Franţa redeschide treptat magazinele, spaţiile culturale şi terasele începând cu 19 mai

Magazinele, terasele barurilor şi restaurantele, precum şi lăcaşurile culturale, între care cinematografele şi muzeele, îşi vor redeschide uşile în Franţa începând de miercuri 19 mai, iar interdicţia de circulaţie nocturnă va fi valabilă după ora 21:00, a anunţat preşedintele Emmanuel Macron într-un interviu acordat joi presei regionale franceze.
George Russo
29 apr. 2021, 20:36
Franţa redeschide treptat magazinele, spaţiile culturale şi terasele începând cu 19 mai

Franţa începe relaxarea. Cafenelele şi restaurantele se vor redeschide în interior începând din 9 iunie, când interdicţia de circulaţie nocturnă se va aplica după ora 23:00, înainte de o ridicare totală a acestei interdicţii de la 30 iunie, dacă situaţia sanitară o va permite.

„Etapa zero era redeschiderea şcolilor din 26 aprilie. Ne-am asumat această prioritate educativă şi această strategie de a trăi cu virusul, inclusiv în faţa unui înalt nivel al incidenţelor, superior celui al vecinilor noştri”, a explicat preşedintele francez, potrivit extraselor difuzate de media respective pe site-urile lor web. Ele au anunţat că vor difuza integral interviul la 21:00.

„Vom efectua redeschiderea apoi în patru etape. Pe 3 mai, sfârşitul declaraţiilor şi restricţiilor de deplasare. Din 19 mai, trebuie să ne regăsim arta de a trăi franţuzeşte, rămânând prudenţi şi responsabili: convivialitatea noastră, cultura noastră, sportul…”, a declarat el.

În baruri şi restaurante, la terase (începând din 19 mai), iar apoi în sală (din 9 iunie), clienţii nu vor putea fi decât maximum şase la o masă.

Franţa dă drumul evenimentelor cu peste 1.000 de persoane, doar cu vaccin sau testare

Muzeele, monumentele, cinematografele, teatrele şi sălile de spectacol cu public pe scaune vor putea să-şi reia activitatea cu maximum 800 de persoane în interior, 1.000 în exterior. La fel va fi pentru manifestările sportive în aer liber.

Sălile de sport se vor putea redeschide, cu respectarea capacităţilor şi protocoale adaptate, începând din 9 iunie, scrie Agerpres.

Evenimentele cu peste 1.000 de persoane vor fi autorizate din 30 iunie, cu permis sanitar, adică cu prezentarea unui test negativ sau a unui certificat de imunitate.

Întregul dispozitiv şi calendar va putea fi totuşi adaptat, în special în cazul de agravare subită şi masivă a situaţiei sanitare, de la un departament la altul.

Citeşte şi: Capitala intră în lockdown timp de o săptămână. A crescut numărul de contaminări în Nepal

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
„Nu sunt niște bau-bau!” Oficialul FRF, încrezător înainte de Suedia - România: Tricolorii nu se tem de Isak și Gyokeres
Capital.ro
Curs valutar vineri, 25 septembrie. Cât valorează euro, dolarul și lira sterlină înainte de weekend. BNR a publicat noile valori
Playtech.ro
Satele în care o casă costă doar 3.000 de euro. Tinerii au început să cumpere tot mai multe proprietăți
Adevarul
Lista de miniștri din Guvernul Mureșan. Bătaie pe un minister fantomă. Neînțelegeri între USR și UDMR - SURSE
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mărturiile fostei iubite a lui Vlad, principalul suspect în cazul Valentinei. Ce făcea acesta în fostele relații: „Eu am reușit să plec”
iamsport.ro
Ce emoții! Presa din Suedia scrie că România a avut probleme cu zborul spre Stockholm. Răzvan Marin: 'Totul este în regulă'
MediaFlux
Pensionarii trebuie să depună acte suplimentare. Veniturile mai puțin cunoscute care se iau în calcul la pensie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte