Franţa: sindicatele nu au ajuns la un acord privind reforma pensiilor

Reuniunea care a avut loc joi între guvern şi partenerii sociali nu a permis să se ajungă la un compromis în ceea ce priveşte reforma pensiilor, contestată de peste două săptămâni, şi grevele şi manifestaţiile vor continua, a anunţat liderul sindicatului CGT, aflat în fruntea mişcării de protest, relatează AFP.
Iulian Tudor
19 dec. 2019, 20:30
Franţa: sindicatele nu au ajuns la un acord privind reforma pensiilor

La rândul său, premierul Edouard Philippe a apreciat că discuţiile au permis ”progrese” şi a anunţat că îi va reuni din nou pe partenerii sociali ”în primele zile ale lunii ianuarie”.

„Nimic concret (…) Premierul nu a înţeles strada”, a spus Philippe Martinez, liderul sindicatului CGT, la finalul reuniunii, potrivit Agerpres.

Citeşte şi MAE Român, avertizare de călătorie: grevă prelungită în sectorul transporturilor publice în Franţa

„Mişcarea intersindicală mobilizată pentru a cere retragerea reformei pensiilor a cerut o nouă zi de manifestaţii şi greve pe 9 ianuarie”, a anunţat el.

Preşedintele francez Emmanuel Macron nu va renunţa la proiectul de reformă a sistemului de pensii, dar ”este dispus să-l amelioreze”, au declarat miercuri surse din anturajul liderului de la Elysee, înaintea unei noi runde de discuţii cu partenerii sociali, notează AFP şi Reuters.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Politicianul acuzat în trecut de spălare de bani decide soarta clubului Steaua. Cine este Radu Oprea, propunerea de ministru al Apărării în Guvernul Luca Niculescu
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 16 octombrie. Cât costă un litru de benzină și motorină. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Mariei Roxana, una dintre victimele tragediei din Vâlcea. Tânăra de 18 ani a fost condusă pe ultimul drum într-un sicriu alb
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT