Fostul preşedinte al CJ Botoşani rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile

Fostul președinte al Consiliului Județean Botoșani, Florin Țurcanu, va rămâne în arest preventiv, au decis, luni, magistrații Curții de Apel Suceava.
Iulian Tudor
28 mart. 2016, 15:46
Fostul preşedinte al CJ Botoşani rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile

Judecătorii Curții de Apel Suceava au respins, luni, contestația făcută vineri de Florin Țurcanu la sentința Tribunalului Suceava prin care acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de influență, potrivit Agerpres.

„Respinge, ca nefondată, contestația formulată inculpatul Țurcanu Florin, împotriva încheierii nr. 58 din 23 martie 2016, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 1255/86/2016. Obligă pe inculpatul Țurcanu Florin la plata cheltuielilor judiciare către stat din contestație în sumă de 200 lei. Definitivă. Pronunțată în ședința camerei de consiliu din data de 28 martie 2016”, se menționează în decizia instanței.

Fostul șef al CJ Botoșani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, la cererea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA), care au dispus, marți, punerea în mișcare a acțiunii penale față de Florin Țurcanu pentru trafic de influență. Acesta este acuzat că, în perioada iunie 2013—septembrie 2014, în calitate de președinte al CJ Botoșani, a pretins și primit sume de bani sau alte foloase materiale, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcție și amenajare executate la un imobil declarat ca fiind în proprietatea unui membru din familia lui Florin Țurcanu, situat în municipiul Botoșani.

Banii și foloasele materiale provin de la omul de afaceri Marcel Bîrsan, administrator în drept sau în fapt al firmelor Cornell’s Floor SRL, Omniutil SRL și Tino Unitrans SRL. Acesta a construit casa, beciul, gardul, fosa septică, rețeaua de apă și canalizare și a executat lucrări de finisaje, instalații electrice, instalații sanitare, instalații termice, lucrări care se ridică la peste 272.000 de lei. La aceste cheltuieli se adaugă și cele privind achiziționarea unor aparate electrocasnice, precum televizor sau frigider, dar și perdele și o canapea.

În schimbul execuției lucrărilor, Țurcanu i-a promis lui Marcel Bîrsan că își va folosi influența dată de ascendentul funcției pe care o deține, pentru a interveni asupra unor funcționari publici din cadrul CJ Botoșani și din cadrul primăriilor Avrămeni și Dîngeni, în scopul de a-i determina să faciliteze atribuirea, prin încredințare directă, a trei contracte de lucrări și furnizare de bunuri către firmele Omniutil SRL și Tino Unitrans SRL, precum și efectuarea cu celeritate a plăților aferente acelor contracte.

De asemenea, Țurcanu i-a promis lui Bîrsan că are influență și că va interveni asupra membrilor comisiilor de licitație, funcționari publici din cadrul CJ Botoșani cu atribuții în materia achizițiilor publice, pentru a-i determina să favorizeze firma Cornell’s Floor SRL, în asociere cu alte firme sau ca și subcontractant în cadrul unei asocieri, pentru câștigarea licitațiilor publice astfel încât să-i fie atribuite contracte de execuție lucrări a căror finanțare era asigurată din fonduri provenind de la Uniunea Europeană, bugetul de stat și bugetul local, CJ având calitatea de autoritate contractantă.

Procurorii DNA au dispus, tot marți, și punerea în mișcare a acțiunii penale față de omul de afaceri Marcel Bîrsan, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Fosta proprietară a apartamentului în care a stat Vlad, declarații tulburătoare: „Puteam fi eu în locul ei”
Fanatik.ro
„Dumnezeu m-a salvat! Eram paralizat”. Confesiune tulburătoare a lui Daniel Pancu despre legătura cu Divinitatea și promisiunea pe care i-a făcut-o duhovnicului - Fanatik.ro
Capital.ro
Noua platformă a Guvernului dezvăluie veniturile șefilor de la stat. Un salariu sare de 100.000 de lei pe lună
Playtech.ro
Cum arată casa din Italia pe care Călin Georgescu ar fi vrut să o cumpere. Vila de 1,2 milioane de euro are 7 dormitoare și piscină
Adevarul
Trump, Xi și Putin îmbătrânesc la putere. Ce se întâmplă când autocrații nu au un plan de succesiune
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mașina cu care s-a deplasat Vlad după moartea Valentinei a fost găsită de anchetatori. Care ar fi fost traseul suspectului
iamsport.ro
Bombă! 'Michael Schumacher este aici!' Pentru prima dată după 12 ani, Corinna Schumacher vorbește deschis despre soțul ei
MediaFlux
Horoscop 24 septembrie 2026. Surprizele vin una după alta! O zi cu bani, răspunsuri mult așteptate și schimbări care apar din senin
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte