Una dintre ultimele şoferiţe de ambulanţă din Al Doilea Război Mondial a încetat din viaţă

Franţuzoaica Janine Bocquentin, una dintre ultimele şoferiţe de ambulanţă din unitatea Rochambeau care recupera răniţii de pe front în Al Doilea Război Mondial, a încetat din viaţă duminică la vârsta de 90 de ani, a anunţat marţi familia sa, informează Le Figaro şi AFP.
Iulian Tudor
24 dec. 2013, 11:44
Una dintre ultimele şoferiţe de ambulanţă din Al Doilea Război Mondial a încetat din viaţă

Grupul Rochambeau a fost creat în Statele Unite în timpul războiului de americanca Florence Conrad, care a strâns fonduri pentru achiziţia a 19 ambulanţe Dodge şi care a fost prima comandantă a unităţii, potrivit Agerpres.

Janine Bocquentin li s-a alăturat aşa-ziselor ‘Rochambelles’ la Paris şi a însoţit Divizia a 2-a blindată, unitatea militară franceză comandată de generalul Leclerc, până la Berghof, ‘cuibul de vultur’ al lui Hitler din Alpii bavarezi, unde a înfipt drapelul tricolor împreună cu soldaţii francezi. Mai târziu, ea a urmat divizia în Indochina.

Unitatea Rochambeau a numărat în total, în Franţa şi Indochina, 72 de şoferiţe de ambulanţă. Acestea au participat la campania din Normandia, la eliberarea Parisului, la 25 august 1944, iar apoi la campaniile din Lorena, Alsacia şi din Germania.

Divizia Leclerc dispunea şi de o altă unitate de ambulanţe conduse de femei, aşa-zisele Marinettes, cum li s-a spus celor nouă şoferiţe din regimentul de blindate al puşcaşilor marini. Ultima reprezentantă a acestora, Cecile de Jerphanion, a murit în martie 2008.

La volanul ambulanţelor Dodge WC54, nişte vehicule 4×4 care cântăreau trei tone, femeile din Rochambelles şi Marinettes se duceau să-i recupereze pe răniţi, foarte aproape de front. Mai multe dintre ele au murit, au fost date dispărute sau au fost rănite în astfel de misiuni.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Marius Mitran, euforic după Craiova – Egnatia 2-0: „Știința bate tot, Coelho știe mult!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT