Fostul director din Primăria Bucureşti Mădălin Dumitru, trimis în judecată pentru corupţie

Fostul director al Direcției Generale Infrastructură și Servicii Publice (DGISP) din cadrul Primăriei București, Mădălin Dumitru, a fost trimis, vineri, în judecată, de procurorii anticorupție, în sarcina acestuia reținându-se comiterea a opt infracțiuni, transmite Agerpres.
Filip Stan
19 dec. 2014, 16:46
Fostul director din Primăria Bucureşti Mădălin Dumitru, trimis în judecată pentru corupţie

Potrivit unui comunicat de presă emis de DNA, Mădălin Dumitru, aflat în stare de arest preventiv, a fost trimis în judecată pentru luare de mită, trafic de influență (6 infracțiuni), efectuare de acte de comerț incompatibile cu funcția, participație improprie la delapidare, în formă continuată, abuz în serviciu, instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la infracțiunea de spălare de bani și fals în declarații (3 acte materiale).

În rechizitoriul întocmit de procurori s-a reținut faptul că inculpatul, în calitate de director al DGISP din cadrul Primăriei București, deși avea obligația de a-și declara averea, în condițiile prevăzute de lege, a făcut declarații necorespunzătoare adevărului cu privire la veniturile realizate în perioada 2008 — 2013.

„Astfel, acesta, în declarația de avere din data de 04.11.2008, nu a menționat venituri în sumă de 150.000 de euro obținute ca urmare a încheierii antecontractului de vânzare — cumpărare pentru un teren în suprafață de 217 m.p., situat în mun. București. (…) În declarația de avere din data de 04.11.2010 nu a trecut venituri în sumă de 90.200 lei obținute din cesionarea părților sociale la SC Magistral SRL, al cărei reprezentant era. În declarația de avere din data de 10.06.2013, nu a declarat veniturile obținute din închirierea unui imobil situat în orașul Voluntari, jud. Ilfov (5.500 euro pentru anul 2012, 11.100 euro pentru ianuarie — iulie 2013). În aceeași declarație de avere, inculpatul a declarat, în fals, venituri în sumă de 500.000 lei și 150.000 euro obținute ca urmare a încheierii a trei antecontracte de vânzare — cumpărare și nu a declarat 8 ceasuri (Longines, Mont Blanc etc.)”, se arată în comunicatul DNA.

Totodată, după ce a fost numit în funcția de director al DGISP, inculpatul a continuat să efectueze acte de administrare a societăților SC Precon SRL și SC Magistral SRL, atât în mod direct, cât și prin intermediul altor persoane, fiind în continuare factorul de decizie în cadrul acestora.

Procurorii au reținut că Mădălin Dumitru era cel care stabilea strategia de dezvoltare a societăților, indicând administratorului/directorului general proiectele ce trebuie dezvoltate, oportunitățile de afaceri, termenii ofertelor și termenii contractelor încheiate de cele două societăți, precum și ordinea de prioritate a plăților și, în același timp, identifica posibilii clienți ai societăților, discuta cu aceștia, le solicita întâlniri cu persoane din conducerea celor două societăți, însoțea clienții la sediul societăților pe care le administra în fapt.
‘Ca urmare a exercitării acestor activități incompatibile cu funcția exercitată, inculpatul Dumitru Mădălin Ionică a obținut foloase materiale necuvenite care constau în: suma de 48.000 lei ridicată din casieria SC Precon SRL de către administrator, la solicitarea sa și depusă de acesta într-un cont indicat; costurile suportate de SC Precon SRL pentru angajarea unui șofer personal, respectiv retribuția acestuia; costurile suportate de SC Precon SRL pentru asigurarea folosinței mai multor autoturisme (rate de leasing, asigurări, taxe, cheltuieli de întreținere) — autoturismul marca Chrysler Grand Voyager; autoturism marca Audi A5; autoturismul marca Audi Q7, costurile aferente abonamentelor telefonice pentru posturile utilizate de el și fiul său’, se mai arată în comunicatul DNA.

Acesta este acuzat și de obținerea de foloase și pentru alte persoane, reprezentând salarii aferente perioadei 20.10.2010 — 16.05.2013 (213.900 lei) și costurile aferente asigurării folosinței mai multor autoturisme.

În perioada 2009 — 2014, în calitate de director, președinte al comisiilor de evaluare, președinte al comisiei de recepție a lucrărilor, a pretins și primit de la o firmă foloase necuvenite de peste 9.200 lei, constând în efectuarea unor lucrări de reparații/renovare/instalații, materialele necesare și obiecte electrocasnice pentru a-și exercita influența în vederea atribuirii, derularea în bune condiții a contractelor și pentru a aproba decontarea unor lucrări neefectuate.

În aceeași calitate, inculpatul Dumitru, prin recepționarea unor lucrări neefectuate la obiectivul ‘Refacerea și consolidarea structurii de rezistență a Pasajului denivelat suprateran Băneasa’ a creat premisele decontării de lucrări neefectuate în sumă de 372.636 lei fără TVA, respectiv la articolul deviz ‘Parapet metalic direcțional zincat’ au fost decontați în plus 701 metri parapet nepus în operă. Prejudiciul cauzat prin decontarea unor lucrări neefectuate a fost recuperat integral.

Tot în perioada 2009 — 2014, a primit de la reprezentanții a două societăți comerciale două autoturisme, unul marca Mercedes, celălalt marca BMV X6, și alte foloase necuvenite în cuantum de circa 50.000 de euro și 9.000 lei, în vederea obținerii pentru acestea de lucrări în subcontractare, avize/aprobări, a efectuării plăților la timp.

De asemenea, procurorii anticorupție au reținut faptul că Mădălin Dumitru a mai primit de la reprezentanții a două societăți comerciale foloase necuvenite în valoare de 68.000 euro, precum și subcontractarea de lucrări către firmele controlate de el, acordarea cu titlu gratuit a unui autoturism pentru o rudă a sa și suportarea lucrărilor efectuate la imobilele familiei, iar pentru a ascunde proveniența sumelor de bani primite ca urmare a traficului de influență exercitat, inculpatul a solicitat întocmirea unui contract ce atestă, în mod nereal, existența unui raport comercial între două societăți comerciale.

În același document se arată că, pentru derularea în bune condiții a contractelor încheiate cu Primăria București, la solicitarea lui Mădălin Dumitru, o societate comercială a încheiat contracte cu firmele pe care acesta le administra în fapt și a efectuat plăți nedatorate către acestea.

‘Pentru a disimula proveniența și beneficiarul banilor, inculpatul Dumitru Mădălin Ionică a determinat două persoane să întocmească documente prin care să creeze un circuit fictiv al banilor’, anunță DNA. În cauză, procurorii au dispus luarea măsurii asigurătorii prin instituirea sechestrului asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpatului Dumitru Mădălin Ionică.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

DailyBusiness
Peste 120 de muncitori prinși la negru în doar cinci zile. Ministrul Florin Manole promite toleranță zero
Spynews
Alex Dobrescu, condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri! Tatăl copiilor Cristinei Cioran trebuie să plătească 7.000 lei statului
Bzi.ro
Carmen Brumă arată senzațional la 48 de ani! Vedeta ne spune de ce trebuie să slăbim imediat ce ne întoarcem din vacanță – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Mircea Lucescu, detalii de ultimă oră despre ce urmează la echipa națională! Exclusiv
Capital.ro
Gheorghe Dincă ar putea să iasă din închisoare. Monstrul din Caracal a făcut o cerere de eliberare
Playtech.ro
Cum afli dacă terenul tău este intravilan sau extravilan și ce taxe plătești
Adevarul
Cea mai mare armată din Europa, modernă doar pe hârtie. Tacticile Rusiei arată unde rămâne vulnerabilă Polonia
wowbiz.ro
Atac armat pe terasa unui restaurant din Texas: un mort și cinci răniți. Atacatorul este căutat de poliție
Economica.net
Şoseaua de mare viteză care va uni două oraşe din România. O construieşte "faraonul" Umbrărescu
Prosport.ro
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
kanald.ro
Andreea, o adolescentă de 14 ani din Suceava, a dispărut de 11 zile. Mama ei se teme de cel mai negru scenariu: „A făcut o obsesie pentru ea”
Cancan.ro
Monstrul din Caracal încearcă să evadeze voalat? Este halucinant ce le-a putut cere judecătorilor
iamsport.ro
A auzit declarațiile lui Mircea Lucescu și a izbucnit: ”Penibilă, ar fi trebuit dat afară! Înseamnă că sunteți incompetenți tu și stafful”
MediaFlux
Când se elimină CASS pentru pensii. Ministrul Muncii anunță termenul limită prevăzut de lege
stirilekanald.ro
Ce a spus care a ucis-o pe Iryna Zarutska, ucraineanca înjunghiată într-un metrou din SUA. Cum explică gestul șocant: „Am în creier...”
substantial.ro
11 adevăruri pe care puțină lume le cunoscute despre usturoi , pe care vi le-au ascuns cu grijă! Aflați aceste lucruri înainte să vă decideți să-l încercați