FRAUDA BAC 2015. Părinţii dau în judecată Inspectoratul pentru abuz. Şefă de promoţie, eliminată de la BAC

FRAUDA BACALAUREAT 2015. Scandalul eliminării a peste o sută de elevi de la un liceu din Bihor e departe de a se fi încheiat. Părinţii a zeci de elevi au dat în judecată Inspectoratul Şcolar Judeţean, pe motiv că aceştia sunt victimele unui abuz.
Filip Stan
09 iul. 2015, 10:42
FRAUDA BAC 2015. Părinţii dau în judecată Inspectoratul pentru abuz. Şefă de promoţie, eliminată de la BAC

FRAUDA BACALAUREAT 2015. Un caz, fără precedent, s-a petrecut la un centru de Bacalaureat din Bihor. Acolo, mai bine de jumătate dintre elevii care au susţinut examenul sunt acuzaţi că au copiat la proba obligatorie a profilului. Numărul elevilor eliminaţi îl depăşeşte chiar şi pe cel al candidaţilor prinşi că fraudau examenul acum doi ani la liceul „Dimitrie Bolintineanu”

După eliminarea elivilor, părinţii a zece dintre tineri au dat în judecată Inspectoratul Şcolar Judeţean, pe motiv că aceştia sunt victimele unui abuz care riscă să le distrugă viitorul.

Potrivit digi24.ro, printre elevii care consideră că au fost pedepsiţi pe nedrept se numără Alexandra Burtă, şefa de promoţie a Colegiului Tehnic „Unirea”. Fata a avut în liceu numai medii de 10 şi plănuia să se înscrie la Facultatea de Medicină. Planul îi e pus în pericol de faptul că a fost eliminată după proba de matematică, deşi tânara susţine că nu se ştie vinovată cu nimic.

„Nu s-a întâmplat absolut nimic în timpul examenului. Fiecare şi-a văzut de lucrarea lui. Supraveghetorii nu ne-au atras atenţia”, a povestit Alexandra Burtă.

„Eu mi-am văzut de lucrarea mea nu am avut nici o treabă cu nimeni din jurul meu”, a mai spus eleva.

Nici Sebastian Sălăgean nu îşi poate urma visul de a deveni poliţist. „Fără BAC trebuie să stau doi ani. Un an ca să dau BAC-ul şi doi ani ca să mă pot înscrie la poliţie. Îs foarte dezamăgit din cauza comisiei care m-a dat afară. Şi nu ştiu de ce”, a declarat Sebastian Sălăgean.

Dacă decizia de eliminare a elevilor rămâne valabilă, ei vor putea susţine din nou Bacalaureatul abia în toamna anului viitor

Vezi şi: Suspiciuni de fraudă la Bacalaureat în Timiş. Procurorii au cerut înregistrările din sălile de examen

Ministerul Educației cercetează un caz de fraudă la bacalureat și la un liceu din Bihor unde 108 absolventi de liceu au fost eliminati de la bacalaureat. Acolo, mai bine de jumătate dintre elevii care au susţinut examenul au copiat la proba obligatorie a profilului. Numărul elevilor eliminaţi îl depăşeşte chiar şi pe cel al candidaţilor prinşi că fraudau examenul acum doi ani la liceul „Dimitrie Bolintineanu”. Sunt chiar mai mulţi decât cei eliminaţi anul acesta şi la alte probe în întreaga ţară.

„E vorba de un număr de 303 elevi eliminati din examen pentru frauda, un număr mai mare decat anul trecut. Acest număr a fost generat de cazul regretabil din judetul Bihor, de la Colegiul Unirea, unde s-au depistat nereguli in 10 sali examen unde au fost 191 candidati. Am facut eforturi pentru a determina gradul de implicare si vinovatie pentru fiecare elev in parte, pentru a identifica elevii care nu au participat la aceasta frauda. Analizand lucrarile si inregistrările, 108 elevi din 191 elevi au incalcat regulile si au fost dati afara din examen”, a declarat ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu la România TV.

REZULTATE BAC 2015 EDU.RO toate judeţele. Vezi unde s-au înregistrat cele mai bune şi cele mai slabe note

Pe 10 iulie 2015 vor fi afişate rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat 2015

Rezultate Bacalaureat 2015, Bacalaureat, BAC 2015, BAC, rezultate bacalaureat, rezultate bacalaureat edu.ro, EDU.RO. Absolvenţii de liceu au susţinut în ultima lună prima sesiune a examenului de bacalaureat. Examenul a început pe 8 iunie cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A şi s-a încheiat pe 3 iulie 2015 cu proba la alegere a profilului şi specializării.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 10 iulie.

REZULTATE FINALE BACALAUREAT 2015, potrivit EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Alba EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Arad EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Argeş EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Bacău EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Bihor EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Bistriţa-Năsăud EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Botoşani EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Braşov EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Brăila EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Bucureşti EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Buzău EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Caraş Severin EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Călăraşi EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Cluj EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Constanţa EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Covasna EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Dâmboviţa EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Dolj EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Galaţi EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Giurgiu EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Gorj EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Harghita EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Hunedoara EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Ialomiţa EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Iaşi EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Ilfov EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Maramureş EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Mehedinţi EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Mureş EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Neamţ EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Olt EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Prahova EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Satu Mare EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Sălaj EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Sibiu EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Suceava EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Teleorman EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Timiş EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Tulcea EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Vâlcea EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Vaslui EDU.RO

REZULTATE FINALE BAC 2015 Vrancea EDU.RO

La sesiunea iunie — iulie 2015 a examenului de Bacalaureat, s-au înscris 168.945 de candidați, cu peste 7.000 mai mulți decât în aceeași sesiune a anului trecut (161.682 de elevi), potrivit Ministerului Educației.

REZULTATE BAC 2015 EDU.RO. Liceele din ţară unde niciun elev nu a promovat examenul

REZULTATE BAC 2015, rezultate bacalaureat 2015, bacalaureat, BAC 2015, BAC, rezultate bacalaureat, rezultate bacalaureat edu.ro, edu.ro, rezultate bac, rezultate edu, bac edu.ro, bacalaureat 2015, rezultate inainte de contestatii.

În prima sesiune a examenului de bacalaureat au promovat 106.064 (66,41%) de absolvenţi de clasa a XII-a: 100.058 (72,78%) provin din promoţia curentă şi 6.006 (27,02%) din promoţiile anterioare. Comparativ cu aceeaşi sesiune a anului trecut, se constată un plus de 14.293 de elevi care au reuşit să promoveze examenul.

Rezultatele sunt superioare cu peste 7% celor consemnate în aceeaşi sesiune a anului 2014 (59,25%) şi cu 12% celor din 2013 (54,4%). De asemenea, rata de promovare pentru promoţia curentă (72,78%) este cu peste 5% mai mare faţă de anul 2014 (67,61%) şi cu peste 9% mai mare faţă de anul 2013 (63,1%). La nivelul întregii ţări, s-au înregistrat 63 de medii de 10 (cele mai multe – 9 – în judeţul Timiş), în scădere comparativ cu anul trecut (104).

Din totalul celor 168.939 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 159.703 candidaţi (137.475 din promoţia 2014-2015 şi 22.228 din promoţiile anterioare). 9.236 de candidaţi au absentat. 303 elevi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă, iar 53.336 de candidaţi au fost respinşi (37.219 din promoţia curentă şi 16.117 din promoţiile anterioare).

Citeşte şi: REZULTATE BAC 2015. Înainte de contestaţii, PROMOVABILITATE 66,41%. Vezi judeţul cu CEL MAI RIDICAT procent

REZULTATE BAC 2015, rezultate bacalaureat 2015, bacalaureat, BAC 2015, BAC, rezultate bacalaureat, rezultate bacalaureat edu.ro, edu.ro, rezultate bac, rezultate edu, bac edu.ro, bacalaureat 2015, rezultate inainte de contestatii. Pe judeţe, cel mai ridicat procent de promovare s-a înregistrat în judeţele Cluj (82,18%), Braşov (78,74%), Bacău (78,34%) şi Sibiu (76,81%).

Rata de promovare în Capitală este de 68%, superioară cu 9,7% celei de anul trecut. Singurele judeţe cu o rată de promovare sub 50% sunt Giurgiu (36,06%), Ilfov (40,92%) şi Teleorman (42,73%).

În cinci judeţe (Gorj, Sălaj, Teleorman, Giurgiu şi Brăila) procentul de promovare din această sesiune este inferior celui de anul trecut, în vreme ce în restul judeţelor se înregistrează o majorare de până la 11,9%.

REZULTATE BACALAUREAT 2015 EDU.RO: 66,41% dintre absolvenţi au promovat BAC 2015

REZULTATE BAC 2015, rezultate bacalaureat 2015, bacalaureat, BAC 2015, BAC, rezultate bacalaureat, rezultate bacalaureat edu.ro, edu.ro, rezultate bac, rezultate edu, bac edu.ro, bacalaureat 2015, rezultate inainte de contestatii. Afişarea rezultatelor la prima sesiune a bacalaureatului 2015 a avut loc pe 7 iulie, până la ora 12,00, iar depunerea contestaţiilor se va putea face în aceeaşi zi, în intervalul orar 12,00 – 16,00.

REZULTATE Bacalaureat 2015, înainte de contestaţii

REZULTATE BAC 2015 Alba EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Arad EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Argeş EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Bacău EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Bihor EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Bistriţa-Năsăud EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Botoşani EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Braşov EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Brăila EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Bucureşti EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Buzău EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Caraş Severin EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Călăraşi EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Cluj EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Constanţa EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Covasna EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Dâmboviţa EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Dolj EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Galaţi EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Giurgiu EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Gorj EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Harghita EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Hunedoara EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Ialomiţa EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Iaşi EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Ilfov EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Maramureş EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Mehedinţi EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Mureş EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Neamţ EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Olt EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Prahova EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Satu Mare EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Sălaj EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Sibiu EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Suceava EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Teleorman EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Timiş EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Tulcea EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Vâlcea EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Vaslui EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Vrancea EDU.RO

DailyBusiness
Prognoza meteo 1-6 mai. Temperaturile urcă spre 30°C, urmate de un val de furtuni și răcire brutală!
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Monica Bîrlădeanu a făcut senzație la Gala Premiilor GOPO 2025! Actrița a strălucit la 46 de ani
Fanatik.ro
Care este suprafața reală a Bucureștiului? Capitala nu este cel mai mare oraș din țară
Capital.ro
Călin Georgescu, conducătorul din umbră al României! Planul nu mai poate fi oprit
Playtech.ro
Cum conduci o mașină diesel ca să consumi mai puțin. Regula pe care puțini o respectă
DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Adevarul
Cum vede șeful Inscop finala prezidențială: „9 din 10 votanţi PSD l-ar vota pe George Simion şi nu pe domnul Nicuşor Dan”
wowbiz.ro
Anunț de ultimă oră despre fiul Ozanei Barabancea, internat la ATI după ce a făcut infarct la 24 de ani: „Acum...” 
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Nimeni nu poate mânca acești ardei. Sunt devastatori
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
kanald.ro
Extrageri speciale loto de 1 Mai. Loteria Română a suplimentat fondul de câștiguri
Cancan.ro
E însărcinată! Vedeta din România va naște primul copil cu iubitul ei, la peste 1 an de la divorț
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
TAXĂ pentru șoferi în România. Se achită lunar 60 de lei către Primărie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
De ce a pozat Corina Ungureanu într-o revistă pentru bărbați
stirilekanald.ro
VIDEO Un nou război cumplit stă să înceapă. Premierul unei puteri nucleare a anulat vizita la Putin și a dat ordinul de atac asupra țării vecine!
Meteorologii anunță o lună Mai cum nu a mai fost de mult în România
MediaFlux
Când intră pensia pe card în mai 2025. Ce trebuie să știe cei cinci milioane de pensionari
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Ce-a înțeles BBC din scandalul Georgescu. Restul lumii încă așteaptă traducerea…