UPDATE. DGPMB: „În continuarea verificărilor, bărbatul în cauză a fost invitat la sediul subunității de poliție, unde a declarat că, în luna august 2025, a achiziționat o armă de tip airsoft, pe care ar fi utilizat-o de două ori, respectiv la data de 14 septembrie 2026 și în cursul verii, exclusiv pentru a îndepărta porumbeii din zona respectivă, care ar fi provocat mizerie și ar fi deteriorat sigiliul contorului de gaze.
Totodată, acesta a precizat că nu a folosit arma în alte scopuri și că nu a avut alte intenții, predând-o polițiștilor în vederea continuării verificărilor.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că arma nu face parte din categoria celor supuse autorizării.
Față de bărbat au fost dispuse măsurile legale, fiind sancționat contravențional pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, conform Legii nr. 61/1991, precum și pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 295/2004, privind regimul armelor și al munițiilor.
Focuri de armă lângă locuința lui Luca Niculescu. Poliția Capitalei face verificări după ce, în spațiul public, au apărut imagini cu un bărbat care trage mai multe focuri de armă în apropierea locuinței lui Luca Niculescu. Potrivit martorului, un bărbat care are sediul firmei în apropierea casei șefului Executivului a tras cu pistolul spre stradă”.
Din primele informații, bărbatul care apare în înregistrări cu un pistol, cu care trage mai multe focuri, ar fi de acum câteva luni, când actualul premier nu deținea nici o funcție în statul român.
”Polițiștii Secției 4 Poliție au fost sesizați, de către o femeie, cu privire la faptul că un bărbat care este administrator al unei societăți cu sediul social la parterul unui imobil, din Sectorul 1 al Capitalei, ar folosi un pistol cu bile, pentru a speria porumbeii”, a transmis Poliția.