Fostul comandant al Jandarmeriei Alba, acuzat că a eliberat 150 adeverinţe false pentru credite bancare

Fostul inspector șef al IJJ Alba, Herța Ioan-Onac, și comandantul de grupă în cadrul IJJ Alba, Rusu Liviu Valentin, au fost reţinuţi pentru 24 de ore de procurorii anticorupție. Aceştia sunt acuzaţi de abuz în serviciu, înșelăciune şi fals intelectual. Astfel, fostul comandant al Jandarmeriei Alba este acuzat că a eliberat 150 adeverinţe false pentru credite bancare.
Filip Stan
04 dec. 2013, 18:38
Fostul comandant al Jandarmeriei Alba, acuzat că a eliberat 150 adeverinţe false pentru credite bancare

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari efectuează acte de urmărire penală față de Herţa Ioan-Onac, fost inspector șef în cadrul IJJ Alba, şi Rusu Liviu-Valentin, comandant de grupă în cadrul IJJ Alba, potrivit unui comunicat de presă.

Herţa Ioan-Onac este cercetat pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos material sau nematerial (faptă săvârșită în formă continuată începând cu anul 2006); înșelăciune (4 acte materiale); asociere pentru săvârșirea de infracțiuni; fals intelectual (faptă săvârșită în formă continuată începând cu anul 2006); omisiunea sesizării organelor judiciare, în formă continuată (7 acte materiale).

Rusu Liviu-Valentin este cercetat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată; șantaj, în formă continuată; instigare la infracțiunea de fals intelectual, în formă continuată (3 acte materiale); instigare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată (3 acte materiale); înșelăciune în formă continuată (2 acte materiale).

Din Ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale întocmită de procurori au rezultat următoarele:

Începând cu anul 2006, inculpatul Herța Ioan-Onac, în calitate de inspector șef în cadrul I.J.J. Alba, a aprobat eliberarea a peste 150 de documente false pe baza cărora, atât inculpatul, cât și angajați ai IJJ Alba au obținut diferite credite bancare.

În perioada 2007 – 2010, inculpatul Rusu Liviu – Valentin a depus la bancă o adeverință de salariu eliberată de către comanda unității (semnată și de inculpatul Herța Ioan-Onac ) și o cerere de acordare a unui împrumut, ambele falsificate în sensul majorării venitului realizat de titular (scopul fiind de a-l ajuta să obțină un credit ipotecar mai mare, în mod ilegal. De asemenea, inculpatul a depus la o instanță judecătorească o adeverință falsificată prin menționarea unui salariu lunar mai mic decât cel real, scopul fiind acela de nu plăti la buget taxa de timbru judiciar.

În cursul anului 2007, pe fondul existenței unei plângeri penale la IPJ Alba față de Rusu Liviu – Valentin, acesta în timpul programului de lucru, folosind un autovehicul al Jandarmeriei, s-a deplasat și a pătruns într-un spital, pentru rezolvarea unor probleme personale și a provocat o stare conflictuală, în încercarea de a obține probe în vederea disculpării sale.

Ca urmare a unei plângeri formulate chiar de mama sa împotriva lui Rusu Liviu – Valentin după conflictul din spital, plângere adresată șefului de la acea vreme al I.J.J. Alba, respectiv inculpatului Herța Ioan Onac, inculpatul Rusu Liviu Valentin a ascuns adevărul, expunând o situație neconformă cu realitatea.

Fără să ceară alte relații de la IPJ Alba (unde fusese depusă plângerea împotriva inculpatului Rusu Liviu – Valentin) și fără să facă alte investigații, inculpatul Herța Ioan Onac a întocmit și semnat o adresă în care a precizat, în fals, că la data de 02.02.2007, lucrătorul de jandarmi Rusu Liviu Valentin ar fi intrat în unitatea spitalicească la solicitarea organelor de poliție și că, de altfel, unitatea respectivă se afla în raza lui de patrulare. Astfel, în demersul de a-și proteja subordonatul, Herța Ioan Onac nu și-a respectat obligația de a sesiza organul judiciar competent cu privire la faptele comise.

În cursul anului 2006-2007, inculpatul Rusu Liviu – Valentin a pretins și primit diferite sume de bani de la o persoană, amenințând-o că, în situația în care nu-i va da banii, va posta pe internet poze compromițătoare care i-ar putea afecta imaginea și viața de familie. Totodată, prin amenințare, a constrâns-o pe aceeași persoană să întocmească un înscris din care rezulta că aceasta îi datora inculpatului suma de 45.000 lei, fapt neadevărat.

În perioada 2006-2013, profitând de funcția de comandant de grupă, inculpatul Rusu Liviu – Valentin și-a încălcat atribuțiile de serviciu, pe timpul misiunilor de pază și patrulare, de pe raza municipiului Alba Iulia, în sensul că, în toată perioada descrisă, acesta dădea ordin conducătorului auto al echipajului mobil de patrulare compus din mai mulți lucrători ai Jandarmeriei, să staționeze în mod repetat și nelegal, în diferite locații, pentru ca el să își poată rezolva probleme personale. La data de 19 iulie 2011, opt subofițeri ce făceau parte din grupa al cărei comandant era Rusu Liviu Valentin au depus rapoarte personale inspectorului șef al I.J.J. Alba, Herța Ioan Onac privind staționările nelegale. Ca urmare a rapoartelor, deși s-a propus de către comisia de control, comandantul Herța Ioan Onac nu a sesizat nici consiliile de onoare de la nivelul unității și nici organul judiciar competent, pentru efectuarea de cercetări împotriva lui Rusu Liviu Valentin pentru aspectele penale reclamate de subordonații săi.

În cursul anului 2011, Herța Ioan Onac, deși luase la cunoștință despre o faptă de furt calificat săvârșită de Rusu Liviu Valentin în paguba unui subordonat, nu și-a îndeplinit obligația legală de a sesiza de îndată organul judiciar competent.

În anul 2006, un subordonat al inculpatului Herța Ioan Onac a întocmit un raport în care a consemnat că era nevoit să efectueze servicii mai dese din cauză că un alt coleg lipsea luni întregi de la serviciu. Acesta din urmă, fiind zugrav, avea permisiune din partea șefilor săi să lipsească în schimbul unor lucrări pe care le executa gratuit. Herța Ioan Onac nu și-a respectat obligația de a sesiza organul judiciar competent cu privire la faptele comise.

În perioada 2005-2006, inculpatul Rusu Liviu Valentin a lucrat fără forme legale la o baltă de pescuit aparținând unei societăți comerciale și s-a ocupat de aprovizionarea unui magazin al aceleiași societăți, prestând astfel activități incompatibile cu funcția exercitată. Deși a luat la cunoștință de aceste activități, inculpatul Herța Ioan Onac nu a luat nicio măsură în sensul efectuării de cercetări ori a sesizării organelor competente.

În cursul anului 2009, Herța Ioan Onac, luând la cunoștință în mod direct de săvârșirea unei infracțiuni (respectiv de lovirea ofițerului inferior în grad), comisă de un subordonat al său, nu a sesizat organul judiciar competent.

Herța Ioan-Onac și Rusu Liviu – Valentin au fost reţinuţi pentru 24 de ore de procurorii anticorupție. Joi, inculpații urmează a fi prezentați la Tribunalul Militar București cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

DailyBusiness
Rețeta de papanași a lui chef Florin Dumitrescu. Care este secretul celebrului băcătar
Spynews
Ce spune Otniela Sandu despre bărbatul cu care a fost surprinsă de curând. Ce legătură există, de fapt, între cei doi
Bzi.ro
Scandalul moștenirii lui Felix Baumgartner! Noi dezvăluiri despre conflictul Mihaelei Rădulescu cu familia sportivului
Fanatik.ro
Compania de stat care a ”uitat” să-și plătească dările la buget. Indemnizațiile conducerii, dublate în 2025
Capital.ro
România a pierdut una dintre cele mai mari și iubite actrițe. A plecat spre mai bine, dar ne-a lăsat personaje nemuritoare
Playtech.ro
Românii aflați în tranzit prin Bulgaria, țința escrocilor. Cum a scăpat o familie de o capcană periculoasă
Adevarul
Povestea tulburătoare care a dus la căsătoria părinților lui Putin: „I-a scos ochiul cu o furcă”
wowbiz.ro
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu? Fostul afacerist și-a exprimat clar dorința și a lăsat directive apropiaților: „Ar trebui să iau legătura după decesul lui”
Evz.ro
România, în pragul unui boom uriaș. Magnetul care atrage atenția întregii Europe
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, imagini hot în plină vară! Fosta iubită a lui Grigor Dimitrov s-a afişat în costum de baie
kanald.ro
Trupul unei femei a fost găsit sub apă, legat de greutăți din beton, în Thailanda. Autoritățile investighează crima misterioasă
Cancan.ro
Mihaela Rădulescu, umilită de familia lui Felix. Părinții bărbatului ar fi refuzat să meargă la căpătâiul fiului lor
iamsport.ro
Lovitură devastatoare! TAS a confirmat decizia UEFA: OUT din Europa League
StirileBZI
Șoc pentru conducătorii auto! Cine trebuie să refacă școala de șoferi în România, chiar și cu permis de 10 ani
stirilekanald.ro
Tânără însărcinată în 8 luni, moartă lângă fetița de trei ani. A adormit și...
Grindeanu anunță tăieri masive ale indemnizațiilor din consiliile de administrație: „Au scăpat de sub control”