Fragmente de dronă, găsite în zona canalului Litcov, la aproximativ un kilometru de confluenţa cu braţul Sf. Gheorghe / Ministerul Apărării anunţă că resturile sunt într-o zonă extravilană

În timp ce NATO susţine că statele membre pot decide să doboare dronele ruseşti dacă le este periclitată securitatea naţională, noi fragmente din aceste dispozitive au fost găsite în zona Deltei. MApN susţine că nu a fost pericol pentru zonele locuite-
Filip Stan
04 oct. 2024, 20:31
Fragmente de dronă, găsite în zona canalului Litcov, la aproximativ un kilometru de confluenţa cu braţul Sf. Gheorghe / Ministerul Apărării anunţă că resturile sunt într-o zonă extravilană

Fragmente de dronă au fost găsite, vineri, în zona canalului Litcov, la aproximativ un kilometru de confluenţa cu braţul Sf. Gheorghe, Poliţia de Frontieră anunţând Ministerul Apărării. Autorităţile anunţă că resturile sunt într-o zonă extravilană şi vor fi expertizate.

”Poliţia de Frontieră a informat Ministerul Apărării Naţionale, în dimineaţa zilei de vineri, 4 octombrie, cu privire la existenţa unor fragmente de dronă în zona canalului Litcov, la aproximativ un kilometru de confluenţa cu braţul Sf. Gheorghe. O echipă de specialişti din MApN, Serviciul Român de Informaţii şi Ministerul Afacerilor Interne a cercetat, în cursul acestei zile, perimetrul indicat, de unde a ridicat fragmente ale unei drone de origine rusească, urmând ca acestea sa fie expertizate, conform procedurilor legale”, a transmis, vineri seară, Ministerul Apărării.

Pentagonul nu este de acord cu cererea lui Zelenski, ca statele membre NATO să doboare dronele ruseşti care le traversează spaţiul aerian: „Ar însemna să ne implicăm într-un război într-un mod diferit”

Sursa citată a precizat că zona cercetată se află într-un spaţiu extravilan, nefiind afectate elemente de infrastructură. ”Ministerul Apărării Naţionale transmite un mesaj ferm de condamnare a acestor atacuri executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu normele de drept internaţional”, a mai transmis instituţia.

Nu este prima dată când sunt găsite fragmente de dronă rusească pe teritoriul naţional, în urma atacurilor Federaţiei Ruse în Ucraina.

Zelenski mulţumeşte încă o dată României pentru sistemul Patriot şi, menţionând atacul din apropierea graniţei, cere ca ţările NATO din vecinătatea Ucrainei să doboare dronele şi rachetele ruseşti

În discursul său video de miercuri seară, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulţumit încă o dată României pentru sistemul Patriot furnizat şi, luând ca argument atacul din cursul nopţii, care s-a petrecut foarte aproape de frontieră, avariind punctul de trecere de la Orlivka (Isaccea), liderul de la Kiev a cerut ca în zonele din vecinătatea ţărilor NATO apărarea antiaeriană să fie asigurată în comun, iar aceste ţări să contribuie la doborârea dronelor şi rachetelor ruseşti.

„Noaptea trecută, armata rusă a lovit din nou Ucraina cu (drone) Shahed. În special, au fost lovituri în regiunea Odesa, în districtul Izmail, foarte aproape de graniţa cu România. (Dronele) Shahed au lovit infrastructura civilă obişnuită – un terminal de feribot, camioane, un depozit de cereale. Aceasta este exact ceea ce teroriştii ruşi au vizat întotdeauna – securitatea alimentară a regiunii şi a lumii”, a spus Zelenski.

„Ucraina le spune de mult timp tuturor vecinilor şi partenerilor săi cheie că trebuie să cooperăm, că trebuie să doborâm dronele şi rachete împreună, în special în zonele apropiate de ţările NATO”, a continuat liderul ucrainean.

El spune că această mişcare este „absolut posibilă” şi a dat exemplul Orientului Mijlociu, când, în timpul atacurilor Iranului împotriva Israelului, „coaliţia internaţională a acţionat împreună” şi a interceptat rachete şi drone care ameninţau teritoriul israelian.

„Mulţumesc fiecărei ţări care ne ajută cu adevărat cu apărarea aeriană. Mulţumesc în special României pentru Patriot”, a spus Zelenski în context. „Şi putem obţine o eficacitate şi mai mare – putem pune capăt cu totul terorii ruseşti prin doborârea dronelor Shahed, prin doborârea rachetelor, în cooperare”, a adăugat el insistând asupra ideii ca aliaţii din vecinătatea Ucrainei să le intercepteze acţionând de pe teritoriul propriu.

Zelenski a mai spus în discursul său de miercuri seara că spionajul extern trebuie consolidat şi intensificat, folosind toate informaţiile obţinute de agenţii ucraineni. El a sugerat că vor fi pregătite şi alte acţiuni ucrainene împotriva Rusiei, aşa cum au fost incursiunea din Kursk sau atacurile asupra unor rafinării şi baze aeriene de unde Moscova îşi lansează atacurile. „Acum pregătim rezultate maxime pentru ţară pentru la toamnă, în toate domeniile şi la toate nivelurile. Vom furniza (…) tot ceea ce Ucraina are nevoie pentru ca partenerii săi să înţeleagă mai bine capacităţile disponibile. Pe de altă parte, lucrăm şi la intenţiile inamicului. Ne pregătim să le contracarăm în modul care va fi cel mai util pentru apărarea Ucrainei şi pentru protejarea vieţii poporului nostru”, a anunţat Zelenski.

Citeşte şi: Mark Rutte, noul secretar general al NATO, spune că dronele ruseşti care încalcă spaţiul aerian al ţărilor membre trebuie să fie doborâte: „Acest lucru este important pentru NATO îîn ansamblu”

Referindu-se la regiunea Doneţk, liderul ucrainean a recunoscut că sunt zone în care „situaţia este deosebit de dificilă”, dar nu a menţionat nimic despre pierderea oraşului strategic Vuhledar, ci a subliniat că ruşii au suferit pierderi mari graţie rezistenţei opuse de forţele ucraiene. „Sunt recunoscător fiecăreia dintre brigăzile noastre de luptă pentru adevărata lor rezistenţă şi curaj. În fiecare săptămână, împotriva tuturor probabilităţilor, soldaţii noştri aduc o înfrângere cu adevărat tangibilă ocupantului, iar cel mai important lucru este să epuizăm inamicul şi să permitem Ucrainei să convingă partenerii noştri chiar de paşii care pot schimba fundamental şi strategic situaţia militară”, a spus preşedintele ucrainean, discursul său transformându-se într-un nou apel către parteneri pentru a furniza Ucrainei armament cu rază lungă de acţiune pe care să-l poată folosi împotriva Rusiei. Numai aşa Moscova s-ar aşeza la masa negocierilor, a arătat Zelenski.

„Avem într-adevăr nevoie de această determinare din partea partenerilor noştri. Avem nevoie de capacităţi cu rază lungă de acţiune. Aş dori, de asemenea, să mulţumesc fiecărui lider şi prieten al Ucrainei pentru că a înţeles că presiunea asupra Rusiei nu este suficientă acum şi că de aceea – şi numai de aceea – conducerea rusă nu ia în serios diplomaţia. Avem nevoie de mai multă forţă”, a punctat Volodimir Zelenski.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
După 32 de ani în SUA, Ghiță Mureșan spune unde se simte ”acasă”: ”Astea au fost împrejurările”
Capital.ro
S-a rupt legătura dintre Călin Georgescu și George Simion? Dezvăluire direct din AUR: Am fost acolo de față. Tocmai de asta am încercat să evităm
Playtech.ro
De ce nu iese maioneza de post pufoasă. Ce ingredient strică totul
Adevarul
Iarna de la vârful puterii: Ceaușeștii și vacanțele luxoase în România înghețată. Istoric: „Nici fetele lui Dej, nici copiii lui Ceaușescu nu-l mai așteptau pe Moș Crăciun“
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ea este Adriana, tânăra care și-a pierdut viața în Italia. Aceasta a pătruns pe sensul opus și s-a izbit violent de un camion
iamsport.ro
Mesaj exploziv din partea fostului antrenor al Craiovei: ”Mirel a plecat plângând, i s-a luat șansa la titlu și a fost lucrat fără să poată spune adevărul. Slugoii și maimuțoii din jurul lui Mike au jubilat că au scăpat de el”
MediaFlux
Tichete pentru plata facturilor la energie. Câți români au primit cardurile în realitate
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Ultimă oră: Traian Băsescu, operat de urgență! Medicii au făcut anunțul