FRF mută amicalul cu Spania pe Cluj Arena

Cel mai important amical al echipei naţionale a României înainte de turnel final al Campionatului Eruopean din Franţa, meciul cu Spania, programat pe 27 martie, are şanse infime să se dispute pe ”Arena Națională”. 
Alina Costache
25 feb. 2016, 11:03
FRF mută amicalul cu Spania pe Cluj Arena

Din cauza problemelor de la Arena Naţională, care rămâne închisă datorită refuzului Primăriei Capitelei de a-şi asuma răspunderea pentru organizarea evenimentului, oficialii FRF sunt decişi să mute meciul la Cluj, pe arena pe care îşi dispută meciurile Universitatea.

Deja, zilele trecute, o comisie a FRF a mers la Cluj pentru a inspecta stadionul, însă semnele nu sunt unele foarte bune, mai ales în privinţa gazonului.

”E adevărat că mai mulţi reprezentanţi ai Federaţiei au mers la Cluj şi că în proporţie de 95% amicalul cu Spania se va disputa acolo. Nu se pune problema ca meciul să nu se dispute pentru că în contractul încheiat cu Federaţia spaniolă era trecut şi un al doilea stadion, adică cel de la Cluj.

Cele mai mari probleme acolo sunt însă cele legate de gazon. E unul cu probleme, le-am transmis celor de acolo că trebuie să se ocupe de suprafaţa de joc, mai ales că pe 23 martie acolo vom juca şi împotriva Lituaniei!”, a declarat un oficial al FRF.

În plus, pentru a-şi lua toate măsurile de precauţie pentru ca iarba să fie una de calitate la ora meciului cu Spania, cei din FRF le-au cerut celor de la Universitatea Cluj ca meciul cu Baia-Mare, programat pe 19 martie să se joace pe o altă arenă.

Amicalele României până la Euro 2016

23 martie
ROMÂNIA – Lituania, Cluj Arena

27 martie
ROMÂNIA – Spania, Cluj Arena (95%)

22 mai
ROMÂNIA – adversar nestabilit încă (în cantonamentul din Austria)

26 mai
ROMÂNIA – adversar nestabilit încă (în cantonamentul din Austria)

29 mai
ROMÂNIA – adversar nestabilit încă (în cantonamentul din Austria)

3 iunie
ROMÂNIA – Georgia, București 

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Mihai Rotaru, mulțumit după Universitatea Craiova – Getafe 1-1? Pavel Badea a dezvăluit ce a discutat cu patronul
Capital.ro
Indexarea pensiilor în 2027. Procentul de 7% nu este garantat. Florin Manole: Să vedem ce bani sunt
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT