Ministrul Muncii, Florin Manole, spune că muncitorii străini din România plătesc taxe statului român, cu toate astea, cei mai mulți dintre ei nu vor beneficia de pensia dată de statul român pentru că, cel mai probabil, se vor întoarce în țările de origine până atunci și, oricum, nu își vor putea face întreg stagiul de cotizare.
„Oamenii aceștia contribuie cu taxe, inclusiv la sistemul nostru de pensii. Și putem să anticipăm doar așa, din bun-simț, fără date, dar există și date, că oamenii aceștia nu o să ia o pensie în România, nu vor face stagiu de cotizare aici de 15 ani. Alții poate vor alege să se întoarcă acasă, așa cum mulți dintre cetățenii români care au lucrat în străinătate au ales să își trăiască pensia în România”, a declarat ministrul Florin manole la Digi 24.
Pentru a-și susține argumentul, Florin Manole a oferit exemplul mamei sale, care a lucrat timp de 12 ani în Spania, după care s-a întors în România. Perioada pe care mama ministrului a petrecut-o în străinătate nu a fost suficientă pentru îndeplinirea stagiului minim de cotizare în România.
„Orice discurs împotriva unui om care lucrează legal într-o țară este greșit, pentru că, dacă respecți legile, cetățenia, etnia, culoarea sau orice alt criteriu nu au nicio relevanță. Criteriul relevant este să respectăm legea”, a mai spus ministrul.
Pornind de la declarațiile recente ale liderului AUR, George Simion, care a criticat politica de recrutare a lucrătorilor străini, susținând că angajarea acestora contribuie la menținerea salariilor la un nivel scăzut și afectează șansele românilor de a ocupa respectivele locuri de muncă, Florin Manole a explicat că numărul muncitorilor străini este determinat de cererea de pe piața muncii.
Ministrul Muncii a adăugat că recrutarea acestora este făcută de antreprenorii români. El a amintit, totodată, că, la sfârșitul anului trecut, a solicitat reducerea cotei de lucrători străini pentru 2026, anticipând o creștere a șomajului.
„Cred că vin atât cât cere piața, adică antreprenorii români de orice fel, din orice domeniu, care aduc genul acesta de lucrători. Sigur că, fără a fi avut vreodată simpatii și teme politice comune cu domnul Simion, la sfârșitul anului trecut, în discuția din Consiliul Național Tripartit, am cerut să avem o cotă mai mică pentru acest an, tocmai pentru a lăsa mai mult spațiu pentru lucrătorii români, pentru că anticipam, pe baza cifrelor, un șomaj în creștere în cursul acestui an. Anticiparea a fost corectă”, a explicat ministrul Manole.
În ceea ce privește numărul muncitorilor străini care pot fi aduși în România, Manole a precizat că pentru acest an a fost aprobată o cotă de 100.000 de persoane, deși propunerea sa inițială viza reducerea acesteia la 75.000. Spre comparație, în anul precedent, limita fusese stabilită la 90.000 de lucrători.
Ministrul a explicat că solicitarea sa a avut la bază atât evoluțiile de pe piața muncii, cât și dificultățile legislative care îngreunau accesul în România al unor persoane recrutate din Asia de Sud-Est.
Florin Manole a admis că programele de ocupare sunt depășite și că România trebuie să găsească soluții pentru adaptarea acestora la schimbările de pe piața muncii.
„Avem mai mulți șomeri decât ar fi bine să avem. Avem prea mulți șomeri, avem probleme în adaptarea la noua piață a muncii. Inteligența artificială produce efecte deja greu de anticipat, nu în România, ci în economii mai avansate și în zone mai avangardiste de pe planetă”, a afirmat ministrul.
El a precizat că tema adaptării programelor de ocupare la noile realități economice va fi abordată și la nivel european,t inclusiv la reuniunea miniștrilor Muncii care va avea loc în luna decembrie.