Fost senator ALDE, condamnat la închisoare pentru dare de mită

Fostul senator ALDE Christian Gigi Chiru a fost condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare pentru că a dat mită electorală în timpul campaniei pentru alegerile locale din 2012. Decizia aparține Curții Supreme și este definitivă, precizează Agerpres.
Ionela Marcu
13 nov. 2017, 19:24
Fost senator ALDE, condamnat la închisoare pentru dare de mită

Gigi Chiru a fost trimis în judecată în noiembrie 2012, fiind acuzat că, în campania electorală pentru alegerile locale din 2012, în calitate de candidat PDL la funcția de primar al municipiului Constanța, a transmis prin poștă alegătorilor 24.000 de bonuri valorice medicale, în valoare de 25 de lei fiecare, pentru a-i determina pe aceștia să îl voteze.

Tichetele puteau fi utilizate doar dacă erau validate la sediul fundației sale, prin aplicarea unei ștampile, pe baza cărților de identitate ale cetățenilor. Peste 11.000 de bonuri valorice pentru medicamente au fost decontate.

Chiru a fost copreşedinte al PDL Constanţa, iar după fuziunea cu PNL, în 2014, el a devenit vicepreşedinte al noului PNL. Ulterior, el a trecut la ALDE.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
MM Stoica, obligat de Gigi Becali să lucreze la FCSB cu antrenorul pe care-l ironiza acum o lună!
Capital.ro
Acești bani sunt reținuți din pensiile românilor în fiecare lună. Cine trebuie să plătească CASS în 2026
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România