Florin Popescu neagă conflictul de interese: E o mică dispută cu cei de la ANI VIDEO

Deputatul PDL Florin Popescu a afirmat, la România TV că posibilul conflict de interese de care îl acuză Agenţia Naţională de Integritate este rezultatul unei neînţelegeri rezultate dintr-o procedură birocratică.
Filip Stan
24 apr. 2013, 14:57
Florin Popescu neagă conflictul de interese: E o mică dispută cu cei de la ANI VIDEO

Popescu a precizat că acel contract care i-a fost imputat de către ANI a fost semnat între firma la care a fost acţionar şi Consiliul Judeţean Dâmboviţa a fost semnat înainte ca el să ajungă preşedintele CJ. „Aici e o mică dispută cu cei de la ANI: contractul din 17 iunie 2008 e semnat de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean. Procedura de la registratură a durat mai mult, iar contractul a fost înregistrat după ce am devenit eu preşedinte”, s-a apărat democrat-liberalul.

Acesta a precizat că ulterior atât el, cât şi membrii familiei sale au renunţat la acţiunile deţinute la firma respectivă astfel încât actele adiţionale pe care CJ Dâmboviţa le-au semnat pe durata mandatului său nu l-au pus în situaţia de a fi în conflict de interese. „Când am semnat actele adiţionale, eu nu mai eram acţionar, vândusem acţiunile. Pentru actele adiţionale, au existat hotărâri ale Consiliului Judeţean. Dacă nu semnam contractele, eram vinovat de abuz în serviciu”, a precizat Florin Popescu.

„Cei de la ANI au fost foarte corecţi cu mine. M-au chemat acum două săptămâni şi mi-au adus la cunoştinţă acuzaţiile”, a mai spus deputatul democrat-liberal.

ANI îi acuză pe Theodor Stolojan de fals în declaraţii, pe Marian Vanghelie pentru diferenţe între venituri şi avere, pe Klaus Johannis, Aristotel Căncescu şi pe Nicuşor Constantinescu de incompatibilitate, iar pe Florin Popescu de conflict de interese.

Deputatul PDL Florin Popescu s-a aflat în conflict de interese în perioada în care a exercitat funcţia de şef al CJ Dâmboviţa, întrucât a semnat contracte şi acte adiţionale între Consiliul Judeţean şi firma Procor SA, la care a fost asociat, ANI sesizând Parchetul Curţii de Apel Ploieşti.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT