Fostul primar din Jilava, adus din penitenciar la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti

Fostul primar din Jilava, Adrian Mladin, a fost adus, miercuri, din penitenciar la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti pentru a fi audiat după ce a făcut un denunţ care îi vizează pe prefectul de Ilfov şi un consilier din Primăria Jilava, potrivit news.ro. Faptele reclamate de fostul edil sunt de înşelăciune şi abuz în serviciu.
Iulian Tudor
27 iul. 2016, 10:03
Fostul primar din Jilava, adus din penitenciar la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti

Primarul comunei Jilava, Adrian Mladin, a fost condamnat definitiv, pe 14 iulie, de Înalta Curte de Casație și Justiție la 5 ani și 10 luni închisoare cu executare, într-un dosar privind retrocedarea ilegală a unor terenuri. În același dosar, fostul primar al comunei Snagov Apostol Mușat a primit 4 ani de închisoare cu executare.

Pedepsele aplicate celor doi de instanța supremă sunt mai mici decât cele date de Curtea de Apel București în martie 2014, când Adrian Mladin luase 7 ani, iar Apostol Mușat 5 ani.

Alte condamnări definitive în dosar: Roxana Curpene (notar public) — doi ani închisoare cu suspendare, Ovidiu Szasz (finul primarului din Jilava) — 5 ani cu executare, Marinică Bozdoro (administrator societăți comerciale) — 3 ani cu executare, Suliman Vildan (administrator societăți comerciale) — 3 ani cu suspendare, Ion Scăețeanu — 3 ani cu suspendare, Gheorghe Roman (fost vicepreședinte CJ Ilfov) — 3 ani cu suspendare, Eugenia Cuțaru (notar) — 2 ani cu suspendare.

De asemenea, instanța a mai dispus ca Adrian Mladin să îi restituie lui Puiu Florian suma de 50.000 de euro.

Primarul comunei Jilava, Adrian Mladin, și fostul primar al comunei Snagov Apostol Mușat au fost trimiși în judecată pe 14 februarie 2012 de procurorii DNA, primul fiind acuzat de luare de mită, fals intelectual în forma participației improprii, instigare la infracțiunea de spălare a banilor și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni de corupție, iar Apostol Mușat de trafic de influență, în formă continuată, fals intelectual, în forma participației improprii, instigare la infracțiunea de spălare a banilor și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni de corupție.

Alături de aceștia au mai fost trimiși în judecată Gheorghe Roman, fost vicepreședinte al Consiliului Județean Ilfov; finul primarului comunei Jilava, Ovidiu Szasz; Ion Scaețeanu, persoană din anturajul primarului comunei Snagov; Roxana Curpene, notar public; Eugenia Cuțaru, notar public; Valentin Octavian Lungu, administrator de societăți comerciale; Marinică Bozdoro, administrator de societăți comerciale; Florin Văcaru, administrator de societăți comerciale; Vildan Suliman, administrator de societăți comerciale.

Potrivit anchetatorilor, în perioada martie — noiembrie 2011, Adrian Mladin, Apostol Mușat, Ovidiu Szasz, Gheorghe Roman și Ion Scaețeanu, în schimbul unor sume de bani cerute drept mită de la o persoană (denunțător în dosar), au acționat în vederea întocmirii unui plan parcelar, avizării acestuia și emiterii documentelor cadastrale, astfel încât să fie intabulate terenurile pe care denunțătorul le achiziționase anterior.

„Terenurile, în suprafață totală de 23,8 hectare, situate în extravilanul comunei Jilava, județul Ilfov, erau amplasate într-o zonă în care nu exista un plan parcelar și, deci, nu puteau fi intabulate. Interesul denunțătorului era ca aceste terenuri să fie învecinate unul cu celălalt, pentru ca, după întocmirea planului parcelar și eliberarea documentelor cadastrale, acestea să poată fi alipite/ unite într-un singur lot în evidențele funciare și apoi vândute unei societăți comerciale”, susțin procurorii.

Astfel, în calitate de primar al comunei Jilava, Adrian Mladin i-a pretins denunțătorului suma de 500.000 euro, din care, la data de 19 septembrie, a primit 50.000 euro, pentru a dispune întocmirea de către Comisia Locală de Fond Funciar a unui plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunțătorului, în suprafață totală de 23,8 ha, iar loturile să fie alipite.

De asemenea, primarul Adrian Mladin s-a angajat să își exercite influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra directoarei Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov pentru a o determina să avizeze planul parcelar și să emită documentele cadastrale în vederea alipirii terenurilor în cauză.

„La data de 28 iulie 2011, inculpatul Mladin Adrian l-a determinat pe finul său Szasz Ovidiu să încheie un contract de cesiune fictiv, la notariat, cu denunțătorul, prin care acesta din urmă să îi cedeze drepturile asupra a două terenuri. În realitate, acest contract a fost încheiat doar pentru a garanta și a ascunde săvârșirea infracțiunii de luare de mită”, mai arată procurorii.

Potrivit sursei citate, în contextul în care întocmirea planului parcelar trena, a intervenit și Apostol Mușat care, în calitate de primar al comunei Snagov, a lăsat să se creadă că are influență asupra primarului Adrian Mladin și asupra directorului Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliare Ilfov și că, în virtutea acestei influențe, ar putea să grăbească demersurile de obținere a documentelor cadastrale pentru denunțător. În schimb, i-a pretins denunțătorului, direct și prin intermediar, suma de 1.100.000 euro.

„Pentru a ascunde și garanta obținerea mitei, primarul Mușat Apostol l-a determinat pe învinuitul Scaețeanu Ion să întocmească, la notariat, la data de 6 iulie 2011, un contract de împrumut fictiv cu denunțătorul, din care să rezulte că Scaețeanu Ion l-ar fi împrumutat pe denunțător cu suma pretinsă drept mită (1.100.000 euro), iar împrumutul să fie garantat cu terenurile denunțătorului. În cele din urmă însă Scaețeanu Ion a încheiat contractul de împrumut pe suma de 2.500.000 euro”, arată DNA.

De asemenea, în perioada iulie — septembrie 2011, notarul public Roxana Curpene l-a sprijinit și ajutat pe Scaețeanu în toate demersurile acestuia făcute în vederea obținerii sumei de 2.500.000 euro drept mită de la denunțător, inclusiv să încheie un contract de împrumut fictiv cu denunțătorul.

La rândul său, prin intermediul primarului comunei Snagov, inculpatul Gheorghe Roman, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Ilfov, a pretins suma de 100.000 euro denunțătorului, lăsând să se creadă că are influență asupra directoarei Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov, astfel încât să o determine să avizeze planul parcelar întocmit de Comisia Locală de Fond Funciar a comunei Jilava, în care erau incluse toate terenurile denunțătorului și a emite, cât mai urgent posibil, documentele cadastrale pentru aceste terenuri, arată DNA.

În cursul anului 2011, planul parcelar a fost întocmit, iar Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov a emis documentele cadastrale respective.

Recent, Adrian Mladin a fost trimis în judecată de DNA într-un alt dosar, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, spălare de bani și fals în declarații.

Mladin i-a denunțat în alte dosare pe fostul ministru Cristian David și pe fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, Tomiță Neagu.

DailyBusiness
Roamingul în afara Europei te poate costa scump. Ce recomandă ANCOM
Spynews
Ce gest au făcut colegii Raisei, fetița omorâtă de polițist pe trecerea de pietoni, în ziua absolvirii. Mama ei a reacționat
Bzi.ro
Iulia Albu are casă de 1,2 milioane de euro, dar mobila e reciclată! „Unele piese le-am găsit la gunoi!”
Fanatik.ro
Parolele pe care să nu le pui niciodată la Gmail. Avertisment important pentru toți utilizatorii
Capital.ro
Se pune limită la apă! Decizia intră în vigoare începând cu noaptea de 19/20.06.2025
Playtech.ro
Penalităţi pentru întârzierea plăţilor la asociaţia de proprietari, în 2025. Cât dai în plus, de fapt
DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Adevarul
Cine este generalul poreclit „gorila“ care îl presează pe Trump să atace Iranul
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Jador, adevărul despre drugtestul pozitiv din urmă cu o lună. Ce ar fi consumat, de fapt, manelistul: „Mi-a dat Bogdan...”
Spynews
Ozana Barabancea, testată pozitiv la COVID-19! Cum se simte cântăreața: „Să mă învăț să mai stau și acasă”
Evz.ro
Regretele și temerile lui Ion Iliescu. Sfaturi pentru românii care vor să aibă o viață lipsită de griji
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Gigi Becali a luat decizia, după plecarea lui Nicușor Dan
kanald.ro
SUA eliberează, din nou, vize pentru tineri! Condiția pe care trebuie să o respecte studenții pentru a fi eligibili
Cancan.ro
Americanii sunt în stare de șoc! Cine ar fi, de fapt, femeia care se afișează la brațul lui Donald Trump: 'Melania îl detestă! Este doar o
Playsport.ro
Doi români au ajuns în cel mai mic oraș din lume, aproape de România. „Nu ne-a venit să credem ce am găsit aici”
Capital.ro
Final pentru Călin Georgescu. Ion Iliescu l-a demascat pe eroul mesianic: E și greșit, e și toxic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„Cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o”, implicată în afacerea de 150.000.000 de euro
stirilekanald.ro
Doliu în lumea medicală din România! A murit la doar 33 de ani pe tura de gardă
Se dau bani în plus la pensie pentru o anumită categorie de seniori: Anunțul făcut de ASF
MediaFlux
Lovitură pentru toți pensionarii: până la 350 de lei tăiați din pensie în 2025
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
19% sau 21%? Majorarea TVA între promisiuni politice, riscuri economice și nevoia de reformă