Fostul director al DGRFP Prahova, achitat în dosarul de luare de mită

Fostul director al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice (DGRFP) Prahova, Daniel Petre, a fost achitat, miercuri, în dosarul în care acesta a fost trimis în judecată de procurorii DNA Ploiești pentru două infracțiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată.
Filip Stan
27 iul. 2016, 18:56
Fostul director al DGRFP Prahova, achitat în dosarul de luare de mită

Tribunalul Prahova a constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului este reprezentată de Codul penal din 1969 și Legea nr. 78/2000 în varianta anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012.

Astfel, magistrații l-au achitat pe Daniel Petre acuzat de săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, faptă din perioada aprilie — mai 2012, și de săvârșirea infracțiunii de luare de mită, faptă din luna aprilie 2013.

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată în termen de 10 zile de la comunicare.

Daniel Petre a fost trimis în judecată de DNA Ploiești în luna mai a anului trecut sub acuzația că a luat mită în valoare totală de 60.000 de lei, el având succesiv, la data faptelor, funcțiile de director executiv adjunct la Direcția Economică din cadrul Consiliului Județean (CJ) Prahova, cu atribuții delegate de administrator public, și ulterior director executiv în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice (DGFP) Prahova.

În rechizitoriul întocmit de anchetatori se arată că Petre a primit în trei rânduri, în perioada aprilie — mai 2012, de la un denunțător sumele de 20.000 lei, 10.000 lei, respectiv 20.000 lei (în total 50.000 lei), pentru ca, în calitatea sa de director executiv adjunct al Direcției Economice din cadrul CJ Prahova, să favorizeze o societate la care persoana respectivă avea interese economice, în sensul atribuirii unei lucrări finanțate din fondurile CJ privind modernizarea unui drum județean.

De asemenea, inculpatul a promis că va face demersuri și în legătură cu efectuarea cu prioritate a plăților către această societate și pentru suplimentarea cu 20% din valoarea totală a lucrării, pe parcursul derulării contractului, se arată într-un comunicat emis la acea dată de DNA. Ulterior, în aprilie 2013, Daniel Petre, care la acel moment era director executiv în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Prahova, a primit de la același denunțător suma de 10.000 lei, pentru a favoriza aceeași societate comercială, cu ocazia unui control derulat de către inspectorii din subordinea sa.

Potrivit comunicatului, anchetatorii au dispus disjungerea și continuarea cercetărilor față de Daniel Petre într-un dosar separat, aflat la DNA Ploiești.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Percheziții acasă la Cristian Pomohaci! Este suspectat de viol asupra unui minor
Fanatik.ro
Tatuajul impresionant pe care și l-a făcut un star din Premier League: pe corpul său apare celebrul Joker și mesajul ”Why so serious?”
Capital.ro
Viața la bloc 2026. Camerele video montate în scara blocului. Reguli pentru proprietarii de apartamente
Playtech.ro
Admiterea la liceele tehnologice se schimbă din 2026. Ce riscă elevii care nu dau Evaluarea Națională
Adevarul
Momentul incredibil în care un scafandru scapă ca prin minune de o balenă care aproape l-a înghiți
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cel puțin 21 de persoane și-au pierdut viața în urma unui foc puternic la un hotel din New Delhi
iamsport.ro
Nuțu Cămătaru, 2.000.000 de euro pentru apropiatul lui Gigi Becali! A fost interceptat: ”«Am greșit, data viitoare dau la altul»”
MediaFlux
Vești bune pentru milioanele de români cu pensii private! Bani mai mulți în buzunar pentru Pilonul 2
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți