Fostul preşedinte al Egiptului, Mohamed Morsi, condamnat la ÎNCHISOARE pe VIAŢĂ

Un tribunal egiptean l-a condamnat marți pe fostul președinte islamist Mohamed Morsi, destituit în 2003 de armată, la închisoare pe viață pentru "spionaj" în favoarea mișcării palestiniene Hamas, organizației libaneze Hezbollah și Iranului.
Filip Stan
16 iun. 2015, 10:37
Fostul preşedinte al Egiptului, Mohamed Morsi, condamnat la ÎNCHISOARE pe VIAŢĂ

În acest proces, a mai fost confirmată pedeapsa contra a 16 co-acuzați, dintre care doi înalți responsabili ai Frăției Musulmane condamnați deja la moarte pe 16 mai pentru livrarea de documente secrete în străinătate între 2005 și 2013.

Aceeași instanță urmează să confirme sau să infirme marți pedeapsa cu moartea dictată contra lui Mohamed Morsi pe 16 mai, într-un alt proces, intentat pentru plănuirea unei evadări în masă dintr-o închisoare și incitare la violență în timpul revoltei din 2011, potrivit Agerpres.

Morsi, primul președinte ales democratic în Egipt, poate face apel. El a fost deja condamnat la 20 de ani de închisoare într-un prim proces pentru violențele comise contra manifestanților în timpul scurtului său mandat de un an. Contra lui Mohamed Morsi sunt deschise în total cinci procese judiciare.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
A venit decizia în cazul lui Jesus Owono! Spaniolii nu au avut milă de portarul care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel
Capital.ro
Casa de Pensii îi cere unei pensionare 4.324 de lei după prima pensie. De ce trebuie să achite contribuții pentru încă patru luni
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România