Fraudă de milioane de euro cu fonduri europene în agricultură, anchetată de DNA împreună cu procurorii din alt stat european

Călin Nistor, procurorul-şef interimar al DNA, a anunţat miercuri că procurorii anticorupţie anchetează, împreună cu autorităţile dintr-o ţară din sud-vestul Europei, un dosar de fraude cu fonduri europene în agricultură, în care prejudiciul se ridică la mai multe milioane de euro.
Iulian Tudor
30 oct. 2019, 12:05
Fraudă de milioane de euro cu fonduri europene în agricultură, anchetată de DNA împreună cu procurorii din alt stat european

„Desfăşurăm urmărirea penală în dosare în care colaborăm atât cu OLAF, cât şi cu colegi din alte state membre în echipe comune de anchetă, cu sprijinul EUROJUST. O astfel de echipă comună de anchetă este în prezent în derulare într-un caz în care colegii noştri colaborează cu procurori dintr-o ţară din sud-vestul Europei şi desfăşoară activităţi de cercetare a unor persoane suspectate de săvârşirea a zeci de fraude în sectorul agricol prin folosirea de declaraţii false de închiriere sau concesiune de terenuri şi angajarea unor drepturi la plată ilegale. În urma săvârşirii acestor infracţiuni, suspecţii au obţinut fraudulos milioane de euro din fonduri europene, parte din sumă fiind reinvestită, prin spălare de bani, în România”, a declarat Călin Nistor în cadrul unei dezbateri a procurorilor DNA despre efectuarea anchetelor în cazul fraudelor cu bani UE, potrivit Agerpres.

Călin Nistor a mai precizat că un rol important în detectarea şi investigarea fraudelor cu fonduri UE îl are colaborarea DNA cu Direcţia de Luptă Anti-Fraudă (DLAF) şi cu Oficiul European Anti-Fraudă (OLAF).

„În ultimii 4 ani, DNA a primit 241 sesizări de la DLAF şi OLAF privind suspiciuni de comitere a unor infracţiuni împotriva intereselor financiare ale UE, iar, pe de altă parte, procurorii DNA au solicitat frecvent sprijinul DLAF în desfăşurarea anchetelor deschise în această materie. În cauze complexe, cu elemente transnaţionale, a fost necesară în 2018 trimiterea de cereri de comisie rogatorie sau ordine europene de anchetă, după caz, autorităţilor judiciare din ţările membre UE precum Italia (cele mai multe), Ungaria, Franţa, Germania, Polonia, Irlanda, sau unor state terţe precum SUA, Turcia, Serbia sau Liban”, a precizat Nistor.

Şeful DNA a prezentat şi date statistice ale anchetelor privind fondurile europene.

„În ultimii 4 ani, (anul 2019, nefiind încheiat, nu intră în calcul), DNA a trimis în judecată 938 inculpaţi, în 363 cauze, pentru comiterea unor infracţiuni împotriva intereselor financiare ale UE. Prejudiciul reţinut în aceste cauze a fost de 494 milioane lei, din care aproximativ 90% reprezintă prejudiciu la bugetele Uniunii Europene. În aceeaşi perioadă de referinţă, instanţele de judecată au condamnat deja 452 de inculpaţi şi au obligat persoanele condamnate la despăgubiri către părţile civile în valoare de aproximativ 140 milioane lei”, a declarat Călin Nistor.

Citeşte şi: Procurorul-şef interimar al DNA: Dan Barna nu are calitate de suspect sau inculpat în vreun dosar al DNA

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, salt uriaș în clasamentul coeficienților! Oltenii pot egala performanța FCSB de acum 2 ani
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi reguli pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va obține sau reînnoi mai greu permisul de conducere
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT