Focar de Hepatită A în Suceava. 16 copii s-au îmbolnăvit

Un focar de hepatită  tip A a fost identificat în două comune din judeţul Suceava. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, cele două focare de hepatită acută virală de tip A se înregistrează de la începutul acestei luni în localităţile Marginea şi Arbore.
Ionela Marcu
17 iul. 2014, 08:09
Focar de Hepatită A în Suceava. 16 copii s-au îmbolnăvit

Un număr de 16 copii, cu vârste între un an şi zece ani, câte opt din fiecare comună, se află internaţi la Spitalul Rădăuţi, pe Secţia de Boli Infecţioase, scrie suceavanews.ro.

Citeşte şi Greşeli care duc la ciroză: Află de ce trebuie să te fereşti pentru a nu te îmbolnăvi

Potrivit DPS Suceava, copiii sunt membri ai unor familii învecinate, între care există legături de rudenie şi care se vizitează. Direcţia de Sănătate Publică a distribuit substanţe dezinfectante şi 80 doze de vaccin antihepatitic de tip A pentru cei care au intrat în contact cu copiii bolnavi.

De asemenea, s-au recoltat trei probe de apă din fântânile familiilor respective, iar rezultatul probelor a fost necorespunzător atât chimic, cât şi bacteriologic.

„Calitatea necorespunzătoare a apei reprezintă un factor suplimentar de risc în apariţia şi extinderea îmbolnăvirilor de tip digestiv, dar nu şi cauza actualului focar de hepatită”, spun cei de la DSP Suceava.

Citeşte şi Cum îţi dai seama dacă ai ficatul „obosit”

Primarii celor două comune au dispus deja luarea unor măsuri pentru stârpirea acestui focar. Cele mai multe dintre persoanele îmbolnăvite trăiau în condiţii precare de igienă.

„S-au luat toate măsurile care se impun prin lege. Secretarul împreună cu o comisie au mers la faţa locului şi fac verificări încă de ieri (n.r. marţi).În primul rând afişaj public pe toate fântânile de unde nu se poate bea apă, vaccinare la toate persoanele în zonă, s-a făcut dezinfecţia fântânilor de către DSP şi sunt în atenţia medicilor de familie. E monitorizare continuă şi cred că vom scăpa. Acolo sunt şi familii de rromi. Au mai fost cazuri, dar nu am mai avut de multă vreme. Am înţeles că la vreo 4-5 le-a depistat hepatita în spital, au mers acolo şi atunci s-a văzut. Au mers, unul, doi trei şi atunci şi-au dat seama că e ceva în neregulă. Eu am dat dispoziţiile care trebuie date ca primar”, a declarat primarul comunei Marginea, Ioan Onufrei.

 

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Lovitură pentru Gigi Becali! Golgheterul dorit la FCSB, negocieri avansate cu altă echipă
Capital.ro
IGSU lansează un avertisment pentru părinți. Greșeala care poate deveni fatală în zilele caniculare
Playtech.ro
Cine va avea prioritate la locurile de parcare administrate de primării. Legea care oferă acces preferențial merge spre promulgare
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Antrenorul din SuperLiga, acuzat că a batjocorit un jucător după ce acesta a refuzat să semneze cu impresarul său: ”De ce faci așa ceva?!”
MediaFlux
Victor Ponta, primul nume de premier propus la Palatul Cotroceni. Ce răspunde fostul prim-ministru
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?