Fosta gimnastă româncă, în Campionatul de Lupte în Lenjerie Intimă: „Unul mi-a oferit 15.000 de dolari, ca să facem şi sex”

Are 28 de ani și face sport de 25: gimnastică artistică, aerobică, dans sportiv și arte marțiale, care i-au plăcut de mică. A lucrat ca instructor de fitness, ca operator de call-center, ca ospătar, ca acrobat de circ și vrea să facă spectacol în Lingerie Fighting Championships. Doamnelor și domnilor, ea este Andreea “The Storm” Vlădoi!
Alina Costache
03 aug. 2017, 13:40
Fosta gimnastă româncă, în Campionatul de Lupte în Lenjerie Intimă:

Lingerie Fighting Championships (LFC), pe românește “Campionatul de Lupte în Lenjerie intimă”, are un motto sugestiv: “MMA Like Youʼve Never Seen Ii Before! (n.r. – “Arte marțiale mixte cum n-ai mai văzut!”). Nimic mai adevărat, pentru că unde ați mai văzut femei frumoase bătându-se în ținute care mai de care mai provocatoare? Competiția din SUA a înșirat deja 20 de gale, iar la cea programată în februarie 2016 în San Francisco va debuta și Andreea Vlădoi, care și-a luat supranumele “The Storm” (n.r. – Furtuna).

A renunțat la gimnastică din cauza unei accidentări

Andreea Vlădoi practică sportul de la vârsta de 3 ani. A început cu gimnastica artistică și a fost suficient de bună încât să intre în vizorul antrenorilor lotului olimpic. “La artistică am câștigat mai multe titluri naționale și internaționale ca junioară, dar am renunțat în 2002, după o accidentare destul de serioasă la coloană. Exersam la paralele și am căzut nasol. Și acum am dureri, uneori. Am trecut la aerobică, la dans sportiv și la arte marțiale, pentru că full-contactul mi-a plăcut de mică”, a declarat Andreea Vlădoi pentru SportNews.

De-a lungul timpului, Andreea Vlădoi a lucrat ca instructor de fitness, ca operator de call-center, ca ospătar, ba chiar și ca acrobat de circ. “Nu mi-a fost rușine să muncesc. Ca acrobat am început la circul Globus, dar am stat puțin acolo. Am obținut apoi contracte la diverse circuri din străinătate. Am fost în Bulgaria, în Italia, în Irlanda… În Bulgaria am stat cel mai mult, zece luni. Câștigam bine: cam 1.200 – 1.300 de euro pe lună”, explică Andreea Vlădoi pentru Libertatea.

În America a ajuns anul trecut, în noiembrie, ca participantă la un concurs Muscle Mania, unde a prins top 5 la categoria “Bikini class”. Nicoleta Radu, celebră instructoare de fitness și aerobic, a convins-o să mai rămână peste Ocean. De Lingerie Fighting Championships a aflat de pe Facebook. “Tot posta unul poze și filmulețe din LFC. Le-am văzut și mi-am dat seama că vreau și eu să lupt acolo. I-am sunat. M-au invitat la o discuție, după care am bătut palma. Asta s-a întâmplat în august”, a afirmat Andreea Vlădoi.

Andreea Vlădoi filmează astfel de scene și pentru un site care oferă doritorilor, contra cost, posibilitate de a vedea video-uri cu bătăi între bărbați și femei îmbrăcate sumar sau nud. “Ultima filmare am făcut-o acum câteva zile. Am luat 260 de dolari pentru 40-45 de minute”, explică ea.

Îi spun că site-ul pare cam porno. “Nu se face sex, crede-mă! Pare așa, pentru că femeile sunt îmbrăcate sumar. Unele filmează topless sau nud. Nu și eu. Taxa de vizionare e justificată de faptul că proprietarul trebuie să-și scoată banii, după ce mă plătește pe mine și pe ceilalți actori”.

Totuși, nu a avut parte și de propuneri indecente? Chiar n-au existat clienți care au vrut mai mult decât o “banală” bătaie? Andreea Vlădoi răspunde prompt: “Normal! Unul mi-a oferit 15.000 de dolari ca să facem și sex. Altul, 5.000 de dolari, ca să mă filmez în timp ce strivesc un șoricel cu tocul pantofului!”. Și? “Mă crezi sau nu, dar i-am refuzat pe amândoi, pentru că nu fac așa ceva”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT