Fostul senator PSD Marius Isăilă, care a încercat să-l mituiască pe ministrul Apărării cu 1 milion de euro, arestat pentru 30 de zile

Tribunalul Bucureşti a admis vineri cererea DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a fostului senator Marius Ovidiu Isăilă, acuzat de cumpărare de influenţă, după ce ar fi promis intervenţii la ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, în legătură cu încheierea unor contracte între o firmă privată şi compania naţională Romtehnica.
Alina Costache
07 nov. 2025, 20:01
Fostul senator PSD Marius Isăilă, care a încercat să-l mituiască pe ministrul Apărării cu 1 milion de euro, arestat pentru 30 de zile

Potrivit anchetatorilor, Marius Isăilă ar fi promis indirect, printr-o persoană (martor în cauză), suma de 1 milion de euro pentru ministrul Apărării.

Fostul senator PSD Marius Isăilă, arestat pentru 30 de zile

Joi, suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar vineri, magistraţii Tribunalului București au decis reţinerea acestuia pentru 30 de zile.

Procurorii din cadrul DNA – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 06 noiembrie 2025, a inculpatului I.M.O., persoană fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.

Citeste si Noi STENOGRAME bombă în dosarul fostului senator Isăilă, care ar fi încercat să-l mituiască pe ministrul Ionuț Moșteanu: „Poa’ să vină și mama DNA-ului, având în vedere starea de urgență și de necesitate”

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt. În datele de 09 și 15 octombrie 2025, în București, inculpatul I.M.O. ar fi promis indirect, printr-o persoană (martor în cauză), suma de 1 milion de euro pentru ministrul Apărării, promisiuni care au fost reiterate în data de 24.10.2025, inculpatul având reprezentarea că ministrul Apărării și-ar putea exercita influența asupra conducerii C.N. Romtehnica S.A., cu acționar unic Ministerul Apărării, pentru a determina încheierea unor contracte comerciale între această societate de stat și o societate privată„, se arată în comunicatul DNA.

Deşi comunicatul DNA nu menţionează niciun nume, surse judiciare au confirmat pentru Agerpres că este vorba despre fostul senator Isăilă.

Ministrul Moşteanu, martor în dosar

Într-o postare pe Faceboo, ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, confirmă faptul că o persoană a încercat să-i ofere şpagă un milion de euro pentru a facilita un contract cu compania naţională Romtehnica, însă precizează că a refuzat „categoric” orice întâlnire cu persoana respectivă.

Lupta împotriva corupţiei nu e un slogan pentru mine, e o linie roşie. Recent, o persoană a încercat să îmi cumpere influenţa cu un milion de euro pentru a facilita un contract cu Romtehnica. Am refuzat categoric orice întâlnire cu acea persoană.

Citeste si Marius Isăilă, fost senator PSD, i-ar fi promis lui Ionuț Moșteanu o mită de 1 milion de euro pentru ca Romtehnica să încheie un contract cu o societate privată. A fost reținut de DNA

Sunt martor în dosar şi sprijin pe deplin autorităţile pentru clarificarea faptelor. Ştiu că deranjez multe socoteli ca ministru al Apărării şi, probabil, de aceea s-au înmulţit atacurile şi fake news-urile împotriva mea. Nu mă voi da la o parte niciun milimetru”, spune Moşteanu într-un mesaj postat vineri pe Facebook.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Prințesa de Aur își vinde apartamentul. Cum arată locuința din Pitești a cântăreței | FOTO
Fanatik.ro
Adevăratul motiv pentru care Edi Iordănescu a refuzat să semneze cu CFR Cluj: „Nu vreau să antrenez în orice condiții!”
Capital.ro
Cum se solicită pensia pentru limită de vârstă dacă ați lucrat în mai multe state din UE. Reguli privind calculul, plata și condițiile de acordare
Playtech.ro
Cât curent consumă românii anual. Tabelul care arată cifrele exacte, stăm prost faţă de restul Europei
Adevarul
Inteligența artificială transformă departamentele de resurse umane. Milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
Adrian Ilie a dat lovitura! Afacerea care i-a adus mai mulți bani decât contractele din fotbal
MediaFlux
Se pregătește suspendarea lui Nicușor Dan. Anunț oficial
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România