014, 15:41
Florin Georgescu, nominalizat ca premier: Sunt onorat de propunere. Discuţiile şi decizia, după turul II

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014.  „Sunt onorat de propunerea domnului Victor Ponta. Am colaborat foarte bine cu domnul Victor Ponta în anul 2012, când am făcut parte din Guvernul condus de domnia sa. Discuţii şi o decizie – desigur, după al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 16 noiembrie 2014”, precizează Florin Georgescu, într-o declaraţie de presă transmisă AGERPRES. 

Ponta: Tăriceanu, prima variantă de premier. Nu exclud să fie şi Florin Georgescu sau George Maior VIDEO

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, după şedinţa coaliţiei, că l-a propus pentru a-i urma în funcţia de la Palatul Victoria pe Călin Popescu Tăriceanu, considerându-l cea mai bună soluţie. Ponta a mai precizat, ca variante de premier tehnocrat, pe viceguvernatorul BNR Florin Georgescu, dacă vor fi probleme de ordin economic sau fiscal, sau pe George Maior, directorul SRI, dacă vor fi probleme de securitate.

Victor Ponta, candidatul alianţei PSD-UNPR-PC, a obţinut 40,44% din voturi în primul tur al alegerilor prezidenţiale, urmat de Klaus Iohannis (ACL), pentru care au votat 30,37% dintre alegători.

CITEŞTE ŞI GEORGE MAIOR, premier: Până la depunerea mandatului de şef al SRI, nu confirm interesul pentru un anume rol

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Momente dramatice pentru Ștefan Baiaram: tatăl său a făcut dublu infarct şi se află în stare critică!
Capital.ro
Hackerii au găsit o metodă prin care pot păcăli milioane de oameni. Peste 80% dintre atacurile de inginerie socială folosesc deja această tehnologie
Playtech.ro
Ce faci dacă un moștenitor nu vrea să vină la notar. Soluția legală pentru ca o casă să nu rămână blocată ani întregi
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
MediaFlux
Răsturnare de situația în cazul lui Bruce Willis. Familia lui îi va dona creierul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT