Fostul ministru tehnocrat Cristian Ghinea, abonat de marcă la banii statutului

Cristian Ghinea este unul dintre abonaţii la fionduri publice, anunţă voxpublica pe baza documentelor oficiale de la instituţii.
Filip Stan
04 iun. 2017, 08:50
Fostul ministru tehnocrat Cristian Ghinea, abonat de marcă la banii statutului

„Proiecte finanțate de MAE în anul 2016 și implementate de UNDP (Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare), de exemplu. Observ că, și în anul tehnocrației, think tank-ul în care a fost și Cristi Ghinea, dar din care s-a retras ca să intre în politică,  a continuat să performeze serios (CRPE a luat 112 000 de dolari, peste 10% din fonduri).Republica Moldova continuă să fie un bun pretext pentru tras bani publici spre thinktankuri românești; dar și Georgia pare a fi ”strategică”. Lista completă de ONG-uri care au dezvoltat proiecte cu bani de la MAE în 2016:

Cu cine au colaborat cei de la fonduri europene în 2016

Am cerut și de la fonduri europene o listă cu ONG-uri și specialiști colaboratori. Asociația pentru implementarea Democrației a luat mai bine de jumătate din fonduri. Această organizație e campioană la atras bani publici, europeni sau nu”, scrie Costi Rogozanu pe voxpublica.

 

Materialul integral, pe voxpublica

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Părinții din Iași, care au încercat să-și ucidă bebelușul, condamnați la închisoare! Cât timp vor sta în spatele gratiilor
Fanatik.ro
Gigi Becali a stabilit prețul uriaș cu care vinde FCSB: „Vine un american și o ia!”
Capital.ro
Regulă la bloc 2026. Cine plătește când apar probleme la bloc? Ce spune legea în cazul reparațiilor la acoperiș
Playtech.ro
Când este mai avantajos să faci rambursare anticipată: la începutul sau la finalul creditului
Adevarul
Au cumpărat o casă în Sicilia cu doar 40.000 de euro, dar au descoperit capcana care le poate ruina visul: „Devine o gaură neagră pentru bani”
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Fostul selecționer al României a anunțat că vrea să revină la națională: ”Mi-aș dori să reușesc o performanță mai mare decât ultima!”
MediaFlux
Ajutoare de stat pentru pensionari în 2026. Românii trebuie să depună o cerere
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România