Fonduri de 180 milioane de euro pentru construirea unui nou sarcofag la centrala de la Cernobâl

Participanții la o conferință internațională desfășurată la Londra s-au angajat, miercuri, să aloce 180 de milioane de euro pentru construirea unui nou sarcofag pentru acoperirea reactorului avariat al centralei nucleare de la Cernobâl, transmite AFP; care citează surse apropiate organizatorilor reuniunii din capitala britanică.
Filip Stan
29 apr. 2015, 18:48
Fonduri de 180 milioane de euro pentru construirea unui nou sarcofag la centrala de la Cernobâl

Această conferință a fost prezidată de Germania, care deține în acest an președinția G7 (SUA, Canada, Japonia, Marea Britanie, Germania, Franța, Italia), cu sprijinul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), ce coordonează donațiile pentru securizarea centralei nucleare ucrainene, unde în aprilie 1986 a avut loc un grav accident.

Potrivit Agerpres, cele 180 de milioane de euro, care vor fi furnizate în cea mai mare parte de Uniunea Europeană și G7, se adaugă celor 350 de milioane de euro promise de BERD în luna noiembrie 2014.

Președintele ucrainean Petro Poroșenko a cerut, duminică, ajutorul comunității internaționale pentru a evita repetarea catastrofei de la Cernobâl, într-un mesaj prilejuit de marcarea a 29 de ani de la cea mai mare catastrofă nucleară din istorie.

Avem încredere că, împreună cu țările donatoare, vor construi o structură fiabilă și sigură deasupra reactorului distrus, pentru a-i proteja pentru totdeauna pe ucraineni, dar alte popoare de repetarea tragediei din 1986„, a declarat șeful statului ucrainean Petro Poroşenko, potrivit Agerpres.

Oficialul a insistat că, „în aceste vremuri dificile pe care le trăiește în prezent Ucraina, sprijinul comunității internaționale este deosebit de important pentru a depăși problemele de la Cernobâl„.

„Acum 29 de ani, pompieri ucraineni, pe deplin conștienți de pericolul care-i păștea, au venit în apărarea umanității„, a spus Poroșenko, care a depus o coroană de flori la monumentul eroilor de la Cernobâl, ridicat în fața clădirii administrative a centralei nucleare.

Doi oameni au murit din cauza exploziei propriu-zise de la reactorul numărul 4 al centralei de la Cernobâl și alte 29, în principal pompieri, pe parcursul a trei luni de la accident, din cauza expunerii la radiații. Circa 600.000 de oameni care au participat la înlăturarea efectelor exploziei și la operațiunile de decontaminare au fost victime ale unor doze de radiație nocive pentru sănătate.

Petro Poroșenko a inspectat, duminică, șantierul lucrărilor de construcție a cupolei gigantice care va acoperi sarcofagul inițial, construit imediat după accident, cu 400.000 de metri cubi de ciment și 7.000 de tone de structură metalică, menit să acopere etanș reactorul avariat și să stopeze emisiile de material radioactiv.

Pentru a evita ca specialiștii care lucrează la noul sarcofag să fie afectați de radiații, structura gigantică ce se construiește pe un teren aflat în apropierea vechiului sarcofag va fi amplasată peste vechea structură cu ajutorul unui sistem de șine. „Preocuparea pentru sănătatea și siguranța oamenilor este cea mai importantă”, a spus Poroșenko, care a subliniat că, în ultimii ani, nicio persoană care ia parte la lucrările de la Cernobâl nu a fost expusă unei doze de radiație superioară celei permise de normele sanitare.

Proiectul noului sarcofag, a cărui valoare este estimată la 2,150 de miliarde de euro, este realizat de consorțiul francez Novarka și este deja în întârziere din cauza problemelor de finanțare. Predarea lucrării a fost amânată pentru 2017, deci inițial era prevăzută pentru anul acesta. Pentru a termina lucrările mai este nevoie de 100 de milioane de euro, bani ce se așteaptă să fie strânși la o reuniune a donatorilor care va avea loc la sfârșitul lunii aprilie.

Terminarea proiectului în 2017 este extrem de importantă nu doar pentru siguranța Ucrainei, ci și pentru siguranța întregii Europe„, a declarat recent viceministrul ecologiei din Ucraina, Serghei Kurikin.

CITEŞTE ŞI: Femeia care nu se teme de radioactivitate: Mănâncă mere de la Cernobîl VIDEO

Un puternicn incendiul de vegetație a izbucnit marți în Ucraina în apropierea centralei de la Cernobîl, scena celui mai mare dezastru nuclear civil în 1986.

Incendiul s-a declanșat marți, în jurul orei locale 12.45 (09.45GMT), și s-a propagat pe o suprafață de aproape 320 de hectare, potrivit serviciului citat.

Un număr de 305 de persoane au fost mobilizate în lupta cu flăcările, plus zeci de autospeciale, trei avioane și două elicoptere.

Poliția ucraineană a precizat în noaptea de marți spre miercuri că a procedat la evacuarea mai multor locuitori din această zonă.

‘În mai multe sate, în special la Lubianke și Ilințah, sunt oameni care trăiesc ilegal. Membri ai poliției din zona centralei i-au evacuat într-un loc mai sigur. Bunurile lor și animalele de pe lângă casă au fost de asemenea evacuate’, a indicat, într-un comunicat, serviciul de presă al poliției ucrainene.

 Membrii Gărzii Naţionale ucrainene patrulează în pădurile din nordul ţării din cauza suspiciunii declanşării intenţionate a incendiului ce se apropie de centrala nucleară dezafectată Cernobîl, a scris, miercuri, pe Facebook ministrul ucrainean de Interne, Arsen Avakov.

„Vântul s-a oprit în cursul serii şi noi am limitat rapid incendiul în jurul focarelor mari”, a scris ministrul. „Există o suspiciune rezonabilă cu privire la un atac intenţionat, incendiul izbucnind în mai multe locuri de pe ambele maluri ale râului”, a continuat el, precizând că au fost intensificate patrulele, iar membrii Gărzii Naţionale şi cei ai Ministerului de Interne au fost puşi în alertă.

Potrivit lui Avakov, incendiul care a izbucnit marţi în zona interzisă din jurul centralei nucleare Cernobîl este cel mai mare din 1992. Acesta se află la 20 de kilometri distanţă de centrală, dar depozitul cu combustibil folosit este situat la doar cinci kilometri.

DailyBusiness
RAR publică date oficiale privind consumul și emisiile de CO2 ale autoturismelor înmatriculate în România. Ce trebuie să știe șoferii
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Marian Golea prezintă zodiacul chinezesc iulie 2025. Ce zodii au karma grea în plină vară
Capital.ro
Permisul auto va fi înlocuit. UE a dat ordin României. Șoferii vor circula cu un nou tip de document
Playtech.ro
Vară deşertică în România. Prognoza meteo pentru următoarele săptămâni îngrijorează meteorologii
DailyBusiness
Pensiile românilor în pericol. Angajații din casele de pensii au declanșat un protest în urma măsurilor fiscale luate de Ilie Bolojan
Adevarul
Dezvăluiri din dosarul generalilor Coldea și Dumbravǎ: acuzații de filaj la avocați, afaceriști si magistrați. Cine e Sorin Georgescu
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Cum să îți răcorești locuința în zilele toride, fără aer condiționat. Trucul ingenios fără niciun cost
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Imaginile durerii de la Hunedoara! Rămasă fără cuvinte, soția lui Mihai Leu a fost consolată de sute de oameni
kanald.ro
Cod portocaliu de caniculă în peste jumătate din România! Temperaturile maxime ating 40 de grade Celsius în următoarele zile
Cancan.ro
Nicușor Dan, mai bogat cu 12 milioane de euro! Banii urmează să îi fie virați pe card
Playsport.ro
O nouă meserie a apărut, iar firmele sunt disperate să-i angajeze: „Sunt plătit să repar toată ziua greșelile făcute de...
Capital.ro
Elena Udrea, în lacrimi de fericire. A fost răzbunată. A primit după gratii vestea bombă!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
stirilekanald.ro
Șefa s-a urcat pe ea și a sufocat-o. Sfârșit tragic pentru angajata de 26 de ani dintr-un supermarket
Irina Columbeanu își schimbă viața! Fiica lui Irinel Columbeanu pleacă din Malibu și nu va mai locui cu Monica Gabor
MediaFlux
Se recalculează pensiile pentru 5 milioane de pensionari! Anunțul CNPP
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
România arde, iar în trei țări se moare de frig! Temperaturile extrem de scăzute au dus la moartea a zeci de persoane