Fostul deputat Mihail Boldea, aflat în detenţie, a ajuns la spital

Fostul deputat Mihail Boldea, aflat în detenţie preventivă de aproximativ un an pentru mai multe fraude imobiliare, a ajuns, vineri, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Galaţi.
Iulian Tudor
10 mai 2013, 11:30
Fostul deputat Mihail Boldea, aflat în detenţie, a ajuns la spital

Boldea a acuzat dureri în zona spatelui şi a abdomenului şi, după ce a fost consultat la infirmeria Penitenciarului Galaţi, medicii au decis să-l transporte cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei”. 

Potrivit medicului de gardă Ioan Ţuţa, se pare că fostul deputat a suferit o colică renală, însă medicii îi fac mai multe investigaţii. 

„De câteva ore, Mihail Boldea se află în Unitatea de Primiri Urgenţe, unde i se administrează perfuzii pentru hidratare”, a spus Ţuţa. 

Boldea a mai ajuns la urgenţă şi vara trecută, atunci din cauza unor probleme de bilă şi pancreas.

Ironia sorţii a făcut ca în ambulanţa cu care a fost transportat Boldea să fie de serviciu una dintre victimele acestuia, asistenta medicală Valentina Toniţă. Femeia este pe cale să-şi piardă apartamentul din cauza înşelătoriilor fostului deputat.

„Ironia sorţii face că în timp ce eu îi acordam îngrijiri medicale, soţul meu se afla la tribunal încercând să obţină anularea notificării prin care suntem obligaţi să părăsim apartamentul”, a declarat Valentina Toniţa.
Familia Toniţa este parte vătămătată în procesul lui Boldea.

Fostul parlamentar este judecat pentru înşelăciune şi constituirea unui grup infracţional organizat, prejudiciul creat ridicându-se la peste un milion de euro.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Universitatea Craiova are valoare de primăvară europeană! Andrei Vochin a calculat câte puncte trebuie să facă oltenii în grupa de Conference League
Capital.ro
Alertă meteo pentru 15 octombrie! Unde se depune zăpada și cât de mult scad temperaturile
Playtech.ro
Condiția pentru ca românii să-și recupereze banii plătiți în plus prin ROBOR. Pașii pentru obținerea compensației de la bancă
Adevarul
Au îngropat „securea războiului”: Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
O echipă importantă din SuperLiga ar lua în calcul să își demită antrenorul: ”Adi Mutu e în pole-position să o preia!”
MediaFlux
Pensiile cresc oficial în 2027. Anunțul ministrului propus la Muncă despre alocații și vouchere
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT