Fraudă la BAC. Doi elevi din Mangalia, care au dat MITĂ la examen, au peste 40 de ani

12 persoane din Constanţa au fost condamnate la închisoare în dosarul "Fraudă la BAC". Singurul care a primit închisoare cu executare a fost preşedintele comisiei de bacalaureat de la Liceul Tehnologic "Ion Bănescu" din Mangalia. Celelalte persoane au primit pedepse cu suspendare. Printre acestea se află şi doi candidaţi la examen, ambii peste 40 de ani.
Iulian Tudor
04 mart. 2015, 15:22
Fraudă la BAC. Doi elevi din Mangalia, care au dat MITĂ la examen, au peste 40 de ani

Cilica Stângaciu, care a susţinut examenul de Bacalaureat în 2013, ajungând să fie cercetată penal şi condamnată de prima instanţă la şase luni cu suspendare, este trecută de prima tinereţe, potrivit replicaonline.ro. Aceasta va împlini 43 de ani în iulie 2015. În plus, femeia, care este căsătorită şi are o fetiţă, a plecat în Germania, la muncă. Acolo a şi primit vestea primei condamnări.

Cât despre Aurel Boboşatu, care a primit patru luni cu suspendare, acesta va împlini 47 de ani peste câteva zile. Şi el este căsătorit, are o fetiţă şi este din Limanu. Prin urmare, nu este vorba de doi tineri care au vrut cu orice preţ să ajungă la facultate, ci de oameni care au fost nevoiţi să urmeze cursurile unui liceu la vârste mai înaintate şi, totodată, să dea bani grei pentru a se alege cu diplomă de BAC. Însă, lucrurile nu au mers chiar cum s-au aşteptat, în loc de diplomă cei doi s-au ales cu dosare penale şi condamnări.

În dosar „Fraudă la BAC”au fost trimise în judecată 12 persoane, singurul care a primit o pedeapsă cu executare, de doi ani, fiind Gheorghe Amza, preşedintele comisiei de bacalaureat de la Liceul „Ion Banescu” din Mangalia din 2013. Ceilalţi, Ingrid Iulia Rădulescu (vicepreşedinte al comisiei de bacalaureat), Florin Pădureanu (membru al comisiei de bacalaureat), Doina Manoleasa (membru al comisiei de bacalaureat), Valeria Maria Tudosa (membru al comisiei de bacalaureat), Otilia Cornelia Stere (secretara comisiei de examen), Veronica Cara, Mihaela Valentina Balint (cadru didactic supraveghetor), Urziceanu Viorel (tatăl unui elev), Gabriela Alexoiu (mama unui elev) şi cei doi candidaţi prezentaţi mai sus, respectiv Cilica Stângaciu şi Aurel Boboşatu, au primit pedepse cu suspendare.

Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă şi, cel mai probabil, va urma un recurs la Curtea de Apel Constanţa.

CITEŞTE ŞI: Un inspector de la Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila, trimis în judecată

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ofertă din China pentru „perla” lui Gigi Becali de la FCSB!? „Are clauză 50 de milioane!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ger ca iarna în România, la început de noiembrie. Meteorologii anunță temperaturi sub -10 grade. Cât durează frigul
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
România s-a cutremurat în această dimineață! Ce magnitudine a avut seismul
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT