Fostul preşedinte Robert Mugabe va fi înhumat sâmbătă, în satul său natal

Fostul preşedinte al statului Zimbabwe, Robert Mugabe, decedat la 6 septembrie la vârsta de 95 de ani, va fi înhumat sâmbătă după-amiaza în satul său natal Kutama (nord), unde au fost transferate rămăşiţele sale pământeşti, a anunţat vineri familia sa.
Iulian Tudor
27 sept. 2019, 17:47
Fostul preşedinte Robert Mugabe va fi înhumat sâmbătă, în satul său natal

„Conform tradiţiei, bătrânii sunt în continuare înhumaţi după-amiaza, prin urmare aceasta se va face după orele 14:00 (12:00 GMT)”, sâmbătă, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al familiei, Leo Mugabe, nepot al fostului şef de stat.

Trupul neînsufleţit al lui Robert Mugabe, care s-a aflat la putere din 1980 până în 2017, a fost transferat joi seara la Kutama, de la reşedinţa fostului preşedinte, în Harare, informează Agerpres.

Ministrul justiţiei al Zimbabwe, Ziyambi Ziyambi, a confirmat informaţia pentru cotidianul de stat The Herald. „Trupul fratelui Robert Mugabe a părăsit Harare pentru (districtul) Zvimba, în vederea înhumării lui, prevăzută pentru sâmbătă”, a declarat el.

Decedat în 6 septembrie la vârsta de 95 de ani într-un spital din Singapore, Robert Mugabe urma iniţial să fie înhumat în Panteonul naţional al eroilor „luptei pentru eliberare”, la Harare, după cum doreau autorităţile. Familia sa, printre care văduva Grace Mugabe, a cerut multă vreme ca el să fie înhumat în satul său natal Kutama. În final, familia lui a avut ultimul cuvânt, obţinând ca el să fie înhumat în satul său, iar guvernul a confirmat joi că se va conforma acestei decizii, potrivit Agerpres.

Până la ultima sa suflare, Robert Mugabe i-a purtat ranchiună lui Emmerson Mnangagwa, pus în fruntea ţării după demisia bătrânului preşedinte la presiunile armatei şi partidului său, Zanu-PF, în noiembrie 2017.

După ce s-a menţinut la putere timp de 37 de ani, Robert Mugabe a lăsat în urma lui o ţară traumatizată de represalii şi ruinată de criza economică.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Cum a câștigat Dinamo pe Giulești și unde a pierdut Pancu duelul cu Campos. Cifrele Wyscout
Capital.ro
Dedeman majorează salariile angajaților din Grecia. Produsele românești vor avea prioritate în cele 17 magazine
Playtech.ro
Topul celor mai scumpe cartiere din România. Un oraş ocupă opt poziții în top 10, prețurile au trecut de 5.500 de euro/mp
Adevarul
Farul, lumina care veghează de milenii drumul oamenilor mării: de la hangiul Toma Radicevic care ardea seu la farul genovez ridicat de englezi. Povestea simbolului vandalizat de sovietici
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
A fost descoperită comunicarea dintre un jucător important din România și mafia pariurilor: ”Mail direct!”
MediaFlux
Mercur trigon Saturn are loc pe 17 august 2026. Cele cinci zodii care vor fi influențate direct de fenomenul astrologic
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat