Fostul şef al Poliţiei Române, Cătălin Ioniţă, urmărit penal pentru trafic de influenţă şi fals în declaraţii în formă continuată

Fostul şef al Poliţiei Române, Cătălin Ioniţă, care a demisionat marţi din funcţie, este urmărit penal pentru trafic de influenţă şi fals în declaraţii în formă continuată, fapte comise în perioada în care era şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Sectorului 1, dosarul fiind constituit în 2018, anunţă miercuri DNA.
Filip Stan
27 iun. 2018, 17:07
Fostul şef al Poliţiei Române, Cătălin Ioniţă, urmărit penal pentru trafic de influenţă şi fals în declaraţii în formă continuată

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspecţii: IONIŢĂ ALEXANDRU-CĂTĂLIN, la data faptelor şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Sectorului 1 Bucureşti, în prezent chestor principal de poliţie, sub aspectul comiterii infracţiunilor de: trafic de influenţă, fals în declaraţii, în formă continuată; DINU PETRUŢA sub aspectul comiterii infracţiunii de cumpărare de influenţă”, transmite DNA, care precizează că „prezentul dosar penal a fost constituit în anul 2018”.

Conform procurorilor, în perioada 2009 – 2010 când îndeplinea funcţia de şef al Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Sectorului 1 Bucureşti, Cătălin Ioniţă „a pretins de la suspecta Dinu Petruţa (persoană îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de aproximativ 18 hectare, în localitatea Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov) cedarea cu titlu gratuit a unei suprafeţe de 4 hectare din suprafaţa respectivă, promiţând în schimb că îi va determina pe funcţionarii publici cu atribuţii în acest sens să urgenteze finalizarea procedurii de punere în posesie”.

DNA afirmă că Petruţa Dinu a a promis cedarea cu titlu gratuit a celor 4 hectare de teren lui Cătălin Ioniţă.

„Ca urmare a demersurilor făcute de suspect, la data de 03 decembrie 2010, Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a judeţului Ilfov a emis titlul de proprietate în favoarea suspectei Dinu Petruţa şi a altor trei persoane asupra a 18,17 hectare. Ulterior, la data de 19 martie 2015, persoanele beneficiare ale terenului au vândut întreaga suprafaţă suspectului Ioniţă Alexandru-Cătălin şi unei alte persoane din familia acestuia. Conform înţelegerii anterioare, cumpărătorii au achitat doar preţul de 70.000 de euro pentru suprafaţa de 14 hectare (preţul convenit fiind de 5.000 euro/hectar), restul de 4,17 hectare fiind cedate cu titlu gratuit”, susţine DNA, potrivit news.ro.

De asemene,a consemnează şi că în declaraţiile de avere din perioada 2015 – 2018, Cătălin Ioniţă „a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la terenul în cauză, de fiecare dată menţionând doar o suprafaţă de 18.174 m2 (1,8 hectare), adică 10% din suprafaţa reală dobândită”.

Celor doi li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Chestorul Cătălin Ioniţă s-a prezentat la DNA, miercuri, la o zi de la demisia sa de la conducereal Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR). El a spus, la sosirea la DNA, că a fost citat în calitate de suspect într-un dosar, susţinând că va lupta „până în pânzele albe” pentru a-şi demonstra nevinovăţia.

Am fost citat în 18 iunie pentru a mi se aduce la cunoştinţă calitatea de suspect într-un dosar. Am considerat că este de datoria mea să fac un pas înapoi pentru a proteja imaginea Ministerului de Interne şi a Poliţiei Române. Demisia mea este un gest de demnitate şi onoare”, a declarat Cătălin Ioniţă.

El a spus că nu îşi face probleme pentru că este nevinovat, cariera sa fiind „impecabilă”.

„Cariera mea este impecabilă şi voi merge până în pânzele albe să îmi dovedesc nevinovăţia. (…) Nu există nicio abatere a mea de la lege şi de la morală şi voi demonstra acest lucru. Dincolo de suprinderea pe care o am, am determinarea să clarific aceste aspecte”, a mai spus fostul şef al Poliţiei Române.

Cătălin Ioniţă a fost înlocuit marţi de la conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunând că Ioniţă a cerut a cerut ministrului Carmen Dan să fie schimbat din funcţie, invocând motive persoane. Ioniţă va fi înlocuit cu şeful Poliţiei de Frontieră, Ioan Buda.

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Alertă medicală în România! Trei copii sunt suspecți de malarie după ce au călătorit în Africa
Fanatik.ro
„Dacă dăm cu ele în tribună de la început, e groasă!”. Jucătorii turci de care se teme Meme Stoica la Istanbul
Capital.ro
Legea asociaților de proprietari. Ce drepturi au proprietarii de apartamente. Președintele de bloc e obligat
Playtech.ro
Închiderea balcoanelor de la parter. Reguli de care să ţii cont în 2026
Adevarul
Ipoteză șocantă în cazul copilului căzut de la etajul 9: ce au observat vecinii înainte de moartea băiețelului de 5 ani
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Daniela Ciucă, o asistentă din Vaslui, s-a stins din viață la scurt timp după ce a ieșit din tura de noapte
iamsport.ro
MM Stoica l-a amenințat pe Gigi Becali că pleacă de la FCSB dacă îl transferă pe jucătorul care a făcut videochat cu un alt bărbat: ”Râde lumea de noi!”
MediaFlux
Motivul ascuns al lui Donald Trump. Secretul din spatele războiului din Iran
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj