Fosta ispită de la Insula Iubirii care și-a găsit jumătatea: „Mă face fericită în fiecare zi”

O fostă ispită de la Insula Iubirii și-a găsit fericirea. Mădălina Maricuț iubește din nou, susținând că a întâlnit bărbatul perfect pentru ea.
Mircea Filipescu
04 dec. 2025, 09:28
Fosta ispită de la Insula Iubirii care și-a găsit jumătatea:

Mădălina Maricuț s-a făcut remarcată în sezonul 8 al emisiunii Insula Iubirii. Aceasta a plecat din Thailanda alături de Dani Boy, alături de care a avut o relație tumultoasă. Despărțirea dintre cei doi a fost marcată de scandaluri, dar acum, se pare că fosta ispită și-a găsit alesul. Tânăra are un iubit și se simte în al nouălea cer.

Mădălina și-a cunoscut noul partener la un eveniment, iar inițial au schimbat doar câteva priviri, iar în următoarea zi, el a căutat-o. De atunci, cei doi formează un cuplu și sunt de nedespărțit. Mai mult, cu toate că sunt împreună de numai o lună, s-au mutat împreună.

„Suntem împreună de o lună. Ne-am mutat deja împreună. Eu am fost model la o prezentare, iar el era unul dintre stiliștii de acolo. Am făcut un schimb de priviri în seara respectivă, nu am interacționat foarte mult, dar a doua zi mi-a scris și de atunci am fost tot timpul împreună. Era și timpul să găsesc pe cineva”, a declarat Mădălina Maricuț.

Citește și: Ella Vișan este urmărită de ghinion. După ce a fost dată afară de la Antena Stars, fosta concurentă de la Insula Iubirii a fost jefuită: „Am rămas fără telefon”

Fosta concurentă de la Insula Iubirii spune că iubitul ei scoate din ea ce e mai bun, îndeplinindu-i dorințele și făcând-o să se simtă specială.  Bărbatul este foarte prezent în viața Mădălinei, aceasta declarându-l bărbatul perfect.

„Toată lumea s-a bucurat când a aflat că am găsit pe cineva. Mă face fericită în fiecare zi, îmi cumpără flori, petrecem timp împreună, e tot timpul lângă mine. Îndeplinește toate cerințele pe care le aveam, e exact ceea ce căutam.

Se poate să găsești și bărbatul acela care să le aibă pe toate. Este omul care mă iubește cu toată ființa lui. Nu am nevoie să îmi spună asta, pentru că văd în fiecare gest pe care îl face. Cu toate astea, mi-o spune mereu. Scoate tot ce este mai bun din mine, este omul pe care mă pot baza oricând, în orice situație”, a mai spus tânăra.

Citește și: Maria Avram de la Insula Iubirii, în proces cu Oana Monea. Dezvăluirile făcute de fosta concurentă: „Voi arăta și eu mesajele de jignire”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Primă la înfrângere! Premieră mondială în fotbalul românesc. Fanatik dezvăluie un caz halucinant: explicații și amenințări. „Mă ocup de tine!” Exclusiv
Capital.ro
Când trebuie montate anvelopele de iarnă? Șoferii riscă amenzi de până la 4.325 de lei
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT