Fostul director al Administraţiei de Apă Mureş şi alţi angajaţi, judecaţi pentru fapte de corupţie

Fostul director al Administraţiei Bazinale de Apă Mureş Teodor Giurgea şi încă patru persoane, între care angajaţi ai instituţiei menţionate, au fost trimişi în judecată de DNA Mureş pentru mai multe fapte de corupţie legate de lucrări de investiţii. Prejudiciul depăşeşte un milion de lei.
Filip Stan
13 sept. 2013, 14:52
Fostul director al Administraţiei de Apă Mureş şi alţi angajaţi, judecaţi pentru fapte de corupţie

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de DNA, procurorii Serviciului Teritorial Târgu Mureş au dispus trimiterea în judecată a fostului director al Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Mureş Teodor Giurgea, alături de Orban Laszlo Levente, fost director tehnic la ABA Mureş, Maria Pătraşcu – director economic la ABA Mureş şi Ioan Popa – şef Birou Investiţii ABA Mureş, scrie Mediafax.

Cei patru sunt acuzaţi de procurorii anticorupţie de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cu consecinţe deosebit de grave, abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave – dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, uz de fals în formă continuată şi complicitate la infracţiunea de bancrută frauduloasă, în formă continuată.

Alături de aceştia, au fost trimişi în judecată Laurenţiu Manuel Huja, director tehnic la SC Laurenţiu H SRL Negreşti Oaş, şi firma SC Ancora Cons SRL. Huja este acuzat de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cu consecinţe deosebit de grave, şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, şi complicitate la bancrută frauduloasă, în formă continuată. Persoana juridică SC Ancora Cons SRL este acuzată de primele trei infracţiuni.

Procurorii DNA susţin, în rechizitoriul întocmit, că, în cursul anului 2011, Teodor Giurgea, Orban Laszlo Levente, Maria Pătraşcu şi Ioan Popa au avizat două contracte de cesiune încheiate de SC Laurenţiu H SRL Negreşti Oaş, firmă reprezentată de inculpatul Laurenţiu Manuel Huja, cu SC Globe Trotters SRL Târgu Mureş, societate aflată în insolvenţă, încălcând astfel prevederile legale privind achiziţiile publice.

Inculpaţii ar fi încheiat apoi cu SC Laurenţiu H SRL trei contracte de investiţii având ca obiect lucrări de amenajare şi regularizare a unor ape din judeţul Mureş.

„În această modalitate, aceste lucrări, iniţial atribuite S.C. Globe Trotters S.R.L. şi nefinalizate, au fost încredinţate direct către SC Laurenţiu H SRL, consecinţa fiind prejudicierea creditorilor S.C. Globe Trotters S.R.L., firmă aflată în procedura insolvenţei şi, ulterior, în procedura falimentului. Ulterior, pe baza unor documente justificative fictive ce atestau în mod nereal că lucrările au fost executate de SC Laurenţiu H SRL, inculpaţii Giurgea Teodor, Orban Laszlo Levente, Pătraşcu Maria şi Popa Ioan au avizat la plată contravaloarea acestor lucrări, în sumă totală de 1.014.000 lei, executate anterior încheierii acestor contracte de către S.C. Globe Trotters SRL Târgu Mureş”, susţin reprezentanţii DNA.

Aceştia adaugă că, în baza unor subcontractări, suma de 1.014.000 de lei a ajuns, după reţinerea unui comision, în conturile SC Ancora Cons SRL Sâncraiu de Mureş, societate comercială care era administrată, în fapt, de reprezentantul S.C. Globe Trotters SRL Târgu Mureş.

„Pentru că această sumă de bani nu a mai intrat în patrimoniul societăţii aflate în stare de insolvenţă, această situaţie a condus la prejudicierea creditorilor acestei societăţi comerciale, în rândul cărora se află inclusiv Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, lichidatorul judiciar s-a constituit parte civilă în numele SC Globe Trotters SRL cu suma de 1.014.000 de lei, iar în vederea recuperării acestui prejudiciu, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra bunurilor aparţinând SC Ancora Cons SRL.

Procurorii DNA au colaborat cu ofiţeri din cadrul Serviciului Român de Informaţii la instrumentarea acestui dosar, dosarul fiind înaintat spre judecare la Tribunalul Mureş.

În replică, fostul director al Administraţiei Bazinale de Apă Mureş Teodor Giurgea a declarat corespondentului MEDIAFAX că a acţionat absolut legal.

„Am acţionat absolut legal, această cesionare s-a făcut cu acordul ANAR şi al ministerului de resort. Prejudiciul e zero. Sigur, e datoria organelor de cercetare să-şi facă treaba, noi am fost foarte cooperanţi, le-am pus la dispoziţie documentele solicitate, iar instanţa va decide. Din punctul nostru de vedere, nu există niciun prejudiciu, dimpotrivă, considerăm că am găsit o rezolvare. Lucrările respective au fost câştigate de o firmă care a intrat în insolvenţă, astfel că am apelat la firma clasată în urma licitaţiei pe loul doi – SC Laurenţiu H SRL Negreşti Oaş -, care a acceptat să le realizeze, la acelaşi preţ. Astfel lucrările au fost terminate la termenul prevăzut de finanţator, adică Comunitatea Europeană”, a susţinut Giurgea.

Citeşte şi Şeful Comisariatului Judeţean de Mediu Călăraşi şi un poliţist reţinuţi de procurorii DNA

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Cartea „Super Steaua”, interzisă în Ghencea la sărbătoarea de pe 7 mai 2026. Reacția autorului Andrei Vochin
Capital.ro
Despăgubire record în România pentru o asigurare de viață. Peste 1,3 milioane lei plătiți în caz de boală gravă
Playtech.ro
Noi obligații pentru proprietarii de apartamente vechi. Amenzi și costuri uriașe pentru consolidări, conform unui proiect
Adevarul
Escrocherie „made in Romania” în California: Cum foloseau trei bărbați o sticlă de ulei pentru a convinge vânzătorii că au motoarele distruse
wowbiz.ro
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu! Va reveni sau nu antrenorul pe banca tehnică: „O perioadă foarte dificilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Cristi Chivu, sfătuit să plece de la Inter Milano: ”Eu așa aș face!”. Ce echipă ar fi ideală pentru antrenorul român
MediaFlux
Răsturnare de situație la Kremlin! Vladimir Putin, dispus să negocieze cu UE. Care este condiția Rusiei
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi