Frica PATOLOGICĂ de zbor cu avionul poate fi învinsă: Povestea adolescentului „exilat” 15 luni în Abu Dhabi

Joe Thompson, un britanic de 12 ani, s-a mutat pentru prima oară în altă ţară, cu familia lui, în 2009. Anul trecut, trebuia să revină în Marea Britanie, dar l-a cuprins o frică patologică de zbor cu avionul. Până la urmă, un specialist a găsit metoda salvatoare.
Sânziana Stancu
08 oct. 2013, 09:34
Frica PATOLOGICĂ de zbor cu avionul poate fi învinsă: Povestea adolescentului

Joe Thompson, un britanic de 12 ani, din Somerset, a plecat la Abu Dhabi, în 2009, cu familia lui, dar nu s-a mai întors în Marea Britanie în aceeaşi „formaţie”. A rămas în emiratul arab mai mult de un an, numai cu tatăl lui, Tony, care fusese trimis temporar de compania unde era angajat să lucreze ca manager la un spital din Abu Dhabi.

 

Ceilalţi membri ai familiei s-au întors în Marea Britanie, pe la începutul anului trecut. Familia a stat astfel despărţită pentru că, în martie 2012, când trebuia să plece din emirat, Joe a dezvoltat o fobie extremă faţă de zborul cu avionul, precum şi faţă de călătoriile pe apă şi cu maşina, scrie Daily Mail. 

Joe era îngrozitor de speriat numai când se apropia de poarta de plecare a aeroportului. Cădea pe jos, suspina, se sufoca şi îl luau durerile de stomac din cauza fricii. Se simţea bine până ajungea în acel punct de control, dar după ce ieşea, îl apuca panica şi cădea din picioare. Era îngrozitor. Nu spunea niciodată că avionul s-ar putea prăbuşi, ci, de fiecare dată, spunea că ‘este prea sus, este prea sus’…”, povesteşte tatăl lui, în vârstă de 62 de ani.

Citeşte şi Ciudata FOBIE a unei fete din Iaşi. Vezi de ce nu iese din casă într-o anumită zi a fiecărei luni

Toate încercările de a se întoarce acasă pe alte căi, inclusiv una combinată – de mers pe mare cu vaporul şi apoi pe uscat cu maşina – eşuaseră din cauza vizelor pe care nu le obţinuseră de la unele state pe unde urma să treacă.

În tot acest timp, familia Thompson a cheltuit peste 40.000 de lire sterline pe bilete de avion anulate în ultimul moment, pe cazare după ce contractul oficial de manager al lui Tony se încheiase şi pe o serie de consultaţii medicale şi tratamente pentru fobiile lui Joe, mai scrie publicaţia britanică. 

Terapia salvatoare

La începutul acestui an, norocul le-a surâs. Hipnoterapeutul Russel Hemmings, un cetăţean al emiratului, dar de origine britanică, stabilit în Dubai, s-a oferit să îi ajute. După trei luni de tratament, Joe s-a decis, în final să zboare cu avionul spre casă. Russel i-a însoţit.

Citeşte şi Povestea tinerei cu o FOBIE bizară, care nu poate sta în aceeaşi cameră cu un anumit aliment

În primele momente, înainte de a se urca în avion, lui Joe i s-a accelerat respiraţia. S-a relaxat imediat, după ce a folosit tehnicile de respiraţie pe care le învăţase de la terapeutul său. După ce a urcat în avion, iar acesta a început manevrele de decolare, Joe a închis ochii şi a meditat, toto după indicaţiile terapeutului său. În timpul zborului, el a vizionat filme, pe o tabletă, ca să nu se ma gândească la zbor.

După şapte ore şi jumătate de zbor, băiatul, tatăl său şi terapeutul au ajuns pe aeroportul Heathrow, luni dimineaţa. „Am folosit o combinaţie de hipnoză şi terapie cognitivă comportamentală. În timpul zborului, l-am calmat prin prin tehnici de hipnoză”, a mai explicat terapeutul.

„Sunt atât de fericit că am ajuns acasă. Nu pot să cred cum s-a întâmplat asta. Vreau să ajung mai repede acasă, să îmi văd câinele. Nu l-am mai văzut de atâta timp şi vreau să-l îmbrăţişez”, au fost primele cuvinte pe care le-a rostit Joe când a coborât din avion.

 

DailyBusiness
Ciprian Ciucu, declarație misterioasă în timpul votării: „Nu pot să spun de ce mă bucur”
Spynews
Bomba momentului în televiziune! Diana Bart semnează cu Antena Stars?!? Cum a fost surprinsă de paparazzii Spynews.ro
Fanatik.ro
Omul care s-a văzut cu Dan Petrescu, noi detalii despre starea lui de sănătate: „Nu a putut să mănânce”
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii și filmului. S-a stins un mare artist. A fost de neegalat
Playtech.ro
Concediul medical este perioadă contributivă sau nu: ce scrie exact în lege
Adevarul
Obiectul misterios descoperit în colonul unui pacient. Medic chirurg: „M-a înțepat în deget, m-a făcut să îngheț”
wowbiz.ro
Vești de ultimă oră despre starea lui Dan Petrescu. Fiicele lui au venit de urgență în țară: „A slăbit 30 de kilograme”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Incredibil cum a reușit un turist dornic să vadă târgul de Crăciun din Craiova să ajungă, din greșeală, în Polonia: „Am căutat zboruri...”
iamsport.ro
ȘOCANT! MM Stoica l-a dat afară de la FCSB după ce l-a prins că sifonează informații din club: 'Atât de mare era obsesia'
MediaFlux
Cerere crescută pentru consultații de psihiatrie în România. Problemele psihice, în top 3 afecțiuni pentru care românii merg la medic DATE EXCLUSIVE
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Cum a murit, de fapt, fiul lui Florin Călinescu