Fraţii Tate se iau la trântă cu sistemul de justiţie din România. Ce au cerut milionarii la tribunal

Aflaţi în arest la domiciliu pe timpul cât procurorii cercetează şi construiesc cazul împotriva lor, Andrew şi Tristan Tate au decis să treacă la ofensivă şi au înaintat o contestaţie prin care cer urgentarea cercetărilor.
Mircea Filipescu
25 mai 2023, 08:43
Fraţii Tate se iau la trântă cu sistemul de justiţie din România. Ce au cerut milionarii la tribunal

Articolul de lege invocat de fraţii Tate, prin echipa lor juridică, prevede că „dacă activitatea de urmărire penală sau de judecată nu se îndeplineşte într-o durată rezonabilă, se poate face contestaţie, solicitându-se accelerarea procedurii. Contestaţia poate fi introdusă de către suspect, inculpat, persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente”.

Cererea celor doi a primit termen pe 20 iunie, astfel că cei doi oricum mai au de aşteptat până a afla dacă procesul lor va fi urgentat.

„În cursul judecăţii, contestaţia poate fi introdusă şi de către procuror. Contestaţia poate fi formulată după cum urmează: a) după cel puţin un an de la începerea urmăririi penale, pentru cauzele aflate în cursul urmăririi penale; b) după cel puţin un an de la trimiterea în judecată, pentru cauzele aflate în cursul judecăţii în primă instanţă; c) după cel puţin 6 luni de la sesizarea instanţei cu o cale de atac, pentru cauzele aflate în căile de atac ordinare sau extraordinare. Contestaţia poate fi retrasă oricând până la soluţionarea acesteia”, se mai arată în articolul de lege invocat de avocaţii celor doi fraţi Tate, potrivit SpyNews.

În mai multe interceptări, cele două tinere care susțin că au fost victimele fraților Tate împărtășeau secrete și își ofereau diferite sfaturi, menite să le ajute în carierele pe care și le-au ales. După ce s-au trezit în centul scandalului de proporții, cele două au fost interceptate în timp ce stabileau cum să se deghizeze, ca să nu fie recunoscute de fanii de pe site-urile pentru adulți. Într-o altă conversație, purtată de tânăra din SUA cu mama ei, victima fraților Tate este luată la rost de femeie, aceasta reproșându-i că a pus pe jar autoritățile.

Citeşte şi: Persoană fizică „fără calitate specială”, trimisă în judecată de DNA în dosarul fostului director general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti Ivan George-Alexandru

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Drăguș – Boutoutaou, decizie tare a lui Reghecampf înainte de FCSB – Corvinul. Exclusiv
Capital.ro
Ajutorul de încălzire 2026-2027. Până când pot depune românii cererile? Ce bunuri îi pot lăsa fără sprijinul de la stat
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT