FMI recomandă amânarea măsurilor de relaxare fiscală programate pentru 2017

Fondul Monetar Internaţional (FMI) recomandă României să amâne măsurile de relaxare fiscală care ar trebui să intre în vigoare în 2017, astfel încât să ajungă la un deficit bugetar de 2% din PIB. "Trebuie implementată treptat o lege a salarizării bugetare", susţine şeful FMI în România
Filip Stan
14 mart. 2016, 16:34
FMI recomandă amânarea măsurilor de relaxare fiscală programate pentru 2017

FMI recomandă măsuri de austeritate în 2017. „Pentru 2017, misiunea recomandă un deficit de 2% din PIB. Amânarea următoarei reduceri a TVA şi a celorlalte facilităţi prevăzute în Codul Fiscal să intre în vigoare anul viitor ar genera economii de 0,75 puncte din PIB”, arată FMI, în prezentarea concluziilor misiunii la Bucureşti.

Fondul cere în acest an îmbunătăţiri privind disciplina cheltuielilor şi administrarea fiscală. TVA a scăzut de la 24% la 20% la începutul anului, iar pentru 2017 Codul Fiscal prevede o nouă reducere, la 19%. Tot anul viitor ar urma ca supracciza la carburanţi să fie eliminată.

Şeful misiunii FMI a afirmat că, pentru a reduce deficitul bugetar în 2017 la 2% din PIB, „trebuie amânate măsuri ale Codului Fiscal de stimulare a consumului”.

„Trebuie implementată treptat o lege a salarizării bugetare. Amînarea acestora ar putea duce la economii care să fie cheltuite în sănătate şi educaţie. În absenţa economiilor, măsuri care ar majora deficitul, dacă nu sunt evitate, vor atrage datorii şi creşterea datoriei publice”, a mai spus Baqir. Datele preliminare publicate până în prezent arată că, în 2015, bugetul general consoldat a înregistrat un deficit de 1,5% din PIB, în timp ce datoria publică a României a fost estimată la aproximativ 38,5% din PIB la finalul anului trecut.

Pentru 2016, guvernul a programat un deficit al bugetului consolidat în creştere la aproape 3% din PIB. Bugetul general consolidat cuprinde atât bugetul de stat, din care se fac cheltuielile curente ale statului, cât şi bugetele sociale, categorie în care intră bugetul pensiilor publice şi cel de şomaj.

FMI recomandă autorităţilor restructurarea masivă a companiilor de stat aflate într-o situaţie financiară dificilă

Fondul Monetar Internaţional (FMI) recomandă de asemenea autorităţilor din România adoptarea cât mai rapidă a legislaţiei pentru îmbunătăţirea guvernanţei corporative în companiile de stat şi stabilirea unei liste cu potenţiale listări la bursă sau privatizări, a declarat, luni, şeful misiunii FMI în România Reza Baqir, la finalul misiunii în România, scrie Agerpres. „Misiunea recomandă adoptarea şi implementarea rapidă a legislaţiei pentru îmbunătăţirea guvernanţei corporative la companiile de stat. De asemenea, recomandăm restructurarea masivă a companiilor de stat aflate într-o situaţie financiară îngrozitoare şi stabilirea unei liste de potenţiale companii care pot fi listate la bursă sau privatizate’, a explicat reprezentantul FMI, într-o conferinţă de presă.

Potrivit sursei citate, aceste reforme vor ajuta la îmbunătăţirea managementului profesionist în aceste companii, la alocarea mai eficientă a resurselor, la creşterea profitabilităţii, la transferuri mai mici de bani dinspre buget şi la limitarea datoriilor statului.

În plus, reprezentanţii misiunii au apreciat eforturile autorităţilor în lupta împotriva corupţiei şi le încurajează să continue în acelaşi ritm.

„Îmbunătăţirea guvernanţei şi lupta împotriva corupţiei nu sunt doar chestiuni economico-sociale cheie, ci sunt cruciale şi din perspectivă macroeconomică. Reducerea corupţiei va ajuta la combaterea evaziunii fiscale şi va reduce pierderile din banii contribuabililor. De asemenea, va ajuta la îmbunătăţirea mediului de afaceri şi va duce la atragerea investitorilor străini”, a adăugat oficialul FMI.

DailyBusiness
Fructele au devenit un motiv major pentru care România a văzut o creștere a inflației în iulie
Spynews
Ce au făcut Alina Eremia și logodnicul ei, Edi Barbu, înainte de nuntă! Cum i-au surprins paparazzii
Bzi.ro
Andreea Marin arată fabulos la 50 de ani! Cum reușește vedeta să se mențină în formă! Face asta timp de 2 ore pe săptămână – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Florinel Coman, transfer bombă la FCSB?! Gigi Becali confirmă: „Am vorbit cu el!”. Exclusiv
Capital.ro
Clipe de groază pentru Elena Udrea și partenerul său, Adrian Alexandrov. Fiica lor a fost și ea prezentă. Ce li s-a întâmplat celor trei
Playtech.ro
Prioritatea de rampă, în 2025. Când se aplică regula din Codul Rutier şi când este ilegală
Adevarul
„Pâinea îngrașă, dar alte alimente sunt mult mai nocive” - Cercetător UBB, despre obiceiul alimentar care-i îmbolnăvește pe români
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte pe care interpreta de muzică din Timișoara a mai apucat să le scrie înaintă să moară! Ți se rupe sufletul. Câtă durere
Evz.ro
Povestea lui Ted Bundy, criminalul care a topit inimile femeilor
Prosport.ro
Interzis cardiacilor! Cea mai frumoasă prezentatoare TV s-a filmat în timp ce făcea duș la piscină
kanald.ro
Concluziile summit-ului dintre Donald Trump și Vladimir Putin. Ce se va întâmpla cu războiul din Ucraina
Cancan.ro
Înmormântarea Prințesei Kate, plănuită în mare secret! Care a fost planul Palatului Buckingham
iamsport.ro
Gică Hagi a început să înjure un puști de 12 ani, care îl luase la mișto: ”Vezi-ți de treabă, a trecut perioada ta!”
MediaFlux
Zodiile care au parte de o surpriză financiară înainte de finalul lunii
stirilekanald.ro
Prima reacție de la București după întâlnirea lui Trump cu Putin în Alaska. Ministrul Oana Țoiu, despre summitul istoric: "Un prim pas spre deblocarea negocierilor"
FURTUNĂ ELECTRICĂ în România. Se va răci brusc, vor fi furtuni puternice