Florin Secureanu, în Dosarul Malaxa: Recunosc faptele, pe care le regret. Doresc să acopăr prejudiciul

Florin Secureanu, fostul director al Spitalului "Malaxa", i-a rugat, luni, pe magistrații de la Curtea de Apel București să-l elibereze din arestul preventiv, arătând că și-a recunoscut în totalitate faptele și, pentru a demonstra buna credință, este dispus să-și vândă un imobil pentru a acoperi o parte din prejudiciul care i se impută.
Iulian Tudor
10 iul. 2017, 10:48
Florin Secureanu, în Dosarul Malaxa: Recunosc faptele, pe care le regret. Doresc să acopăr prejudiciul

Florin Secureanu le-a cerut judecătorilor să îl plaseze în arest la domiciliu, deoarece are probleme de sănătate. El se află în arest preventiv de aproape șapte luni.

„Vă aduc la cunoștință că regret faptele care mi se impută și le recunosc. La ultima întrevedere cu procurorii, am recunosc absolut toate acuzațiile care mi-au fost aduse. Mărturia mea oscilantă din timpul urmăririi penale s-a datorat faptului că doream să văd mai întâi finalizate expertizele efectuate în dosar. Am recunoscut toate faptele, pe care le regret. Rugămintea mea este să îmi schimbați măsura preventivă. Am probleme pulmonare și acestea pot fi tratate doar în instituțiile spitalicești. Am o lucrare de stomatologie care a rămas neterminată și ar putea duce la septicemie. Vreau să vă aduc la cunoștință că doresc să acopăr din prejudiciu. Am un vecin are dorește să achiziționeze un imobil pe care îl dețin. Vreau să îmi manifest intenția de a acoperi o parte din prejudiciu, pentru a demonstra buna mea credință față de faptele comise”, a spus Florin Secureanu în sala de judecată, citat de Agerpres.

Pe 15 mai, Florin Secureanu a fost trimis în judecată de DNA, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare — 5 fapte, dintre care una cu consecințe deosebit de grave — și luare de mită.

Procurorii susțin că, după ce a fost numit manager în anul 2009, Secureanu a conceput și pus în aplicare mai multe mecanisme prin care și-a însușit sume semnificative de bani din patrimoniul spitalului, în cuantum de 9.144.053 lei.

Secureanu și-a însușit sume de bani în numerar din casieria Spitalului „Malaxa”, cu justificarea achitării în numerar a unor bunuri și servicii evidențiate ca fiind livrate/prestate de două societăți comerciale cu comportament fiscal neadecvat. În realitate, aceste două societăți comerciale nu au livrat/prestat niciun bun/serviciu spitalului. Secureanu și-a însușit în acest mod suma totală de 1.944.537 lei.

Pe de altă parte, Secureanu a folosit și alte metode mai complexe, finalizate cu însușirea, din fondurile spitalului, a unor sume semnificative de bani, sub pretextul achitării altor servicii sau bunuri de care ar fi beneficiat instituția spitalicească și care s-au dovedit a fi fictive în totalitate.

Procurorii mai arată că, în perioada 20 mai 2011 — 24 noiembrie 2016, pentru a menține relațiile contractuale dintre Spitalul „Malaxa” și o societate comercială care avea calitatea de furnizor de consumabile medicale, Secureanu a pretins și a obținut de la firma respectivă achitarea contravalorii a 754 prestații de servicii de turism (cazare, masa, bilete de avion) în valoare totală de 1.279.402 lei.

De pachetele turistice a beneficiat în cea mai mare parte Secureanu, dar și apropiați ai săi: prieteni, membri de familie, medici și alți angajați ai spitalului. Toate pachetele turistice au fost achiziționate prin intermediul aceleiași agenții de turism, Secureanu fiind cel care decidea conținutul pachetului, când și unde urma a fi efectuată deplasarea, persoanele participante.

Serviciile turistice au constat în achiziționarea de bilete avion, cazare, închirieri auto, mic dejun, iar destinațiile au fost variate, atât în țări din Europa (Italia, Germania, Austria, Spania, Portugalia, Franța, Elveția, Belgia, Olanda, Ungaria, Malta, Anglia, Turcia), Statele Unite ale Americii (New York, Las Vegas, Washington), Canada, Asia (China, Indonezia), Australia, Noua Zeelandă, dar și în orașe din România.

DailyBusiness
Republica Moldova avansează spre aderarea la UE. Au fost deschise noi capitole de negociere
Spynews
Cel mai mare regret al cântăreței Nico! Are legătură cu trupa B.U.G. Mafia
Fanatik.ro
Cum l-a umilit Erling Haaland pe ”Spider-Man”. Dezvăluirile actorului Tom Holland după ce i-a dat un mesaj fotbalistului 
Capital.ro
Pensie 2026. Pensionarii care trebuie să depună cerere pentru bani în plus. Casa de Pensii nu face automat recalcularea
Playtech.ro
Ce ar însemna pentru România intrarea în „junk”. Cum ar putea fi afectați direct românii, de la rate la taxe
Adevarul
Atac spectaculos în Marea Neagră. Ucrainenii au scufundat nava rusă „Izumrud”, implicată în incidentul din strâmtoarea Kerci
wowbiz.ro
Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cine sunt cei doi alpiniști români găsiți morți în Alpii italieni. Emil și Cornel au căzut într-o crevasă la aproximativ 3.700 de metri altitudine
iamsport.ro
Mitică Dragomir șterge pe jos cu finanțatorul din SuperLiga: ”Vai de mine, am ținut cu el, dar nu îmi place! Ce să facă antrenorul?!”
MediaFlux
Când Bulgaria a încetat să fie gluma noastră și noi am devenit gluma Europei
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?